Newsiasi.ro

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Puțini am fost, mulți am rămas

Cu ocazia nunții din familia regală britanică, studiourile de televiziune au fost invadate de tot felul de comentatori, dându-se care mai de care mai monarhist. S-a ajuns la ideea că monarhia ar fi preferabilă până și la Antena 3, unde se lăfăie, de obicei, mulți dintre cei care, în anii ’90, își extrăgeau seva electorală din ideea că țărăniștii și Căposu' sunt dușmanii poporului, fiindcă vor să aducă regele și moșierii înapoi.

După război, mulți viteji se-arată. Când riscai să iei un pietroi în cap

vineri, 22 aprilie 2011

Astă-seară înregistrăm în familie

Pe vremea când eram în liceu, la Suceava, doi amici veneau de la Cetatea de Scaun. Pe drum, văd ei o apă stătută, bâhlită, verde de la câtă mătasea-broaștei era în ea. Unul dintre ei, să-i spunem M., n-are ce face și-i zice celuilalt: ”Pariu că n-ai curaj să te bagi în apa aia împuțită!”. Sigur pe el că niciun om întreg la cap n-ar intra îmbrăcat în bâhlița aceea, mai ales că urma să traverseze orașul pentru a ajunge acasă, M. plusează: ”Uite, dacă intri în apă, îți dau 1000 de lei”.

Era pe vremea lui Ceaușescu, iar pentru niște tineri suma aceea reprezenta o mică avere, chit că nu puteai să cumperi cu ea decât un cartuș de Kent de la bișnițari sau o pereche de blugi ”originali”. Până una-alta, era aproape jumătate din salariul lunar al unui om de rând, ceea ce nu era deloc de lepădat pentru un licean.

Celălalt,

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Povestea unui om leneş

Cică era odată într-un sat mare un om grozav de leneş, cu numele Floricel. Şi rubedeniile, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâră să-l facă senator. Piaza rea făcu, însă, ca nu toți sătenii să fie de acord cu asta, așa că leneșul ieși al doilea la număr de voturi, după unul pe nume Ionel. Dar tot de noroc să se plângă cineva... Când se făcură socotelile, ieși că peneleneamul lui Floricel avea totuși dreptul la un jilț în acea parte de sat, așa că leneșul primi slujba. Asta-i aduse un ban cinstit și câțiva servitori harnici, care-l ajutau la treburi, îi mânau căruța, îi duceau odrasla la școală și-i cumpărau barabule de la piață.

Trecu vremea, dar leneșului tot nu-i plăcea deloc treaba. Când îi numărară zilele de muncă, văzură că aista nu mergea nici să semneze zapisul decât o dată la două luni. Așa că sătenii iar se sfătuiră și hotărâră să-l spânzure politic, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa, se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi și bliț, ca pe un butuc nesimţitoriu, şi hai cu dânsul la gazetă, la locul de spânzurătoare.
Aşa era pe vremea aceea.

La gazetă se întâlnesc ei cu o cucoană, stăpâna locului, pe numele ei Patricia. Cucoana, văzând în carul cel cu boi un om încercănat, care sămăna a fi bolnav, întrebă cu milă pe cei doi ţărani, zicând:

- Oameni buni! Se vede că omul cel din car e bolnav de putere, sărmanul, şi-l duceţi la vro doftoroaie undeva, să se caute.