Zoon Politikon

Publicat și pe blogul Tele M

Mi s-a întâmplat de câteva ori ca oamenii care știau că moderez o emisiune politică să mă întrebe cum sunt politicienii în afara timpului de emisie. N-am putut niciodată să dau un răspuns pertinent, fiindcă, normal, nu sunt toți la fel.

Unii sunt degajați, amabili, plăcuți și, în mod evident, inteligenți. Unii încearcă să fie prietenoși, dar nu le iese prea bine, fiindcă se vede de la o poștă că nu sunt ei înșiși în acea ipostază. Unii sunt crispați, formali și incapabili de a ieși din rolul pe care cred ei că trebuie să-l joace. Unii sunt grăbiți, alții, dimpotrivă, au chef de discuții prelungite.

Interesant este că unii se transformă vizibil atunci când ies din emisiune. În general, în bine. Fiindcă, dacă e să fiu corectă, trebuie să recunosc faptul că sunt mai mulți cei care au un comportament plăcut decât ceilalți, antipaticii. N-am să spun niciodată public, și cu atât mai puțin pe un blog, care sunt ”antipaticii” cu care am avut de-a face.

Dar am să vă spun câteva tipuri de politicieni care nu-mi plac:

1. ”dinozaurul mărinimos”: e un politician care a deținut în decursul timpului diverse funcții (nu e exclus să fi fost chiar și pe vremea comunismului), ceea ce l-a făcut să cunoască mulți ziariști, inclusiv din aceia care se duceau la evenimente în funcție de cantitatea de grisine de pe masă. Această vastă experiență, dublată de o părere excesiv de bună despre el însuși, îl face să se comporte cu jurnaliștii cu o familiaritate slinoasă, convins fiind că toți sunt niște rupți în coate, dispuși să se vândă pentru o măslină sau doar pentru puțină atenție din partea marelui stăpân. Ca să-l recunoașteți, nu e nevoie să-l vedeți într-un post de televiziune, e suficient să-l urmăriți cum se comportă la restaurant cu chelnerii. Deși e ciudat pentru mine, are un electorat consistent, format, în general, din oameni de o anumită vârstă, fie din categoria săracilor, fie din cea a unor foști activiști sau apeviști care nu-l văd grobian, ci puternic. Nu e foarte bogat, ci doar înstărit. Îi plac chiolhanurile și laudele, dar e cam ”proletar” în gusturi: pantofii săi sunt de calitate îndoielnică, preferă kitsch-ul lustruit și femeile fără stil.

2. ”pseudo-lupul tânăr”: așa cum îi spune și numele, acest politician este destul de tânăr și pare competitiv până la agresivitate. De fapt, e doar obraznic, iar colții lui sticloși apar numai când nu i se află stăpânii prin preajmă, în prezența acestora devenind de o slugărnicie penibilă. Printre oamenii ”normali”, se comportă de parcă micuța ciozvârtă pe care a prins-o este un adevărat trofeu, iar autosuficiența îi iese prin toți porii. Este spilcuit, îmbrăcat scump, vorbește destul de bine, stăpânește noua limbă de lemn a managementului, dar, dacă îl scuturi puțin, nu curge decât praful din el. Nu prea are electorat propriu, se bazează aproape exclusiv pe sprijinul lupilor bătrâni și câștigă doar cu ajutorul acestora sau când e vorba de alegeri pe listă. De aceea, se mulțumește adesea cu poziții numite. Nu se dă în lături de la a-și trăda mentorii când întrevede o altă oportunitate.

3. ”vulpoiul jăpcar”: nu e realmente inteligent, ci doar foarte șiret. În general, acest politician se poartă destul de bine cu presa și cu alegătorii, spunându-le cam tuturor ceea ce vor să audă. Poate fi chiar simpatic la prima vedere, dar e enervant când îți dai seama că te ia de prost. E bogat, fiindcă își folosește șiretenia în principal pentru înavuțire, și nu îi respectă, în adâncul sufletului, decât pe cei mai șmecheri sau mai bogați decât el. Se teme numai de justiție, dar, dacă îl întrebi, răspunde invariabil că se teme doar de divinitate. E transpartinic, nu crede cu adevărat în ideologii, partide sau oameni. Cunoaște multe persoane influente, unele cu trecut dubios, de la foști securiști la milionari de carton. Cultivă o curte de pseudo-lupi tineri în jurul său, care se uită cu admirație și cu jind la el. Rezistă mult în funcții, fiindcă, precum pisicile, cade aproape întotdeauna în picioare.

4. non-animalul politic, recte ”bolovanul”: acest tip de politician este atât de lipsit de suplețe intelectuală, atât de colțuros și de rigid, încât, pentru a-l descrie, a trebuit să părăsesc regnul animal și să intru în cel mineral. Din punct de vedere mediatic, este coșmarul oricărui moderator. Nu are nici cea mai vagă urmă de umor, nu poate crea nimic, spune doar platitudini sau lozinci și e de-a dreptul plictisitor, dar e plin de morgă. Nu-l poți urni nici cu buldozerul, dar stabilitatea lui nu e dată de consecvență sau de greutatea principiilor, ci de inerție și de faptul că, neavând toarte, nu prea ai de unde să-l apuci. Pentru mine este un mare mister cum de reușește să supraviețuiască în politică. Poate unii sunt păcăliți, luându-i stupiditatea drept seriozitate și lipsa de idei proprii drept fidelitate ideologică. Totuși, din când în când și din motive numai de el cunoscute, bolovanul o ia la vale singur și se oprește în alt partid.