Newsiasi.ro

duminică, 28 noiembrie 2010

Scrisoarea nigeriană a ajuns la Iaşi

Motto: Este moralmente greşit să permiţi fraierilor să-şi păstreze banii.
Canada Bill Jones
Istoria se repetă

250 de milioane de Euro pentru Aeroportul Suceava, autostradă privată şi ... pregătirea a 3000 piloţi


Cine erau americanii de la Suceava?


Cine sunt americanii de la Iaşi?


Jovanda Ltd., deţinător de acţiuni la Export Erez


Jovanda Ltd., deţinător de acţiuni la o firmă ce producea şi vindea alcool românesc


Cine se aseamănă se adună


Don’t save Wylli!


Concluzii: greşeala lui Constantin Simirad


Probabil că escrocii din toată lumea consideră că au o datorie morală faţă de omenire să-i vindece pe „fraieri” de naivitate. Iar cheia succesului în astfel de întreprinderi este tupeul. Paradoxal, cu cât ţinteşti mai sus şi cu cât sunt mai gogonate minciunile pe care le spui, cu atât creşte şansa să fii crezut.

Dar acesta nu e un articol de filosofia ţepelor, ci de practica lor. De joi, de când am citit ştirea despre aşa-zişii investitori californieni pentru Aeroportul Iaşi, m-am apucat să investighez puţin cazul, iar ceea ce am găsit m-a lăsat perplexă. Am urmărit mai multe fire şi am strâns o cantitate de informaţii destul de mare, greu de sistematizat într-un singur text. În acelaşi timp şi în mod independent, li s-au aprins mai multora beculeţele că e ceva putred la mijloc, dar, din punctul meu de vedere, în acest caz nu e vorba doar despre ceea ce au sesizat deja alţi colegi din presă, şi anume faptul că Jovanda Ltd., compania americană care şi-a manifestat disponibilitatea să investească 200 de milioane Euro în Aeroportul Iaşi, ar avea numai 8 angajaţi, o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 milioane dolari şi că s-ar ocupa de comerţul cu zahăr şi soia. Lucrurile mi se par mai grave, fiindcă iţele nu duc numai la mici întreprinzători rataţi şi pescuitori în ape tulburi, ci şi spre firme-suveică, falimentatori de profesie şi devalizatori de top.

marți, 19 octombrie 2010

Stenogramele invizibile: Omerta sau testul televiziunilor

Pentru multi comentatori, jurnalisti si politicieni, recentele stenograme ale discutiilor telefonice ale lui Sorin Ovidiu Vintu nu exista. Un palc de 20 de sindicalisti care protesteaza reprezinta, desigur, o stire de mare impact, intoarsa pe toate fetele, analizata, ras-comentata si amplificata ore in sir. In schimb, faptul ca toata floarea cea vestita a politicii si jurnalismului romanesc se pupa, se sfatuieste si chiar sta in pozitia ghiocelului in fata unui personaj cel putin dubios nu prezinta, pentru unii, suficiente elemente ca sa fie considerat o informatie de interes public. Interesant, nu?

Cei care spun, totusi, cateva ceva despre stenogramele respective, o fac in lehamite, cu jumatate de gura si, de preferat, doar pe Internet. Dupa ce stramba putin din nas la tipul de discurs al lui Vintu, urmeaza, inevitabil, alte doua idei, considerate mult mai importante si sustinute cu o vehementa ciudata:

miercuri, 13 octombrie 2010

Who the X is SOV?

Luni, talentatul domn SOV a ieşit iar în public, încercând o altfel de abordare decât cea din interviul acordat după ieşirea din arest. De data aceasta, am văzut o scenetă cu o Oana Stancu marţială şi un SOV politicos, abordarea regizorală părându-mi-se, la modul general, mai degrabă neconvingătoare.

Ultimele apariţii ale personajului SOV au reuşit, totuşi, să mă convingă de unele lucruri.

Primul este acela că avocaţii domnului Vîntu ar trebui, dacă pot, să-l pună pe acesta sub interdicţie, pe motiv că-şi face singur rău, precum sinucigaşii.

joi, 22 iulie 2010

M-au atacat teroristii!

Teroristii sunt baietii aia rai care pun bombe unde nu te astepti, nu? Ei bine, aflati ca mi-au trimis si mie o bomba. De presa.

Ca sa fiu corecta, cred ca nu e chiar bomba, ci bombita. Acum doua zile, ma trezesc cu un e-mail, anonim, fireste, cum ii sade bine oricarui curajos. Semnatura – Hermes, IP banal de RCS-RDS, adresa yahoo de la care se intorc mesajele cu "failure notice". Buuun.

Ce scria inauntru?

duminică, 11 iulie 2010

Indicativ RO (VII): Presa – „Unleash hell!”

Vă prezint o micro-serie cu şapte episoade, în care propun o perspectivă relaxată, pe alocuri serioasă, pe alocuri comică, asupra principalelor instituţii româneşti, după douăzeci de ani de încercări de democraţie.
Precizez de la început că aceste tablete sunt ca un fel de caricaturi: am selectat, cu o subiectivitate asumată, câteva trăsături pe care le-am considerat relevante sau doar surprinzătoare şi le-am scos şi mai mult în evidenţă. Niciuna dintre schiţe nu are pretenţia de descriere exhaustivă a unei realităţi foarte complexe sau de copie fidelă a acesteia. Dacă vreţi poze, mergeţi la fotograf!

1. Instituţia Preşedintelui Romaniei – destin entuziast de ţap ispăşitor
2. Guvernul – distribuitor falimentar de peşti
3. Parlamentul – extraterestrul obez, sănătos la celule şi bolnav la trup
4. Justiţia – „Daţi numai câte unul, să ajungă la toată lumea!”
5. Biserica – până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii sau lupta împotriva preţurilor de dumping
6. Armata şi Poliţia – creşterea prin micşorare
7. Presa – „Unleash hell!”


7. Presa – „Unleash hell!”

Despre presa românească aş putea spune că e ca femeile, în sensul acela constatat de Erasmus din Rotterdam, că nu poţi trăi nici cu ele, nici fără ele. De altfel, de fiecare dată când încerc să spun ceva despre mass-media îmi vine în cap câte un oximoron, aşa că nici nu voi mai încerca să mă feresc de alăturările de termeni contradictorii.

Aşadar, presa noastră e puternică şi slabă, în acelaşi timp. Nu o poate distruge nicio guvernare, dar a nenorocit-o foamea de bani şi/sau putere şi goana după audienţă cu orice preţ. Până la urmă, presa s-a construit singură după Revoluţie, în ciuda tuturor vicisitudinilor, dar s-a şi decredibilizat singură, prin parti-pris-uri neasumate onest şi bazate nu pe convingeri, ci pe ordin de la patroni, prin jurnalişti care îşi vând şi sufletul pentru câţiva arginţi sau uneori doar pe capace de bere, prin şantaje de presă care nu sunt chiar excepţia în breaslă, prin populism cât încape, mai ceva ca la politicieni, şi, în general, printr-o sfântă durere în cot de deontologie. A forţat nota şi a demontat până şi mitul că nu se pot câştiga alegeri împotriva presei. Ei, ce-şi face omul cu mâna lui nici dracu' nu desface.

În acest moment, părerea mea este că presa se află într-unul dintre cele mai proaste momente ale sale, reîntorcându-se la excese ce ne amintesc de anii ’90, dar în altă prezentare, cu mult sclipici, cu machete de calitate, lumini şi camere scumpe. Spun asta cu mare părere de rău şi mi-au spus-o şi alţii. Consumatori „cronici” de media au declarat că sunt zile în care simt nevoia să facă un act de minimă igienă psihică şi se izolează de presă. Nu citesc ziarele, dar mai ales nu deschid televizoarele. Sau le deschid, dar se uită la filme şi la meciuri. Internetul a devenit cel mai digerabil, pentru că poţi evita mult mai uşor ce îţi displace. Scuza presei este că „asta cere publicul”. Dar chiar să nu fie nicio diferenţă, decât de două milenii, între omul care voia sânge şi moarte în arena cu gladiatori şi cetăţeanul cu o telecomandă în mână? Dacă e aşa, atunci asta nu e scuza, ci blestemul jurnalismului.

sâmbătă, 10 iulie 2010

Indicativ RO (VI): Armata şi Poliţia – creşterea prin micşorare

Vă prezint o micro-serie cu şapte episoade, în care propun o perspectivă relaxată, pe alocuri serioasă, pe alocuri comică, asupra principalelor instituţii româneşti, după douăzeci de ani de încercări de democraţie.
Precizez de la început că aceste tablete sunt ca un fel de caricaturi: am selectat, cu o subiectivitate asumată, câteva trăsături pe care le-am considerat relevante sau doar surprinzătoare şi le-am scos şi mai mult în evidenţă. Niciuna dintre schiţe nu are pretenţia de descriere exhaustivă a unei realităţi foarte complexe sau de copie fidelă a acesteia. Dacă vreţi poze, mergeţi la fotograf!

1. Instituţia Preşedintelui Romaniei – destin entuziast de ţap ispăşitor
2. Guvernul – distribuitor falimentar de peşti
3. Parlamentul – extraterestrul obez, sănătos la celule şi bolnav la trup
4. Justiţia – „Daţi numai câte unul, să ajungă la toată lumea!”
5. Biserica – până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii sau lupta împotriva preţurilor de dumping
6. Armata şi Poliţia – creşterea prin micşorare
7. Presa – „Unleash hell!”

6. Armata şi Poliţia – creşterea prin micşorare

Armata şi Poliţia au pornit cu un handicap după Revoluţie, handicap care, având în vedere felul rigid în care se pot face promovările în astfel de instituţii ierarhice, nu a putut fi depăşit uşor. „Armata e cu noi” n-a putut şterge imediat imaginea de instituţie apropiată de regimul ceauşist şi chiar folosită de acesta pentru activităţi represive (dacă aveţi dubii asupra acestui aspect, nu trebuie să mergeţi cu gândul până la „cine-a tras în noi?”, ci întrebaţi-vă, de exemplu, cine prindea „trădătorii” care voiau să fugă din paradisul socialist).

Poate şi mai tare a săpat la imaginea celor două instituţii părerea populară că angajaţii acestora, chiar şi cei cu grade mari, n-ar fi tocmai printre cei mai inteligenţi reprezentanţi ai naţiunii, deşi, în principiu, ar trebui să reprezinte o elită. Chiar şi azi bancurile cu politişti şi conotaţiile asociate popular termenului „apevist” au rămas valabile. Şi adevărul e că nu găseşti pe toate drumurile politişti sau militari de carieră care să nu vorbească puţin sacadat şi poticnit, sau care să aibă un vocabular foarte bogat şi nuanţat.

Mulţi dintre „vechii” cu grade mari încă apar, din când în când, pe la televizor, fie ca să protesteze împotriva unei eventuale micşorări a pensiilor, chiar dacă e vorba de cele de zeci de milioane, fie ca să prezinte tot felul de ipoteze asupra trecutului, prezentului şi viitorului, deseori fantasmagorice şi tributare din greu teoriei conspiraţiei. N-am reuşit încă să-mi explic această afinitate între uniforma militară şi teoria conspiraţiei. O altă afinitate, poate mai uşor de justificat, este cea între purtătorii de stele multe şi mari (cu excepţia foarte bătrânilor veterani de război, câţi au mai rămas) şi ideologiile de stânga, dublată adesea de o tuşă naţionalistă şi un anti-occidentalism funciar. Afinitatea aceasta spre stânga e transmisă, în multe cazuri, copiilor, dar la ei s-a pierdut nota anti-occidentală şi, dimpotrivă, s-a transformat într-o rafinată atracţie faţă de bani şi obiecte de valoare, fie ele şi ceva mai vestice. Greaua moştenire, ce să-i faci!

vineri, 9 iulie 2010

Indicativ RO (V): Biserica – până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii sau lupta împotriva preţurilor de dumping

Vă prezint o micro-serie cu şapte episoade, în care propun o perspectivă relaxată, pe alocuri serioasă, pe alocuri comică, asupra principalelor instituţii româneşti, după douăzeci de ani de încercări de democraţie.
Precizez de la început că aceste tablete sunt ca un fel de caricaturi: am selectat, cu o subiectivitate asumată, câteva trăsături pe care le-am considerat relevante sau doar surprinzătoare şi le-am scos şi mai mult în evidenţă. Niciuna dintre schiţe nu are pretenţia de descriere exhaustivă a unei realităţi foarte complexe sau de copie fidelă a acesteia. Dacă vreţi poze, mergeţi la fotograf!

1. Instituţia Preşedintelui Romaniei – destin entuziast de ţap ispăşitor
2. Guvernul – distribuitor falimentar de peşti
3. Parlamentul – extraterestrul obez, sănătos la celule şi bolnav la trup
4. Justiţia – „Daţi numai câte unul, să ajungă la toată lumea!”
5. Biserica – până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii sau lupta împotriva preţurilor de dumping
7. Presa – „Unleash hell!”


5. Biserica – până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii sau lupta împotriva preţurilor de dumping

Biserica pare, la o primă vedere, preocupată mult mai mult de ziduri, păduri şi ochiul-dracului decât de sufletul şi bunăstarea credincioşilor. Vectorii comuni de imagine ai Bisericii nu sunt, în rândul populaţiei, călugării eterici cu privirea senină, despre care simţi că ar fi o impietate să spui o vorbă rea, nici doctorii în teologie care să-ţi inspire respect pentru erudiţia lor, ci miile de preoţi parohi, unii agramaţi, destui cu vicii ruşinoase şi dintre care mulţi par să-şi fi obţinut parohia nu pe har, ci pe pile sau şpăgi.

Dacă enoriaşii catolici de prin alte ţări au probleme cu pedofilia unor prelaţi, noi avem probleme cu arghirofilia. Iar arghirofilia unor preoţi e şocantă, dublată nu rareori de o ipocrizie care te îndepărtează nu doar de biserica în care slujesc, ci de Biserică în general. Renumitele „buzunare de popă”, în care intră destul, dar din care nu iese riguros niciodată o chitanţă, sunt subiect de glume, dar deseori şi de indignare.

joi, 8 iulie 2010

Indicativ RO (IV): Justiţia – „Daţi numai câte unul, să ajungă la toată lumea!”

Vă prezint o micro-serie cu şapte episoade, în care propun o perspectivă relaxată, pe alocuri serioasă, pe alocuri comică, asupra principalelor instituţii româneşti, după douăzeci de ani de încercări de democraţie.
Precizez de la început că aceste tablete sunt ca un fel de caricaturi: am selectat, cu o subiectivitate asumată, câteva trăsături pe care le-am considerat relevante sau doar surprinzătoare şi le-am scos şi mai mult în evidenţă. Niciuna dintre schiţe nu are pretenţia de descriere exhaustivă a unei realităţi foarte complexe sau de copie fidelă a acesteia. Dacă vreţi poze, mergeţi la fotograf!

1. Instituţia Preşedintelui Romaniei – destin entuziast de ţap ispăşitor

2. Guvernul – distribuitor falimentar de peşti

3. Parlamentul – extraterestrul obez, sănătos la celule şi bolnav la trup

4. Justiţia – „Daţi numai câte unul, să ajungă la toată lumea!”

5. Biserica – până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii sau lupta împotriva preţurilor de dumping

6. Armata şi Poliţia – creşterea prin micşorare

7. Presa – „Unleash hell!”


4. Justiţia – „Daţi numai câte unul, să ajungă la toată lumea!”

Justiţia, în general, are mari probleme de credibilitate: procese lungi cu rezultate ciudate, sentinţe care se bat cap în cap, condamnări ale României la CEDO, arestări şi eliberări greu de înţeles pentru simplul cetăţean, zvonuri insistente despre mită, scurgeri de informaţii în presă, venituri „speciale” apărate cu ghearele şi cu dinţii, figuri de primă mărime ce ne amintesc de Jurassic Park, doamne magistrat de o vulgaritate care ar trebui interzisă prin lege şi domni judecători cu relaţii de prietenie în cele mai dubioase medii. Cică noul Cod de procedură penală va rezolva măcar o parte din problemă, cea cu lungimea proceselor penale. Pentru restul, tare mi-e teamă că degeaba „s-a votat Codul penal, of, mamă dragă”, cum cânta Vali Sterian.

Cu toţi aceşti clopoţei de coadă, justiţia încă mai prinde şoareci şi tot ea este şi ultima speranţă pentru mulţi rumâni sărmani. Ba mai mult, cu toate vorbele rele despre justiţie, ea a devenit invocată în ziua de azi tot mai des, căci aproape nu există ceartă între două precupeţe în care acestea să nu-şi strige una alteia „te dau în judecată, fă proasto!”. De unde se vede că există totuşi un grad mare de încredere în puterea judecătorească la nivelul de bază al societăţii. Când eram eu mică, părinţii le spuneau copiilor că vine bau-bau dacă nu sunt cuminţi. Acum le-or fi spunând că îi dau în judecată.

miercuri, 7 iulie 2010

Indicativ RO (III): Parlamentul – extraterestrul obez, sănătos la celule şi bolnav la trup

Vă prezint o micro-serie cu şapte episoade, în care propun o perspectivă relaxată, pe alocuri serioasă, pe alocuri comică, asupra principalelor instituţii româneşti, după douăzeci de ani de încercări de democraţie.
Precizez de la început că aceste tablete sunt ca un fel de caricaturi: am selectat, cu o subiectivitate asumată, câteva trăsături pe care le-am considerat relevante sau doar surprinzătoare şi le-am scos şi mai mult în evidenţă. Niciuna dintre schiţe nu are pretenţia de descriere exhaustivă a unei realităţi foarte complexe sau de copie fidelă a acesteia. Dacă vreţi poze, mergeţi la fotograf!

3. Parlamentul – extraterestrul obez, sănătos la celule şi bolnav la trup

Parlamentul e atacat şi dinafară, dar şi dinăuntru, aşa că nu e surprinzător că nu se bucură de mare încredere din partea publicului larg.

„Produsele” muncii sale sunt adesea încâlcite, contradictorii şi, în unele cazuri, chiar suspecte. Puterea şi opoziţia se ceartă, se jignesc, se îmbrâncesc şi arată cu degetul întotdeauna spre „ceilalţi”, fără a se gândi un moment că rezultatul, în faţa unei mari părţi a populaţiei, va fi că aceasta îi va considera pe toţi nişte trântori cu gura mare.

În momentul intrării în tagma parlamentarilor, tragedia e că inclusiv oamenii de bună-credinţă devin în ochii populaţiei, automat, suspecţi. Şi dacă tot sunt arătaţi cu degetul, cei mai mulţi aleg între două variante: ori se retrag într-un autism comunitar şi dispar în anonimat, ori încearcă să joace activ după regulile locului, intrându-se astfel într-un cerc vicios.

Cea mai mare deziluzie a celor ce reuşesc să ajungă parlamentari e dată de faptul că, după ce s-au zbătut din răsputeri să ajungă acolo, constată că nu au mare putere. Căci Parlamentul e puternic, dar parlamentarul e slab. Şi adevărul e că un deputat obişnuit e terchea-berchea pe lângă un primar înfipt, un prefect „cu sânge” sau un preşedinte de consiliu judeţean „viu”. Parlamentarii devin importanţi doar de câteva ori în patru ani, când se votează ceva semnificativ şi voturile sunt echilibrate. Atunci îi curtează şi îi ademenesc toţi. Când există o majoritate confortabilă, parlamentarul de provincie, fără funcţii importante în partidul său, e în Casa Poporului un fel de slujbaş la care se uită de sus până şi băieţii de la pază. Când iese pe stradă, parlamentarul acesta îşi redobândeşte demnitatea de a fi înjurat copios, ca fiind cheia şi lăcata răului din această ţară.

marți, 6 iulie 2010

Indicativ RO (II): Guvernul – distribuitor falimentar de peşti

Vă prezint o micro-serie cu şapte episoade, în care propun o perspectivă relaxată, pe alocuri serioasă, pe alocuri comică, asupra principalelor instituţii româneşti, după douăzeci de ani de încercări de democraţie.
Precizez de la început că aceste tablete sunt ca un fel de caricaturi: am selectat, cu o subiectivitate asumată, câteva trăsături pe care le-am considerat relevante sau doar surprinzătoare şi le-am scos şi mai mult în evidenţă. Niciuna dintre schiţe nu are pretenţia de descriere exhaustivă a unei realităţi foarte complexe sau de copie fidelă a acesteia. Dacă vreţi poze, mergeţi la fotograf!

1. Instituţia Preşedintelui Romaniei – destin entuziast de ţap ispăşitor
2. Guvernul – distribuitor falimentar de peşti
3. Parlamentul – extraterestrul obez, sănătos la celule şi bolnav la trup
4. Justiţia – „Daţi numai câte unul, să ajungă la toată lumea!”
5. Biserica – până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii sau lupta împotriva preţurilor de dumping
6. Armata şi Poliţia – creşterea prin micşorare
7. Presa – „Unleash hell!”

2. Guvernul – distribuitor falimentar de peşti


Guvernul nu prea are cum să fie iubit într-o ţară aflată într-o nesfârşită tranziţie spre o struţo-cămilă nedefinită şi în care s-au adunat atâtea decizii economico-sociale greşite încât e greu să mai poată cineva descâlci ghemul. Şi atunci guvernanţii au încercat să-şi cumpere iubirea „supuşilor” fără a descâlci nodurile din urmă, promiţând că „dau” şi uitând să spună că, pe măsură ce dai mai mult, trebuie să şi iei mai mult. Iar ghemul creşte şi creşte, ajungând mai rău ca nodul gordian, în aşteptarea unui Alexandru Macedon.

luni, 5 iulie 2010

Indicativ RO (I): Instituţia Preşedintelui României – destin entuziast de ţap ispăşitor

Vă prezint o micro-serie cu şapte episoade, în care propun o perspectivă relaxată, pe alocuri serioasă, pe alocuri comică, asupra principalelor instituţii româneşti, după douăzeci de ani de încercări de democraţie.
Precizez de la început că aceste tablete sunt ca un fel de caricaturi: am selectat, cu o subiectivitate asumată, câteva trăsături pe care le-am considerat relevante sau doar surprinzătoare şi le-am scos şi mai mult în evidenţă. Niciuna dintre schiţe nu are pretenţia de descriere exhaustivă a unei realităţi foarte complexe sau de copie fidelă a acesteia. Dacă vreţi poze, mergeţi la fotograf!

1. Instituţia Preşedintelui Romaniei – destin entuziast de ţap ispăşitor
2. Guvernul – distribuitor falimentar de peşti
3. Parlamentul – extraterestrul obez, sănătos la celule şi bolnav la trup
4. Justiţia – „Daţi numai câte unul, să ajungă la toată lumea!”
5. Biserica – până la Dumnezeu te mănâncă sfinţii sau lupta împotriva preţurilor de dumping
6. Armata şi Poliţia – creşterea prin micşorare
7. Presa – „Unleash hell!”

1. Instituţia Preşedintelui României – destin entuziast de ţap ispăşitor

Între un statut constituţional delicat şi aşteptări populare foarte mari, generate de modelul cultural şi de modul de alegere, prin vot universal direct, a fi preşedinte în România presupune un grad mare de risc de a fi transformat din „tătucul naţiunii” în ţap ispăşitor şi urât cu pasiune.

Emil Constantinescu, poreclit, printr-o ironie a sorţii, chiar „Ţapul”, a fost singurul care şi-a asumat cu resemnare poziţia, renunţând la candidatură pe motiv de „m-a învins sistemul”. A vrut, probabil, ca acest gest să fie văzut ca unul de renunţare nobilă, scutindu-ne cu eleganţă de zvârcolirile unei lupte pe care ştia că o va pierde. Ghinion! A fost perceput doar ca un gest de renunţare laşă, lăsându-i, cum se spune, cu ochii în soare şi cu fundu-n baltă pe cei care-l susţinuseră. În 2000, Constantinescu nu avea de luptat ca să recâştige Preşedinţia, ci ca să bage un partid istoric în Parlament.
Asta-i viaţa, cum bine remarca Mark Gitenstein că spun românii. N-a fost să fie Cuza, a rămas doar ţap. Ispăşitor.

Ceilalţi doi preşedinţi post-revoluţionari nu s-au lăsat aşa de uşor.

duminică, 4 iulie 2010

Indicativ RO

Încep de mâine o micro-serie cu şapte episoade, în care propun o perspectivă relaxată, pe alocuri serioasă, pe alocuri comică, asupra principalelor instituţii româneşti, după douăzeci de ani de încercări de democraţie.
Precizez de la început că aceste tablete sunt ca un fel de caricaturi: am selectat, cu o subiectivitate asumată, câteva trăsături pe care le-am considerat relevante sau doar surprinzătoare şi le-am scos şi mai mult în evidenţă. Niciuna dintre schiţe nu are pretenţia de descriere exhaustivă a unei realităţi foarte complexe sau de copie fidelă a acesteia. Dacă vreţi poze, mergeţi la fotograf!

Am denumit cele şapte tablete astfel:

vineri, 2 iulie 2010

Aron Ralston vs. Ion Româneanu

În contextul discuţiilor despre redresarea bugetului, am scris acum două luni un text despre Aron Ralston, în care explicam că pentru a supravieţui e nevoie, uneori, să facem alegeri dureroase. Revin, pentru ca mi-am dat seama ca am lăsat povestea lui Ralston oarecum neterminată, plus ca între timp m-am gândit să vă prezint şi varianta românească.

Aşadar, ce n-am spus în articolul trecut este că americanul Aron Ralston, rămas fără mână, continuă să facă alpinism, cu succes, şi în ziua de azi, în toamna acestui an intenţionând să escaladeze Everestul. A scris o carte, devenita best-seller, despre experienţa pe care a avut-o. În acest moment, este în post-producţie un film artistic bazat pe povestea sa, regizat de Danny Boyle, cel care a luat Oscarul în 2009, pentru Slumdog Millionaire. În plus, Aron Ralston ţine conferinţe în care explică faptul că prin decizia dificilă din 2003 nu şi-a pierdut mâna, ci şi-a câştigat înapoi viaţa, fiecare dintre discursurile sale aducându-i între 15.000 şi 40.000 dolari.
Aceasta este povestea lui Aron Ralston.

Să vă spun acum povestea lui Ion Româneanu, care s-a aventurat pe trasee montane periculoase, îndemnat de diverşi amici, precum Pesedeanu, Peneleanu, Pedeleanu şi alţii. Cum îi promitea unul un peisaj mai frumos, cum se lăsa ademenit, fără să se întrebe dacă e capabil să ajungă în acele locuri şi cu ce riscuri. Până la un punct, istoria lui seamănă cu a americanului: şi-a prins braţul într-o stâncă, fără posibilitate de eliberare.

Aici intervine modificarea.

duminică, 13 iunie 2010

Multumesc, Ion Iliescu!



13-15 iunie 1990... Trei zile care au inceput cu aproape sase luni inainte si au durat cativa ani dupa...

1990 a fost anul in care Romania s-a impartit in doua parti disproportionate. Si impartita a ramas, chiar daca unii au trecut, in timp, dintr-o parte in alta. Eu am fost in partea aceea mica-micuta, care parea nesemnificativa atunci, care era hulita de vajnicii "oameni de bine" si chiar in pericolul de a fi oricand pocnita cu poseta in cap de cate o gospodina cu un "inalt simt civic" . Dar nu-mi pare rau. Daca m-as intoarce in timp, tot in acea parte as alege sa fiu.

Pentru mine, 1990 inseamna detalii pe care mi le amintesc infricosator de limpede si astazi, dar si amintiri incetosate, amestecate, inecate in fumul gros al unui sentiment de revolta care m-a luat atunci pe nepregatite. Anul 1990 a insemnat pentru mine anul pierderii unei iluzii, in care traisem confortabil pana atunci, iluzia ca sistemul comunist din Romania se mentinuse doar cu ajutorul aparatului de represiune. Atunci am inteles, pentru prima data, ca manipularea e mai periculoasa decat tancurile. Ani de zile m-am simtit in propria tara ca intr-un roman de Kafka.

N-as renunta insa, pentru nimic in lume, la amintirile pe care le am din acei ani, fiindca atunci am inteles o lectie de care multi romani au fost privati, orbiti de inexplicabila (pentru mine) fascinatie fata de un personaj pernicios ca Ion Iliescu. Am inteles pe viu, nu din carti, diferenta dintre democratie si votul majoritatii. Am inteles ca alegerile se pot fura nu neaparat cu sacul, ci si cu televizorul. L-am descoperit pe Gustave Le Bon, cu a sa "Psihologia maselor", inainte de a-l citi. Am aflat ca si criminalii zambesc.

De aceea inca port cu mine, ca pe niste comori inestimabile, toata revolta, frustrarea si neputinta pe care le-am trait in anii '90. De aceea stiu ca, pentru a te salva, in anumite momente trebuie sa inoti contra curentului, de aceea stiu ca e mai important sa crezi in ceva decat sa fii aclamat de multimi, de aceea stiu ca liderii politici sunt trecatori si nu trebuie sa te bazezi niciodata decat pe tine insuti, de aceea stiu ca adevarul supara uneori, dar vindeca intotdeauna.

De aceea sunt ceea ce sunt. Multumesc, Ion Iliescu!

miercuri, 26 mai 2010

Ora H a inconsecventei noastre

Sa vorbesti, sine ira et studio, despre psihologia poporului roman e un demers riscant, mai ales daca esti …roman. In primul rand, e greu sa te desprinzi de propriile conditionari. In al doilea rand, se vor gasi destui sa te banuiasca de faptul ca te crezi mai bun decat conationalii tai. In fine, vor aparea si demagogii de profesie, care te vor eticheta imediat drept tradator de tara si neam.

vineri, 7 mai 2010

Politica Aron Ralston sau despre supravietuirea prin sacrificiu

Ieri am respirat usurata. Dupa atatea balbaieli si ezitari, trebuie sa recunosc faptul ca nu aveam incredere ca Guvernul va fi in stare sa faca alegerea corecta. Dar a facut-o, poate si impins de la spate de Presedintele Basescu.

Sigur ca nimeni, indiferent daca lucreaza la stat sau in domeniul privat, nu se poate bucura ca fondul de salarii pentru bugetari si cel de pensii vor scadea. Dar in viata e nevoie uneori sa facem alegeri dificile, chiar dureroase.

Intr-un anume sens, asta seamana cu povestea lui Aron Ralston, un american care a fost nevoit, ca sa supravietuiasca, sa-si elibereze bratul drept ramas captiv intr-o stanca, taindu-l cu un cutit bont. Ne putem doar imagina cat de greu poate fi sa-ti amputezi singur un brat, dar stim cu totii ca a facut alegerea corecta. Omul acela, singur, speriat, ranit, a alungat sperantele desarte ca lucrurile se vor rezolva in mod miraculos de la sine si a avut aceasta putere. Pana si lupii prinsi in capcana au aceasta putere. Noi de ce n-am avea-o?

A ezita in situatii-limita inseamna, uneori, sa te condamni la moarte. Daca Ralston nu ar fi fost capabil sa faca un sacrificiu, ar fi fost doar o alta victima, de care e plina lumea. Ne place-nu ne place, traim intr-o lume dura, in care, orice s-ar spune, nu cei slabi si saraci cu duhul vor mosteni pamantul.

luni, 3 mai 2010

Primum non nocere!

Cred ca orice persoana care a trecut printr-o scoala medicala a auzit de principiul non-vatamarii, "primum non nocere", care atrage atentia ca uneori e mai bine sa ne abtinem de la orice actiune in scop curativ decat sa riscam sa facem mai mult rau decat bine. Cu alte cuvinte, e important sa avem permanent in minte ideea ca uneori remediul poate cauza mai mult rau decat boala in sine.

Mi-am amintit de acest principiu in contextul discutiilor despre eventualitatea preluarii conducerii PDL Iasi de catre Ioan Nani. E adevarat ca schimbarea conducerii filialei judetene a PDL nu a avut loc joi, asa cum imprudent se grabisera unii sa afirme, dand drept sigura, fara niciun legitim semn de intrebare, aceasta varianta. Se pare ca acestia au uitat o alta expresie latina, care ne avertizeaza ca "scripta manent".

Chiar daca deocamdata zvonurile referitoare la Ioan Nani nu s-au confirmat, cred ca e util sa analizam putin “solutia Nani”, cu mentiunea ca lucrurile pot fi extrapolate si in cazul unor alte nume, care ar corespunde aceleiasi logici. Eu cred ca adoptarea unei astfel de variante ar constitui una dintre acele situatii in care tratamentul ar face mai mult rau decat boala si voi explica de ce.

marți, 27 aprilie 2010

PSD scoate batul si morcovul?

Prin politica carrot and stick PSD risca sa deschida usa mitei electorale, finantarilor ilegale si santajului politic











Probabil ca va este cunoscuta sintagma "carrot and stick" sau, pe romaneste, politica morcovului si a batului. Mai explicit, aceasta reprezinta o metoda de a induce cuiva un anumit comportament, folosind o combinatie de recompense si pedepse. Intai il ademenesti pe magar cu un morcovel. Daca nu merge asa, ii arzi vreo doua pe sale cu bastonul.

Cred ca marea "inovatie" a conducerii actuale a Partidului Social Democrat,
care reiese din citirea presei de azi, ar fi tocmai pregatirea de morcovi si bete pentru a-si disciplina membrii.

vineri, 23 aprilie 2010

Ce ascunde tacerea de la Citadin SA?















Multe semne de intrebare, tacere din partea Citadin SA...
Puteti urmari aici editia din 22 aprilie 2010 a emisiunii "Iasul in direct", in care am incercat sa deslusesc, impreuna cu Sorin Ionescu (PDL) si Anghel Ficu (PNL), ce ascunde lipsa de transparenta a SC Citadin SA.

miercuri, 14 aprilie 2010

Case pentru tineri, model de bune practici

Citeam luni un articol publicat in Ziarul de Iasi, "Pacaleala caselor din Moara de Vant". Pe scurt, informatia era ca in 7 ani, de cand exista Legea 15/2003, la Iasi nu s-a acordat nici un lot de casa pentru tineri. Intre timp, o cincime dintre cei care au depus dosare a depasit deja varsta ceruta de lege (35 de ani).

Dintre explicatiile date ziarului de Primarul Iasului am retinut ca: "Nu este foarte usor. Nu ne putem juca acolo. Trebuie sa vedem cum gasim fondurile necesare pentru realizarea lucrarilor". Pe cuvant ca il cred, probabil ca nu este foarte usor si intr-adevar Primaria trebuie sa gaseasca bani pentru a asigura infrastructura. Dar, asa greu cum este, in alte orase s-a facut. Nicaieri nu umblau cainii cu terenuri libere in coada, dar s-au cautat si s-au gasit, pana la urma, solutii. S-a inceput din timp, inainte de criza, si s-au asigurat finantarile necesare. Decat sa ne rezumam la critici si la intrebarea obsesiva "de ce la noi nu se face?", cred ca e mai instructiv sa va prezint, cu imagini, situatia din Suceava. Concluziile le trage fiecare.

vineri, 9 aprilie 2010

Greva foamei la PDL

“Din respect pentru o informare corectă a cetăţenilor, de mâine, conducerea PDL a decis ca reprezentanţii săi să nu mai participe la emisiunile de dezbatere ale posturilor Antena 3 şi Realitatea TV până când aceste posturi nu vor reveni la o informare critică, dar corectă a opiniei publice”.

Citind o parte din comentariile care se fac pe marginea deciziei luate de Biroul Permanent National al PDL, se pot identifica usor doua curente de opinie. Unii spun ca nu se cade sa boicotezi presa in acest fel, chiar daca nu-ti place cum te prezinta, mai ales daca esti partid la guvernare. Dimpotriva, altii spun ca trebuia luata aceasta decizie mai devreme si ca e masochism curat sa mergi la unele televiziuni doar ca sa le livrezi material didactic pentru disectie.

sâmbătă, 3 aprilie 2010

Ion Iliescu in anii '70: "Moldovenii sunt betivi si trantori"

Ion Serbina, fostul secretar al CJ Iasi, proaspat membru al PC, sustine ca l-a auzit cu urechile lui pe Ion Iliescu, pe vremea aceea prim-secretar PCR la Iasi, cand afirma public de la o tribuna ca "moldovenii sunt betivi si trantori" si ca acesta ar fi motivul pentru care Iasul, si Moldova in general, nu se vor putea niciodata dezvolta corespunzator.

Ion Serbina: "Domnul Iliescu, cand era prim-secretar la Iasi prin anii '74-'75, a avut la Iasi o iesire la o tribuna; eram de fata si chiar au iesit puternice vociferari in sala atunci, [...], n-as putea spune din ce loc au plecat vociferarile, oricum eu eram la balcon, si s-a exprimat ca Iasul nu va putea niciodata sa se dezvolte si in general Moldova, pentru ca moldovenii sunt betivi si trantori. Astea au fost expresiile dlui Iliescu spuse in 1975, in public, in aula Universitatii Agronomice Iasi, unde eu ma aflam de fata".

Rememorarea acestui episod in urma caruia Ion Iliescu ar fi fost aproape huiduit de sala, in plina "epoca de aur", s-a facut in timpul discutiei

joi, 1 aprilie 2010

Teo Trandafir si strategia "rock the boat"

Intr-un colegiu in care PDL se gaseste in minoritate pe votul politic si are iarasi de luptat "singur impotriva tuturor", acest partid nu avea decat doua posibilitati: fie sa vina cu un candidat-politician atat de bun incat sa spulbere efectiv concurenta, fie sa incerce strategia "rock the boat", adica sa zgaltaie atat de tare barca, incat sa fie impredictibil cine va cadea in apa. Pentru aceasta a doua varianta, suprinzatoarea desemnare a lui Teo Trandafir e o alegere foarte buna.

__________________

De cand s-a anuntat ca Teo Trandafir va candida din partea PDL in colegiul 19 din Bucuresti, multi comentatori au sarit sa spuna ca e o decizie foarte proasta. Din punct de vedere strategic, mie mi se pare o idee care, desi nu e stralucita si nici novatoare, nu poate fi desfiintata, totusi, chiar asa de usor.

duminică, 21 martie 2010

Despre favoritii lui Basescu si de ce l-a sunat Videanu pe "Viorica"
















Cu ocazia sedintei de guvern de la Iasi am luat cateva interviuri unor ministri, care au fost difuzate de Tele'M joi si vineri. Daca discutiile cu ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, si cu ministrul Educatiei, Daniel Petru Funeriu, au fost pe teme strict legate de actul de guvernare (puteti viziona cele doua interviuri aici), discutia cu ministrul Economiei, Adriean Videanu, a fost axata pe teme politice.

Dl. Videanu a fost un interlocutor agreabil si a spus cateva lucruri interesante, din care am aflat care este strategia PD-L in urmatoarea perioada, ce parere are despre organizatia judeteana Iasi a partidului si de ce i-a dat celebrul telefon lui Viorel Hrebenciuc in noaptea alegerilor.

vineri, 19 martie 2010

Primul candidat anuntat la presedintia PD-L Iasi
















Dan Carlan a fost astazi invitat la Tele'M in prima jumatate a emisiunii "Extemporal la democratie", ocazie cu care a anuntat public faptul ca va candida la presedintia Organizatiei Judetene a PD-L Iasi.

La intrebarea mea directa, a replicat ca are acelasi raspuns ca si Emil Boc la o intrebare similara, si anume: "Sunt presedinte in functie si nu vad niciun motiv pentru care sa nu candidez". Actualul presedinte al PD-L Iasi a refuzat, insa, orice nominalizare a vreunuia dintre contracandidatii pe care i-ar putea avea.

miercuri, 3 martie 2010

Al treilea mandat

Florin Ghetau a facut o analiza a posibililor candidati din partea PDL pentru Primaria Iasi, in 2012.
Multe dintre cele scrise de el in acel articol mi se par de bun-simt si as putea fi de acord cu ele. Ceea ce mi-a atras, insa, atentia in mod deosebit a fost fraza din final:
"Asta pentru că (dacă va mai candida la primărie) Nichita va fi mai greu de învins decât în 2008."
Mi-ar placea ca Florin sa detalieze un pic cele de mai sus, sa vedem ce factori a luat in considerare cand a ajuns la acea concluzie si care ar fi argumentele. Nu contest deocamdata concluzia in sine, fiindca recunosc faptul ca mie mi s-a parut inca un pic prea devreme ca sa ma gandesc in mod serios la subiectul asta si, ca atare, nu am facut o evaluare a sanselor actualului primar pentru a-si mentine functia (daca va dori acest lucru).

Insa tin sa atrag atentia ca, din cunostintele si experienta mea, mandatul al treilea este destul de greu de obtinut. E adevarat ca toate manualele de marketing politic vorbesc despre avantajele detinatorului unei functii (incumbent-ul, cum i se spune in literatura americana) in fata challenger-ului. Dar aceste avantaje sunt cel mai bine exploatate la incercarea de a obtine al doilea mandat. La al treilea, problema se nuanteaza.

duminică, 28 februarie 2010

ANTI-NEWS ALERT: Presedintele e in regula

Zvonul care a circulat astazi, ca Presedintele Traian Basescu ar fi internat, nu se confirma. Sursele mele din PDL spun ca Presedintele e in regula, urmand sa plece marti si miercuri din tara, iar joi va participa la Cotroceni la niste evenimente legate de 1 si 8 Martie.

miercuri, 24 februarie 2010

Jack Intepatorul si Gheorghe Comunicatorul

In ultimele zile Gheorghe Nichita a devenit un fel de corespondent/comentator al Realitatii TV. Expunerea mediatica nationala a edilului iesean a crescut serios in ultima vreme, cu ocazia agitatiei din PSD, de la alegerile interne pana la plecarile spectaculoase din partid.

Insa apogeul a fost atins astazi, cand Primarul Iasului a fost cel care a anuntat primul, pe Realitatea, ca a fost retinut atacatorul de femei de pe strazile orasului. Dl. Nichita a dat publicitatii, inaintea reprezentantilor Politiei, numele suspectului, varsta acestuia, localitatea de domiciliu si informatia ca a iesit din inchisoare in 2009, dupa ce a ispasit o pedeapsa de 12 ani pentru viol. Asta da exclusivitate!

Gheorghe Nichita le-a luat, astfel, caimacul tuturor corespondentilor locali ai posturilor nationale de televiziune, care, pe criza asta, s-au trezit si cu o concurenta de unde nu se asteptau. Ca sa fim corecti, trebuie sa recunoastem ca si unii jurnalisti se comporta de parca ar dori sa fie politicieni. Bataie mare pe piata muncii, monser!

Numai Jack Intepatorul de Iasi are locul lui, pe care nu i-l poate lua nimeni, caci tepari sunt multi, intepatori in serie – unul singur.

marți, 23 februarie 2010

Familia Ponta "i-a" avant in presa mondena

Dau astazi, intamplator, de un site care se autointituleaza "Agentia de presa mondena". Mondena-mondena, dar totusi agentie de presa, adica inteleg ca e ceva serios, orisicat... Citesc pe acolo ca ar avea si oarece succes in domeniu:


 
Deja devin suspicioasa, vazand cum se incapataneaza sa scrie "Mass Media" cu majuscule si cum "mananca" litere in propria descriere (vezi "infuent"). Content Manager-ul e neatent, imi spun, iar General Manager-ul e, probabil, prea ocupat sa "managerieze" ditamai agentia.

In fine, cred ca sunt prea carcotasa, asa ca trec la articole, bucuroasa ca vad si unul legat, cat de cat, de politica.

luni, 22 februarie 2010

Politicianul anului 2009 la Iasi - rezultate

Cititorii blogului au decis: titlul de "Politicianul anului 2009" se imparte intre deputatul PDL Nicusor Paduraru si deputatul PNL Cristian Adomnitei, situati la egalitate. Medalia de argint merge la senatorul PDL Dumitru Oprea, cel care a condus clasamentul o buna perioada de timp, iar cea de bronz la presedintele Consiliului Judetean, Constantin Simirad, care a reusit sa se desprinda, la mustata, de cei trei lideri ieseni ai partidelor politice importante, situati, interesant, la egalitate.



miercuri, 10 februarie 2010

Ma enerveaza (I)

M-am gandit sa inaugurez o rubrica noua, in care sa scriu, din cand in cand, despre lucrurile si persoanele care ma enerveaza (sau, oricum, imi fac o impresie proasta). Nu am facut o ierarhie a gradului de iritare pe care mi-l produc si nu incerc sa le scriu intr-o ordine a importantei. Pur si simplu le voi mentiona pe masura ce imi vin in minte. Incep astazi cu primele cinci.

Asadar, ma enerveaza:

duminică, 7 februarie 2010

Sondaj de opinie: Politicianul anului 2009

As vrea sa decernam impreuna, cu ajutorul voturilor voastre, titlul de "Politicianul iesean al anului 2009". De aceea, am pus astazi pe blog un sondaj de opinie pe aceasta tema si va invit sa votati, pana pe data de 21 februarie.

Ca sa nu se supere nimeni, am ales sa fac nominalizarile dupa urmatoarele criterii: 

sâmbătă, 6 februarie 2010

Dumitru Oprea: "Niciun politician nu traieste cat cioara"

Senatorul PD-L Dumitru Oprea a fost invitatul editiei de ieri a "Extemporalului la democratie".

Confirmase participarea, pentru a doua parte a emisiunii, si liberalul Valerian Salavastru. Dupa ce intrasem deja in direct, acesta a sunat si a anuntat ca nu mai poate veni, din cauza ca asa s-a decis la partid, intr-o sedinta. Cel care se autocaracteriza candva "Pus pe treaba, greu de oprit" pare, totusi, destul de usor de oprit, cel putin in ceea ce priveste aparitiile publice. Oare i-or fi interzis sa mai scrie si pe blog?

Puteti citi, in continuare, cateva dintre declaratiile lui Dumitru Oprea.

luni, 1 februarie 2010

Doi ieseni in Comisia de Statut a PD-L!

Dupa ce Nicusor Paduraru a reusit sa obtina voturile necesare pentru a face parte din Comisia de Statut a PD-L, un alt iesean a reusit astazi sa intre in aceasta comisie.

Nicusor l-a batut pe Sever

In cadrul sedintei PD-L, de la hotelul Miorita din Poiana Brasov, s-a facut si nominalizarea membrilor Comisiei de Statut, un moment care nu a fost scutit de tensiuni. Insa o informatie interesanta legata de aceasta comisie este faptul ca Sever Voinescu a candidat din partea deputatilor PD-L pentru a fi membru, dar nu a obtinut suficiente voturi.

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Ion Solcanu: "Nichita nu-l va sprijini pe Geoana, va dau scris"

In "Extemporalul la democratie" de ieri l-am avut invitat pe Ion Solcanu.
















Iata cateva dintre cele mai interesante declaratii pe care le-a facut:

"Nu stiu daca ma intorc in PSD. Reintoarcerea mea in PSD este conditionata de o noua conducere la varf".

"Sunt si unele greseli pe care Sorin Oprescu le-a facut (in campania la prezidentiale), a dat-o mult prea mult pe gluma".

"In constructia domnului Gabriel Oprea nu pot sa cred si nu pot sa ma urc in orice caruta".

"[Despre alaturarea la constructia lui Octav Cozmanca] fireste ca este de meditat. [...] E vorba de foarte multi oameni seriosi, care sunt de stanga si foarte multi intelectuali de tinuta, adica nu dintr-astia, la fara frecventa".

"PSD nu este partid de stanga, s-au indepartat de ce inseamna politica de stanga".

"Statutul PSD a devenit o fantoma".

"La Iasi cu bunul cherem al lui Mihaita Nichita s-au indepartat oameni, i-a dat afara din partid".

"Am mare incredere in Cristian Diaconescu. Unde am o anumita indoiala, e in forta lui Cristi de a stapani partidul, de a putea tine in haturi pe greii partidului de acuma, pe baronii locali".

"Adrian Nastase a apasat prea mult pe ceea ce inseamna pedala de autoritate".

"Romania la ora actuala are trei oameni politici, trei oameni de stat: unul este Ion Iliescu, al doilea este Traian Basescu, iar al treilea este Adrian Nastase, in aceasta ordine. Cred ca urmatorul poate fi Tariceanu".

miercuri, 27 ianuarie 2010

Mi se fura Iasul!

Ies azi in balcon. Totul pare ca de obicei: "ţâţa lui Simirad" e la locul ei, groapa in care va fi, candva, pasajul de la Hala Centrala - de asemenea. Deodata ma trece un fior rece pe sira spinarii si nu e doar de la frigul de afara. Gerul e nimic pe langa mesajul imperativ pe care l-am zarit pe gardul galben care-mi aminteste zilnic, de ani de zile, ca locuiesc langa un santier nemuritor.

















"Ti se fura Iasul!", imi zice un street artist anonim. Nasol, foarte nasol, ma gandesc, simtindu-ma brusc spoliata. De-a lungul vremii mi s-au furat diverse lucruri, ba odata chiar mi s-a taiat cu lama fundul gentii in timp ce eram in tramvai, ca sa curga bunastarea direct in mainile primitoare ale hotului. Alta data m-am trezit din somn cu un spargator de apartamente in usa dormitorului (da, asta a fost tare, poate o sa va povestesc candva). Unui prieten i s-au furat pana si pomisorii fructiferi din curte, cu tot cu radacini. A, bine, ca dupa cateva luni i s-a furat si o bucata mare de gard, ca sa nu mai aiba curte deloc...

Nevestele pot dauna grav carierei

Daca vrei sa faci cariera in politica, exista un "handicap" mai serios decat sa fii femeie, si anume sa fii un barbat in casa caruia canta gaina. Poporul roman are tot felul de etichete pentru astfel de barbati, unele dintre ele prea licentioase pentru a fi redate aici.

In general, suntem o natie destul de blanda si toleranta cu defectele barbatilor. La noi, despre betivi se spune ca au "darul" bauturii. Principala calitate a barbatului roman este considerata cea de a aduce bani in casa. Daca face asta, i se iarta aproape orice. Dar si cand nu o face, tot i se pot gasi scuze.

Ca un demn reprezentant al poporului din care face parte, si alegatorul roman (barbat sau femeie) e iertator si intelegator cu barbatii politici. El poate accepta sa existe suspiciuni de coruptie asupra unui politician, ca, na, cam toti sunt in aceasta situatie si apoi, cine-mparte parte-si face, zice o vorba inteleapta. Vajnicul alegator roman poate accepta ca politicianul sa aiba una sau mai multe amante, ca doar e barbat, nu? Si, oricum, in cazul asta zice toata lumea ca sunt mai vinovate parasutele care "strica casa" altora. Poate avea politicianul grave lacune la limba romana, ca, vorba aceea, multi vad, putini pricep. Poate avea politicianul un fizic nu prea avantajos, nu-i bai, ca oricum barbatul trebuie sa fie un pic mai frumos decat dracul, nu? Poate avea un trecut dubios de comunist sau de securist, ca doar cine e fara pacat, ca sa ridice piatra? In mod surprinzator, acum nici zvonurile, pana nu demult distrugatoare, ca politicianul ar fi homosexual nu mai sunt asa de daunatoare. Om fi noi conservatori, dar mai nou avem pretentia ca suntem "europeni" si open minded, cu atat mai deschisi la minte cu cat subiectul e la distanta mai mare de familia sau satul nostru. "Saracul, e o boala. Daca in Libertatea spune ca si unii calugari...", zice tata Safta frangandu-si mainile. "Treaba lui, numai sa nu-mi puna mie mana pe fund", zice nea Vasile batos.

Exista insa si pacate capitale, de neiertat: unul dintre acestea, sa te lasi condus de nevasta.

duminică, 24 ianuarie 2010