Newsiasi.ro

marți, 2 octombrie 2012

The new gun in town şi „Fabula albinelor”


Ne confruntăm cu un adevăr trist, pe care mulţi se feresc să-l admită public. Oricât ar părea de şocant, România a ajuns în situaţia incredibilă în care Dan Diaconescu, aşa populist, circar şi cercetat penal cum e el, acţionează ca agent democratic de echilibru politic. „Senzaţional”, nu? 

Înainte de a sări să aruncaţi cu pietre în mine, vă rog să citiţi postarea mea anterioară, „Efectele tumorale ale mega-alianţelor politice sau electorale asupra Parlamentului” şi să continuăm raţionamentul început. 

Pe simularea oferită, a unei circumscripţii cu 10 colegii de deputat, în care USL reuşeşte să obţină puţin peste 50% în toate colegiile, se ajunge în final la alocarea a 14 mandate, dintre care 10 sunt acordate candidaţilor USL, iar 4 candidaţilor ARD şi PPDD. În textul anterior, m-am limitat să constat că aceasta ar însemna o creştere cu 40% a numărului de parlamentari. Dacă ar fi doar atât, ar însemna numai o mărire a cheltuielilor şi mersul într-un sens contrar aşteptărilor cetăţeneşti pe acest subiect. 

Dar efectul cu adevărat periculos apare în ceea ce priveşte procentele de reprezentare. Pe un scor real al USL de 55% din voturi în simulare, această alianţă ar obţine 10 din 14 deputaţi, ceea ce corespunde unui procent de 71,43 (!!!!). De cealaltă parte, restul partidelor, care ar primi 45% din voturi, ar obţine la mandate doar 28,57%. E logic, din moment ce coeficientul electoral al circumscripţiei, cu ajutorul căruia se calculează iniţial numărul de mandate la care are dreptul fiecare partid, se obţine prin raportarea la numărul de colegii, iar numărul adevărat de mandate distribuite creşte în urma suplimentării locurilor; consecinţa aritmetică este scăderea procentului real al reprezentării parlamentare a partidelor cărora trebuie să li se atribuie mandate suplimentare. 

duminică, 9 septembrie 2012

Efectele tumorale ale mega-alianţelor politice sau electorale asupra Parlamentului

Dacă în 2008 numărul total de parlamentari (la Camera Deputaţilor şi Senat) care au primit mandate a fost de 471, după alegerile de anul acesta numărul parlamentarilor ar putea trece de 600, cel puţin în teorie. Nu numai că nu se va produce o scădere a numărului de parlamentari la 300, aşa cum s-a votat la referendumul din 2009, dar s-ar putea ajunge chiar la o cifră de două ori mare decât cea de 300. 

Când s-a adoptat Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului (prin care s-a introdus actualul sistem de vot pe colegii uninominale, dar compensat proporţional), puţini şi-ar fi putut închipui că în România se va ajunge la existenţa unor mega-alianţe de tip USL, care să ţintească scoruri de peste 50% în aproape toate colegiile. Ca atare, destul de puţini au fost aceia care au făcut simularea unor astfel de situaţii, pentru a vedea ce consecinţe ar avea acest lucru, în cazul în care el s-ar întâmpla. 

Pentru a vedea care ar fi efectele, voi face un exerciţiu, foarte pe scurt şi cât de simplificat se poate, care să evidenţieze felul în care se atribuie mandatele pe actuala lege. 

luni, 20 august 2012

Coşmarul din Bulevardul Geniului nr. 1-3

Mulţi se întreabă până unde este dispus Crin Antonescu să meargă pentru a evita invalidarea referendumului şi, eventual, ce va face ulterior dacă acest lucru se întâmplă. Cred că întotdeauna cel mai bine îi înţelegi pe ceilalţi şi le anticipezi reacţiile după ce faci un mic efort de imaginaţie de a te pune în situaţia lor, atât cât se poate. OK, imaginaţi-vă acum că sunteţi în locul lui Crin Antonescu! 
............................. 

luni, 9 iulie 2012

Ion Iliescu sunteţi astăzi voi!

Pe mulţi îi ştiu din anii ’90, când vâsleau, şi ei, într-o bărcuţă care încerca să se împotrivească tsunami-ului pe care-l călărea, victorios, Ion Iliescu. Iliescu avea milioanele de voturi ale unor români marcaţi profund de sistemul totalitar şi dezinformaţi de o TVR care avea şi neruşinarea să-şi spună TVRL, adică Televiziunea Română Liberă. Mai avea un sistem care se aliniase imediat, disciplinat, în spatele lui, intuind că nebunii aceia răzleţi, care susţineau inclusiv Punctul 8 de la Timişoara, reprezintă un pericol de moarte. 

Ni s-au încrucişat uneori paşii pe la unele mitinguri, i-am văzut pe unii la clona de Piaţă a Universităţii din Copou, le-am văzut, uneori, disperarea. Le-am cunoscut şi licărul de speranţă că, în faţa valului de critici internaţionale, Ion Iliescu se va opri din marşul triumfal ce ne ducea într-o fundătură. Ei, liberalii, căci despre liberali este vorba, se agăţau atunci de un pai, cel al ideii că este imposibil ca Iliescu să nu ţină cont de strigătul unei minorităţi poate prea idealiste şi mai ales de avertismentele comunităţii internaţionale. Şi, încet-încet, chiar a început să o facă din când în când, dar numai după ce oamenii sistemului se cuibăriseră bine în toate cotloanele societăţii româneşti, în poziţii-cheie de unde puteau controla resursele şi puterea. 

Dintre acei liberali de care vorbesc, unii au murit, unii au plecat din ţară, unii au plecat la alte partide, alţii au ieşit din politică. Dar mulţi încă mai sunt acolo, în PNL, cu carnet de membru sau doar cu sufletul. Aşteptam în ultimele zile să văd o reacţie de la aceştia. Aşteptam să-şi amintească de zilele de frustrare în care vedeau cum firava democraţie românească era lovită cu măciuca unei majorităţi care greşea, căci, aşa cum ne arată istoria, şi majorităţile pot greşi. Aşteptam să se întrebe de ce toate acele ambasade care le erau, în anii negri de după revoluţie, singurii aliaţi şi singura speranţă, le spun că partidul lor greşeşte acum. Aşteptam să se întrebe de ce toate ziarele străine vorbesc de guvernul „leftist” de la Bucureşti care pune în pericol statul de drept. 

Sigur, nu mă aşteptam ca noii liberali,

marți, 5 iunie 2012

Ce vedetă a Antenei 3 spune că i-ar plăcea mult să piardă Gheorghe Nichita (VIDEO)

Episodul în care preotul iconom stavrofor Florin Chirilă (şeful Corpului de Inspecţie şi Control din cadrul Centrului Eparhial Iaşi) afirmă: „muncim ca domnul primar să iasă cu majoritate” l-a făcut pe Mircea Badea să spună că i-ar plăcea mult ca Gheorghe Nichita să piardă.

luni, 4 iunie 2012

Politica văzută de pe Lună

Acum 2 ani, mai exact pe 3 mai 2010, publicam un text intitulat "Primum non nocere!", în care analizam puţin eventualitatea, trâmbiţată pe surse, a preluării conducerii PDL Iaşi de către o proaspătă achiziţie, Ioan Nani, eternul director de la Antibiotice. S-au ofuscat atunci câţiva membri cu pretenţii ai filialei, dintre care unii, fie vorba între noi, nici nu mai sunt acum în partid sau sunt pe picior de plecare. 
Reiau o parte din articolul meu:
----------------
Eu m-am cam săturat, totuşi, de mitul extraordinarului manager de la stat şi aş vrea să-i văd puţin pe aceşti "industriaşi de succes" cum performează în mediul privat, construind ei inşişi de la zero o afacere sau având de dat socoteală unui patron adevărat, care a investit bănuţii lui proprii într-o afacere, nu unui patron virtual cum e statul. [...]

Mult mai important pentru analiza noastră, din perspectiva votanţilor de dreapta, Dl Nani este şi rămâne un fost membru şi candidat al PSD, căruia, dacă Băsescu n-ar fi câştigat alegerile prezidenţiale, făcând astfel posibilă guvernarea PDL, nici nu i-ar fi trecut prin gând să se înscrie în acest partid. [...]  

Pentru votanţii de dreapta mai maturi, Ioan Nani se încadrează într-o tipologie nu prea îndrăgită. Pentru aceştia, Dl Nani rămâne tânărul muncitor din Tătăraşi, cu origine sănătoasă, apreciat de PCR, care a făcut ceva mai târzior facultatea la seral şi a ajuns economist într-una din fabricile patriei. La începutul anilor ’90, când unii luau bătaie de la mineri sau primeau "urările" oamenilor de bine în timp ce stăteau în faţă la Universitate (inclusiv în Iaşi), Dl Nani promova. Băiat deştept!

marți, 22 mai 2012

Cum e turcul, şi pistolul; cum e Felix, şi operatorul...

Se fac multe sondaje de opinie şi uneori acestea pot fi şi motiv de amuzament. Iată o discuţie telefonică reală între un operator al CCSB si un respondent:  

Operator: Şi acum spuneţi-mi ce v-aţi dori în următoarea perioadă.  
Respondent (ghiduş, ştiind că CCSB e al familiei Voiculescu şi, deci, e rost de distracţie): Păi, aş cam vrea, dacă s-ar putea, să plece USL de la guvernare.  
O. (uită de chestionar şi sare ca ars): Dar USL nu e la guvernare!!!

marți, 1 mai 2012

De 1 Mai, protest inedit al străzilor Iaşului

În după-amiaza aceasta, bulevardul Anastasie Panu s-a surpat, lângă parcarea de la Casa de Pensii apărând o groapă de toată frumuseţea. Acesta a fost, probabil, modul în care străzile Iaşului s-au gândit să protesteze faţă de abuzurile la care sunt supuse din cauza campaniei electorale şi, în acelaşi, timp, un mod inedit de a sărbători Ziua oamenilor care muncesc ...în Primărie. 
 Foto 1: Pe marginea gropii (la propriu), Mihai Chirica şi Daniel Oajdea

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Gaudeamus igitur!

Să ne bucurăm, aşadar, prieteni! Vine guvernarea USL, visul de veacuri al poporului român. 

Pentru bucuria noastră, se sacrifică mult Victor Ponta în această perioadă şi a avut grijă să ne atenţioneze chiar el în acest sens. În primul rând, va lucra de Ziua Muncii, aşa cum singur a declarat. "Marți, de Ziua Muncii, când oamenii se odihnesc, eu voi munci prezentându-vă lista cu noii miniștri", a ţinut să precizeze premierul desemnat. Păi, un bucătar care împarte mesenilor un ciolan cu fasole munceşte, nu? Credeţi cumva că e o muncă mai uşoară prezentarea împărţirii ciolanului între trei partide? Să nu uităm că România e plină de doritori de putere stătuţi şi lihniţi, după atâţia ani de opoziţie şi de luptă împotriva dictaturii. 

Apoi, a suferit o altă pierdere tragică. Despre ce e vorba ne-a spus chiar el, atunci când a explicat

vineri, 20 aprilie 2012

Consiliul local. Sinucidere cu glonţul de argint

În timpul unei inundaţii, toată lumea alerga disperată să se salveze. Un singur om, foarte credincios din fire, stătea liniştit. Vecinii îi strigă:
- Nu vezi că vin apele? Fugi, salvează-te!
- Pe mine mă salvează Dumnezeu, răspunde omul.
Vin şuvoaiele peste sat, dar chiar atunci trece o barcă.
- Sari în barcă!, îi strigă salvatorii credinciosului.
- Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare şi puternic şi mă va salva!
După puţin timp, trece încă o barcă.
- Hai, omule, am venit să te salvăm!
- Nu, nu! Dumnezeu e mare şi mă va salva!
- Eşti nebun? Hai, că ai să te îneci!
- Nu, pe mine mă salvează Dumnezeu!
Pleacă şi a doua barcă. La cea de-a treia barcă, povestea se repetă.
Credinciosul moare înecat şi ajunge în faţa lui Dumnezeu.
- Păi bine, Doamne! Eu mă rog în fiecare zi la tine... Am crezut în tine din tot sufletul şi tu m-ai lăsat să mor?!?
- Fiule, nu ştiu cum să-ţi spun... dar ţi-am trimis trei bărci!


Există, în politică, oameni care speră în minuni, dar, când acestea apar, nu sunt în stare să le recunoască. E vorba de acea categorie de indivizi care n-ar identifica o oportunitate nici dacă le-ar cădea direct în cap. Sunt oamenii care mor plângându-se că n-au avut noroc şi nu trebuie să ne întristăm când mor, fiindcă îşi merită soarta.

Traian Băsescu era aproape învins în 2009, dar pronia cerească i-a trimis o „barcă”, sub forma unui contracandidat amator de spa. Băsescu şi-a exploatat la maximum şansa şi a câştigat.

Pe de altă parte, avem nişte oameni care au primit cadou un „glonţ de argint”. Ieri le-a ajuns inamicul în cătare, dar n-au tras în el, ba, mai mult, i-au oferit acestuia un cadou cu fundiţă roşie, iar glonţul de argint şi l-au tras direct în cap. De ce? Poate pentru că

sâmbătă, 10 martie 2012

Se zgâlțâie strategic barca la Iași?

In 2010, cu ocazia alegerilor partiale pentru un colegiu din București, alegeri câștigate în cele din urmă de Teo Trandafir (PDL), am scris un articol pe acest blog, în care am definit un anumit tip de strategie, căreia eu i-am spus ”rock the boat”.

Pe scurt, în situații în care lucrurile par să meargă, inevitabil, într-o direcție neconvenabilă, un jucător curajos poate să aplice o strategie oarecum riscantă, aceea de a zgâlțâi barca suficient de tare, încât să fie imprevizibil cine va rămâne în ea și cine va cădea în apă. Chiar dacă acest tip de strategie nu garantează succesul, ea poate fi, în anumite situații, singura oportunitate de a relansa jocurile care păreau deja făcute.

Pe fondul zvonurilor șocante care mi-au ajuns la urechi, mă gândesc dacă nu cumva se încearcă