În timpul unei inundaţii, toată lumea alerga disperată să se salveze. Un singur om, foarte credincios din fire, stătea liniştit. Vecinii îi strigă:
- Nu vezi că vin apele? Fugi, salvează-te!
- Pe mine mă salvează Dumnezeu, răspunde omul.
Vin şuvoaiele peste sat, dar chiar atunci trece o barcă.
- Sari în barcă!, îi strigă salvatorii credinciosului.
- Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare şi puternic şi mă va salva!
După puţin timp, trece încă o barcă.
- Hai, omule, am venit să te salvăm!
- Nu, nu! Dumnezeu e mare şi mă va salva!
- Eşti nebun? Hai, că ai să te îneci!
- Nu, pe mine mă salvează Dumnezeu!
Pleacă şi a doua barcă. La cea de-a treia barcă, povestea se repetă.
Credinciosul moare înecat şi ajunge în faţa lui Dumnezeu.
- Păi bine, Doamne! Eu mă rog în fiecare zi la tine... Am crezut în tine din tot sufletul şi tu m-ai lăsat să mor?!?
- Fiule, nu ştiu cum să-ţi spun... dar ţi-am trimis trei bărci!
Există, în politică, oameni care speră în minuni, dar, când acestea apar, nu sunt în stare să le recunoască. E vorba de acea categorie de indivizi care n-ar identifica o oportunitate nici dacă le-ar cădea direct în cap. Sunt oamenii care mor plângându-se că n-au avut noroc şi nu trebuie să ne întristăm când mor, fiindcă îşi merită soarta.
Traian Băsescu era aproape învins în 2009, dar pronia cerească i-a trimis o „barcă”, sub forma unui contracandidat amator de spa. Băsescu şi-a exploatat la maximum şansa şi a câştigat.
Pe de altă parte, avem nişte oameni care au primit cadou un „glonţ de argint”. Ieri le-a ajuns inamicul în cătare, dar n-au tras în el, ba, mai mult, i-au oferit acestuia un cadou cu fundiţă roşie, iar glonţul de argint şi l-au tras direct în cap. De ce? Poate pentru că n-au instinct politic de supravieţuire. Poate din interese meschine, pentru mărgele de sticlă sau capace de bere. Poate din slăbiciune, din teamă sau pentru că sunt şantajabili. Poate din lăcomie. Sau poate, pur şi simplu, din prostie. Nici nu mai contează motivul. Important este că au avut glonţul de argint şi nu l-au folosit cum trebuie. L-au văzut pe adversar la spa şi au închis ochii.
În următoarea perioadă, aceşti perdanţi prin vocaţie vor veni să vă ceară susţinerea, plângându-şi, cu lacrimi de crocodil, soarta potrivnică şi crudă, care-i împiedică pe ei, cei mai buni şi cei mai viteji dintre traci, să ajungă acolo unde merită. Poate că unii dintre voi se vor înduioşa, gândindu-se că şi alternativa e îngrozitoare. Eu, însă, cred că merită o şansă doar cei curajoşi, oneşti şi inteligenţi. Loser nu e cel care pierde luptând bărbăteşte, ci acela care pierde pe mâna lui.
Acum, glonţul de argint l-au pierdut în interiorul propriei cutii craniene, bântuite de confuzie. Totuşi, în mărinimia lui, Dumnezeu le-a mai pus la dispoziţie o bărcuţă. În următoarele zile au o ultimă şansă, să tragă în adversar chiar şi cu un glonţ normal, dar să tragă. Cel mai eficient ar fi să o facă dintr-o cazemată pătrată, dar, până la urmă, merge de oriunde. E alegerea lor, dar, dacă nu o fac, să nu se mire când vor primi câte o uşă trântită drept în nas, căci robinetul cu fraieri nu curge la nesfârşit. Dacă-s ticăloşi, să-şi vadă de ticăloşia lor între ei; dacă-s proşti, să nu ne mai plictisească!
Eu, una, mă voi amuza copios în următoarea perioadă. Am bilet gratuit şi loc în primul rând la măcelul care va urma, aşa că mă voi distra de minune, privind spre absolut toate personajele acestei tragicomedii: spre nevolnicii din născare care se visează zmei, spre adversarii lor, nevrednicii consacraţi, dar şi spre faliţii de mâine, care încă nu ştiu că au avut parte de o victorie à la Pirus. Mesajul meu pentru primii este: încă o înfrângere ca asta şi sunteţi morţi. Pentru ceilalţi, am doar un avertisment prietenesc, extras din reacţia mai sus-menţionatului Pirus: încă o victorie ca asta și sunteţi terminați!
- Nu vezi că vin apele? Fugi, salvează-te!
- Pe mine mă salvează Dumnezeu, răspunde omul.
Vin şuvoaiele peste sat, dar chiar atunci trece o barcă.
- Sari în barcă!, îi strigă salvatorii credinciosului.
- Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare şi puternic şi mă va salva!
După puţin timp, trece încă o barcă.
- Hai, omule, am venit să te salvăm!
- Nu, nu! Dumnezeu e mare şi mă va salva!
- Eşti nebun? Hai, că ai să te îneci!
- Nu, pe mine mă salvează Dumnezeu!
Pleacă şi a doua barcă. La cea de-a treia barcă, povestea se repetă.
Credinciosul moare înecat şi ajunge în faţa lui Dumnezeu.
- Păi bine, Doamne! Eu mă rog în fiecare zi la tine... Am crezut în tine din tot sufletul şi tu m-ai lăsat să mor?!?
- Fiule, nu ştiu cum să-ţi spun... dar ţi-am trimis trei bărci!
Există, în politică, oameni care speră în minuni, dar, când acestea apar, nu sunt în stare să le recunoască. E vorba de acea categorie de indivizi care n-ar identifica o oportunitate nici dacă le-ar cădea direct în cap. Sunt oamenii care mor plângându-se că n-au avut noroc şi nu trebuie să ne întristăm când mor, fiindcă îşi merită soarta.
Traian Băsescu era aproape învins în 2009, dar pronia cerească i-a trimis o „barcă”, sub forma unui contracandidat amator de spa. Băsescu şi-a exploatat la maximum şansa şi a câştigat.
Pe de altă parte, avem nişte oameni care au primit cadou un „glonţ de argint”. Ieri le-a ajuns inamicul în cătare, dar n-au tras în el, ba, mai mult, i-au oferit acestuia un cadou cu fundiţă roşie, iar glonţul de argint şi l-au tras direct în cap. De ce? Poate pentru că n-au instinct politic de supravieţuire. Poate din interese meschine, pentru mărgele de sticlă sau capace de bere. Poate din slăbiciune, din teamă sau pentru că sunt şantajabili. Poate din lăcomie. Sau poate, pur şi simplu, din prostie. Nici nu mai contează motivul. Important este că au avut glonţul de argint şi nu l-au folosit cum trebuie. L-au văzut pe adversar la spa şi au închis ochii.
În următoarea perioadă, aceşti perdanţi prin vocaţie vor veni să vă ceară susţinerea, plângându-şi, cu lacrimi de crocodil, soarta potrivnică şi crudă, care-i împiedică pe ei, cei mai buni şi cei mai viteji dintre traci, să ajungă acolo unde merită. Poate că unii dintre voi se vor înduioşa, gândindu-se că şi alternativa e îngrozitoare. Eu, însă, cred că merită o şansă doar cei curajoşi, oneşti şi inteligenţi. Loser nu e cel care pierde luptând bărbăteşte, ci acela care pierde pe mâna lui.
Acum, glonţul de argint l-au pierdut în interiorul propriei cutii craniene, bântuite de confuzie. Totuşi, în mărinimia lui, Dumnezeu le-a mai pus la dispoziţie o bărcuţă. În următoarele zile au o ultimă şansă, să tragă în adversar chiar şi cu un glonţ normal, dar să tragă. Cel mai eficient ar fi să o facă dintr-o cazemată pătrată, dar, până la urmă, merge de oriunde. E alegerea lor, dar, dacă nu o fac, să nu se mire când vor primi câte o uşă trântită drept în nas, căci robinetul cu fraieri nu curge la nesfârşit. Dacă-s ticăloşi, să-şi vadă de ticăloşia lor între ei; dacă-s proşti, să nu ne mai plictisească!
Eu, una, mă voi amuza copios în următoarea perioadă. Am bilet gratuit şi loc în primul rând la măcelul care va urma, aşa că mă voi distra de minune, privind spre absolut toate personajele acestei tragicomedii: spre nevolnicii din născare care se visează zmei, spre adversarii lor, nevrednicii consacraţi, dar şi spre faliţii de mâine, care încă nu ştiu că au avut parte de o victorie à la Pirus. Mesajul meu pentru primii este: încă o înfrângere ca asta şi sunteţi morţi. Pentru ceilalţi, am doar un avertisment prietenesc, extras din reacţia mai sus-menţionatului Pirus: încă o victorie ca asta și sunteţi terminați!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu