Aron Ralston vs. Ion Româneanu

În contextul discuţiilor despre redresarea bugetului, am scris acum două luni un text despre Aron Ralston, în care explicam că pentru a supravieţui e nevoie, uneori, să facem alegeri dureroase. Revin, pentru ca mi-am dat seama ca am lăsat povestea lui Ralston oarecum neterminată, plus ca între timp m-am gândit să vă prezint şi varianta românească.

Aşadar, ce n-am spus în articolul trecut este că americanul Aron Ralston, rămas fără mână, continuă să facă alpinism, cu succes, şi în ziua de azi, în toamna acestui an intenţionând să escaladeze Everestul. A scris o carte, devenita best-seller, despre experienţa pe care a avut-o. În acest moment, este în post-producţie un film artistic bazat pe povestea sa, regizat de Danny Boyle, cel care a luat Oscarul în 2009, pentru Slumdog Millionaire. În plus, Aron Ralston ţine conferinţe în care explică faptul că prin decizia dificilă din 2003 nu şi-a pierdut mâna, ci şi-a câştigat înapoi viaţa, fiecare dintre discursurile sale aducându-i între 15.000 şi 40.000 dolari.
Aceasta este povestea lui Aron Ralston.

Să vă spun acum povestea lui Ion Româneanu, care s-a aventurat pe trasee montane periculoase, îndemnat de diverşi amici, precum Pesedeanu, Peneleanu, Pedeleanu şi alţii. Cum îi promitea unul un peisaj mai frumos, cum se lăsa ademenit, fără să se întrebe dacă e capabil să ajungă în acele locuri şi cu ce riscuri. Până la un punct, istoria lui seamănă cu a americanului: şi-a prins braţul într-o stâncă, fără posibilitate de eliberare.

Aici intervine modificarea.

Când s-a întâmplat accidentul, Româneanu nu era singur, ca Ralston, ci însoţit de unul Guvernoiu, rudă de sânge cu Pedeleanu. Dă Guvernoiu ăsta să-i elibereze braţul, nu poate. Mai încearcă, mai speră că se rezolvă lucrurile de la sine, trece timpul şi nimic. Vine momentul în care îşi dă seama că nu există altă soluţie decât să-i taie lui Româneanu mâna, fiindcă altfel acesta va muri. Îi e greu să-i dea vestea proastă omului, dar până la urmă o face.

Când să treacă la fapte, apar la poalele muntelui foşti companioni şi sfătuitori ai lui Româneanu, care încep să strige la Guvernoiu să nu-i taie mâna, că e crimă şi alta nu. Ion Româneanu, bucuros să se agaţe de orice speranţă, îi întreabă dacă au altă soluţie. Pesedeanu şi Peneleanu strigă că au, numai că tot ce îi spun bietului om este că poate să mai stea liniştit o vreme, fiindcă în timp va slăbi şi i se va subţia braţul, astfel încât va ieşi singur. Guvernoiu spune că omul nu mai rezistă atâta, dar aceştia îi prezintă lui Ion al nostru două soluţii “miraculoase”: să-şi radă părul de pe braţ şi să se spele bine pe mâini, căci prin eliminarea firelor de păr şi a unor celule epidermice se va mai reduce diametrul membrului superior. Româneanu nu ştie ce să mai creadă. O parte din el vrea să spere în minuni, deşi raţiunea îi spune că e nevoie de soluţii radicale ca să scape.

Mai stă Guvernoiu ce mai stă, dar vede că braţul captivului nu numai că nu are cum să se subţieze, ba chiar se umflă tot mai tare. Îi explică lui Româneanu că nu mai e timp şi dă să scoată briceagul, dar cei de la poale strigă tot mai tare, până îi aude un alt grup de cetăţeni, familia Preseanu. Nou-veniţii încep să răcneasca mai abitir ca ceilalţi doi că se comite o crimă şi de la urlete se adună tot mai mulţi oameni la poale, toţi strigând la Guvernoiu nu care cumva să pună mâna pe cuţit, până începe să se îndoiască şi el, în unele momente, dacă e bine ce vrea să facă.

Disperat, Româneanu îi întreabă pe cei de la poale dacă nu pot să-l ajute cumva, căţărându-se până la el. Pesedeanu zice că el, până la sărbătoarea de Sf. Alege, nu se poate sui sub nicio formă. Peneleanu mai că s-ar încumeta, dar are nevoie de Pesedeanu să-l aburce. Pesedeanu însă nu vrea, fiindcă, deşi ştie că nici Peneleanu nu poate să-l elibereze pe Româneanu altfel decât tăindu-i mâna, se teme nu care cumva să intervină vreun miracol, Peneleanu să reuşească şi să culeagă toţi laurii.

Vremea trece şi Guvernoiu îşi dă seama că nu trece în favoarea rănitului. Ca atare, pune mâna pe cuţit şi dă iar să taie, dar nu apucă, fiindcă imediat binevoitorii fac o plângere la nişte juzi, cărora le cer să interzică tăierea mâinii, pe motiv că ar fi nu numai inumană, ci şi ilegală. Cei nouă juzi stau, se gândesc, se ceartă între ei, fiindcă patru sunt de o părere şi cinci de alta, dar până la urmă vin cu o rezoluţie. În ea citează prea-frumoasele articole din Constituţie în care scrie că dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate şi că nimeni nu poate fi supus torturii sau unui tratament inuman ori degradant.

- Tăierea mâinii, zic juzii, înseamnă că s-ar încălca dreptul la integritate fizică şi ar fi şi o tortură pe care nu o putem admite.
- Bine-bine, strigă Guvernoiu din vârful stâncii, dar cum rămâne cu dreptul la viaţă??? Daca moare omul aici nu înseamnă că i se încalcă dreptul la viaţă?
- Da, dacă nu faci nimic ai putea fi acuzat că l-ai lăsat să moară, aşa că trebuie să te descurci altfel. În orice caz, e inuman şi degradant să rămână fără mână, deci aiasta nu se poate, spun juzii, siguri pe ei.
- Să-l las să moară atunci?, întreabă Guvernoiu uimit.
- Nu înţelegi nimic, zbiară cinci dintre juzi, unde-i lege nu-i tocmeală şi noi suntem cei care îţi explicăm ce vrea să spună legea. Întrucât în infinita noastră înţelepciune putem opera distincţii foarte fine, decidem că tăierea pe jumătate a mâinii nu aduce atingere integrităţii fizice, dacă nu se produce o separare a acesteia de corp, aşa că, dacă tot ţi-ai asumat răspunderea că-i tai mâna, trebuie să o tai, dar numai pe jumătate. Rămâne în opinia noastră personală o formă de tortură, dar asta o putem justifica oficial oarecum, având în vedere gravitatea situaţiei şi ca să ne demonstrăm totuşi bunele intenţii.
- Cum aşa, strigă Guvernoiu siderat, şi cu omul ce fac, veniţi voi să-l salvaţi?
- Aaa, asta nu e treaba noastră, că noi avem un statut special, nu trebuie să dăm soluţii, ci doar să spunem ce e permis şi ce nu. Tu taie-i mâna pe jumătate şi apoi descurcă-te, fraiere!

Taie Guvernoiu jumătate, dar degeaba, că tot nu poate elibera braţul lui Româneanu. Aşa că nu mai are de ales şi trebuie să-i smulgă braţul din umăr cu totul, fiindcă smulgerea cică se poate face fără acordul juzilor, necesar numai pentru tăiere.

Româneanu urlă ca din gură de şarpe, iar băgătorii de seamă de la poale au început alt cor de jeluiri, cum că smulgerea braţului e crimă cu sadism. Peneleanu spune că el a fost dintotdeauna împotriva smulgerii şi că asta e cea mai proastă soluţie. Dacă s-ar fi nimerit să fie el, Peneleanu, sus, ar fi mâncat o cutie de spanac şi într-o clipită ar fi mutat tot muntele din jurul mâinii omului, desigur. Pesedeanu, care la un moment dat cochetase cu ideea smulgerii, spunându-i familiei Preseanu că n-ar fi chiar aşa de grav, a uitat ce a zis şi susţine acum că trebuia să se continue cu metoda descuamării, până se subţia braţul. Iar dacă trebuia smuls ceva, să se smulgă orice, numai nu braţul, şi ar fi fost suficientă o smulgere mai uşoară şi tot aşa.

Câţiva doctori de prin Spitalul de Chirurgie Bancară au început să spună, timid, în casa familiei Preseanu, că prin smulgere a crescut riscul vital, s-a pierdut oricum şi jumătatea de mână a cărei tăiere a fost interzisă de juzi şi că poate ar fi fost mai bine să-l fi lăsat pe om să taie mâna din prima. Dar e, în orice caz, prea târziu.

Povestea americană reală a lui Aron Ralston are, în mare măsură, un final fericit. Cea românească are un final încă incert. Ion Româneanu încearcă să supravieţuiască. Prognosticul e sever, vor urma luni de chinuri şi situaţia se poate destabiliza în orice moment. Pacientul încă nu ştie dacă Guvernoiu i-a făcut un bine sau dacă se putea găsi altă soluţie. Se perindă tot felul de oameni pe la patul lui, unii de bună credinţă, dar şi tot felul de escroci, vraci şi paranormali, care-i spun ba una, ba alta. Nici nu mai ştie cine are dreptate. Iar când se va face bine, va trebui să se decidă dacă-l va acuza pe Guvernoiu pentru lunile de chinuri sau dacă-i va mulţumi pentru că i-a salvat viaţa.

Un lucru e aproape sigur: nu cred că Româneanu se va întreba vreodată care e partea lui de vină, în schimb se va mira de ce nu-i dă nimeni nicio leţcaie ca să-şi spună povestea şi de ce nu face nimeni un film despre el.