Scrisoarea nigeriană a ajuns la Iaşi

Motto: Este moralmente greşit să permiţi fraierilor să-şi păstreze banii.

Canada Bill Jones

Istoria se repetă

250 de milioane de Euro pentru Aeroportul Suceava, autostradă privată şi ... pregătirea a 3000 piloţi

Cine erau americanii de la Suceava?

Cine sunt americanii de la Iaşi?

Jovanda Ltd., deţinător de acţiuni la Export Erez

Jovanda Ltd., deţinător de acţiuni la o firmă ce producea şi vindea alcool românesc

Cine se aseamănă se adună

Don’t save Wylli!

Concluzii: greşeala lui Constantin Simirad

Probabil că escrocii din toată lumea consideră că au o datorie morală faţă de omenire să-i vindece pe „fraieri” de naivitate. Iar cheia succesului în astfel de întreprinderi este tupeul. Paradoxal, cu cât ţinteşti mai sus şi cu cât sunt mai gogonate minciunile pe care le spui, cu atât creşte şansa să fii crezut.

Dar acesta nu e un articol de filosofia ţepelor, ci de practica lor. De joi, de când am citit ştirea despre aşa-zişii investitori californieni pentru Aeroportul Iaşi, m-am apucat să investighez puţin cazul, iar ceea ce am găsit m-a lăsat perplexă. Am urmărit mai multe fire şi am strâns o cantitate de informaţii destul de mare, greu de sistematizat într-un singur text. În acelaşi timp şi în mod independent, li s-au aprins mai multora beculeţele că e ceva putred la mijloc, dar, din punctul meu de vedere, în acest caz nu e vorba doar despre ceea ce au sesizat deja alţi colegi din presă, şi anume faptul că Jovanda Ltd., compania americană care şi-a manifestat disponibilitatea să investească 200 de milioane Euro în Aeroportul Iaşi, ar avea numai 8 angajaţi, o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 milioane dolari şi că s-ar ocupa de comerţul cu zahăr şi soia. Lucrurile mi se par mai grave, fiindcă iţele nu duc numai la mici întreprinzători rataţi şi pescuitori în ape tulburi, ci şi spre firme-suveică, falimentatori de profesie şi devalizatori de top.

Istoria se repetă

Cu riscul de a face acest articol prea lung, trebuie să vă spun că povestea investitorilor americani pentru aeroport a sunat cunoscut pentru mine încă de la început. Poate nu e relevant pentru ieşeni, dar au existat câteva cazuri similare la consilii judeţene şi locale din alte judeţe şi se poate identifica un adevărat modus operandi prin care diferite firme, care se prezintă drept companii americane serioase, încearcă să păcălească autorităţi şi demnitari români.

În toate cazurile pe care le-am studiat, există câteva elemente comune în încrengătura de firme şi oameni: cel puţin o persoană de origine română, născută în România sau cu legături directe cu ţara şi care funcţionează măcar ca intermediar, dacă nu e chiar creierul afacerii; cel puţin o firmă care s-a ocupat cândva cu comerţ de zahăr şi diferite produse din China sau de pe alte pieţe asiatice; denumiri de companii care conţin cu o frecvenţă peste medie cuvântul „group”; nume şi adrese schimbate în timp scurt; foarte puţine urme pe Internet ale companiilor implicate. Reprezentanţii companiilor semi-fantomă au tupeul de a ieşi uneori în conferinţe de presă sau de a contesta licitaţii, împăunându-se cu tot felul de funcţii pompoase. Amestecă mici adevăruri cu minciuni şi induc confuzii grosolane (de exemplu, dacă în grupare există un broker care are licenţă pentru a lucra cu clienţii unei bănci, lasă să se înţeleagă că întregul „consorţiu” reprezintă interesele acelei bănci sau este într-un fel de parteneriat cu aceasta).

Un alt element comun semnificativ rezidă în oferta însăşi: anunţarea unor investiţii şi a unor oportunităţi uriaşe, prea frumoase ca să fie adevărate, condiţionate întotdeauna fie de depunerea unor garanţii, fie de realizarea unor studii de fezabilitate pe banii autorităţilor române, studii care trebuie să fie „aprobate” de investitorii americani. Probabil că în acest din urmă punct găsim şi explicaţia incredibilelor oferte: cea mai plauzibilă este aceea că banii urmează să fie storşi din impunerea unor „specialişti” agreaţi care să realizeze studiile de fezabilitate, după care păcăliţii vor aştepta investiţia propriu-zisă mult şi bine. Este la fel de plauzibil ca sumele depuse ca garanţii şi asocierile cu autorităţi să fie folosite pentru a obţine credite bancare ce nu vor fi restituite niciodată sau pentru obţinerea de credibilitate în faţa altor potenţiali guşteri de păcălit.

250 de milioane de Euro pentru Aeroportul Suceava, autostradă privată şi ... pregătirea a 3000 piloţi

Pe la sfârşitul anului 2007 a căzut mana cerească în Suceava. Norocul chior ce a lovit Consiliul Judeţean chiar înainte de alegerile locale din 2008 purta numele Amnyc Group, firmă americană ce anunţa că are ca obiect principal de activitate plasarea de capital, gestionând afacerile a 200 de firme pe piaţa internaţională. Gavril Mârza, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava din acel moment, a muşcat repede momeala şi a încheiat un proiect de contract de asociere cu firma americană, care nu promitea doar bani pentru aeroport, ci şi majorarea capitalului social al Bucovina Ecotermgaz SA Suceava în vederea finalizării extinderii reţelei de gaze naturale în judeţ, precum şi construirea unei autostrăzi private, a unor în sere, locuinţe (inclusiv un bloc cu 25 de etaje), fabrici de medicamente şi de confecţii. Pe scurt, un purcoi de bani şi 15.000-20.000 de locuri de muncă. Dacă toate acestea nu vi se par deja umflate cu pompa, aflaţi că AMNYC Group a promis, colac peste pupăză, că la aeroportul sucevean urmau să fie instruiţi aproximativ 3.000 de piloţi din mai multe ţări asiatice şi că era posibil ca firma să participe şi la licitaţia pentru privatizarea SC Termica Suceava (echivalentul CET-ului ieşean), atunci când aceasta va fi organizată.

Cine erau americanii de la Suceava?

Reprezentanţii puternicei firme Amnyc Group care s-au prezentat la Suceava au fost doi domni: Bo Yu, vicepreşedintele executiv al companiei şi „generalul” (?) Romulus Zaharia, prezentat ca fiind ba „purtătorul de cuvânt al firmei americane”, ba „vicepreşedintele pentru operaţiuni în Africa”.

Dacă despre Bo Yu nu prea s-a putut afla mare lucru, acesta fiind un nume asiatic foarte frecvent, despre generalul Romulus Zaharia puteţi afla câteva lucruri din arhiva Ziarului de Iaşi, a ziarului Ceahlăul ş.a. Se pare că Dl Romulus Zaharia avea o legătură cu fostul avocat ieşean Iulian Ciomaga, iar numele celor doi a fost menţionat în înşelarea mai multor primării din judeţul Neamţ, cărora le-au promis fonduri nerambursabile din SUA pentru racordarea la reţeaua de gaze. Rezultatul? Raport al Curţii de Conturi, deschidere de dosare penale, gaz ioc, 210.000 de dolari dispăruţi „în America” şi o pădure de peste 30 de hectare din domeniul comunal, cu care se garantase pentru un împrumut de 130.000 dolari, executată. Deşi implicat într-o astfel de poveste, Romulus Zaharia în persoană a avut îndrăzneala să se prezinte la CJ Suceava cu noua ofertă.

Nu este exclus ca Bo Yu, vicepreşedintele Amnyc Group, să fi fost, de fapt, un chinez de prin Iaşi, căci Iulian Ciomaga a mai dus o dată la o întâlnire cu primarii un arab stabilit în Iaşi, pe care l-a prezentat drept „omul americanilor”. Iulian Ciomaga a mai fost implicat în înşelarea unor oameni de afaceri din Iaşi şi din Republica Moldova, tuturor servindu-le povestea cu un fond american de investiţii care are la dispoziţie 47 de miliarde (!) de dolari pentru investiţii.

Romulus Zaharia a mai păcălit încă opt primari din Timiş, cărora le-a promis nişte milioane de dolari tot pentru reţelele de gaz metan, dar ca fonduri rambursabile. În acel caz, nu s-a ajuns la semnarea contractului, dar s-au făcut, evident, studiile de fezabilitate şi proiectele.

Revenind la marele investitor Amnyc Group de la Suceava, firma era reală, înregistrată în SUA, dar nu părea să fi desfăşurat activităţi economice demne de menţionat, iar investigaţiile au arătat că cei mai mulţi dintre oamenii prezentaţi pe site-ul companiei ca fiind în conducere s-au dovedit a fi, în realitate, simpli agenţi imobiliari angajaţi la diverse alte firme. De asemenea, companiile menţionate ca fiind membre sau partenere ale „grupului” AMNYC nu erau altceva decât mici firme fără activitate înregistrate pe numele unor persoane ce păreau de origine chineză şi care erau, multe dintre ele, înregistrate la Departamentul de Stat al Statului New York pe aceeaşi adresă. Informaţiile au dispărut rapid de pe site-ul Amnyc Group şi de vreo doi ani scrie doar „This Page is Under the (sic!) Construction”.

Cine sunt americanii de la Iaşi?

Norocul care i-a lovit pe ieşeni poartă numele de Jovanda Ltd., o firmă cu sediul în Encino, California.

Pe site-ul Secretarului de Stat al Californiei, acolo unde apar toate firmele înregistrate în acest stat, apare şi Jovanda Ltd. Firma a fost înregistrată pe 26/11/1997 la adresa Bld. Ventura 18034, apartamentul 119 (aşadar, sediul social este într-un apartament), Encino, California şi este, conform site-ului menţionat, suspendată!!!

















Joel Weinberg, care apare ca „agent for service of process”, este un avocat specializat în insolvenţe şi falimente, care a fost partener la firma Biegenzahn Weinberg şi lucrează, în prezent, la Insolvency Services Group. De asemenea, el predă, la Loyola Law School, chiar ... falimentul (sursa: http://www.usisg.com/about.html). Nu trebuie înţeles că Dl Weinberg, o persoană respectabilă, ar avea vreo legătură cu Jovanda Ltd., alta decât aceea că este un administrator special al firmei aflate în proces de insolvenţă, un fel de lichidator judiciar, ca să folosim un termen românesc.

Jovanda Ltd. nu are site propriu, de unde să putem afla mai multe date.


















Domeniul jovanda.com, deşi este trecut pe un director de firme ca aparţinând acesteia (corespund adresa şi numărul de telefon), nu are legătură cu firma pe care o căutăm, redirecţionându-ne pe site-ul firmei olandeze Nedac Sorbo. Căutarea firmei/persoanei care a înregistrat domeniul ne arată că, într-adevăr, e vorba de cu totul altă firmă. Nedac Sorbo a fost înfiinţată în 1962 de olandezul Jac. H. de Jong, iar domeniul este înregistrat în aprilie 1998 pe numele Jolandei de Jong. Explicaţia înregistrării domeniului jovanda.com este aceea că firma olandeză vinde ciorapi şi lenjerie sub marca Jovanda. Nu putem şti dacă indicarea unei false adrese Internet pentru Jovanda Ltd. reprezintă o eroare sau a fost făcută cu intenţie în scopul creării de confuzie, întrucât macraesbluebook.com este un director de firme în care oricine poate înscrie gratuit o companie.

Firma apare şi pe un site ce se declară din Hong Kong, alibaba.com (al cărei domeniu Internet este înregistrat pe numele Alibaba Group Holding Limited, cu sediul în Insulele Cayman) cu aproximativ aceleaşi date, plus infomaţia că se ocupă cu vânzarea de zahăr şi soia pe pieţele din Haiti şi Israel. Numele persoanei de contact este de această dată „john friedman”, iar adresa, deşi este tot pe Bld. Ventura, este modificată („16573 ventura blvd” în loc de 18034).



















Pe directorul de firme Manta, Jovanda Ltd. apare ca având cifra totală de afaceri de 2,5 milioane dolari şi 8 angajaţi, aşadar, nu prea pare o firmă care să poată aduce la Iaşi 200 de milioane de dolari, chiar dacă n-ar fi, aşa cum am văzut mai înainte, suspendată.
























Tot de aici aflăm că persoana responsabilă de firmă este Peter Zoltan (president). Numele e destul de comun, astfel încât obţinerea de informaţii durează un pic, trebuind făcută distincţia de alţi Peter-i Zoltan care nu au legătură cu Jovanda Ltd. Numele întreg al persoanei pe care o căutăm este, aşa cum am aflat, Peter Joshua Zoltan şi are 62 ani. În decursul timpului, Dl Zoltan a avut mai multe domicilii sau numere de telefon înregistrate în statul California: West Hills, Bell Canyon, Upland, Northridge, Burbank, Porter Ranch şi Encino, CA.

Căutând prin tot felul de arhive de stare civilă din SUA, am aflat că Peter Joshua Zoltan s-a născut pe 14 aprilie 1948, a fost naturalizat ca cetăţean american pe 1 aprilie 1977, s-a căsătorit cu Veronique S. Rogier (în prezent 59 ani) în Los Angeles şi are copii (numele lor sunt David Moses, Jonathan şi Vanessa). După partenerii de afaceri ai soţului şi după numele pe care le poartă cei din familie, aceasta are origini evreieşti. Domiciliile din California la care apare, în decursul timpului, Veronique S. (Nicki) Zoltan sunt situate în West Hills, Bell Canyon, Los Angeles, Northridge, Porter Ranch, Woodland Hills şi Encino.

















Între cei doi soţi s-a întocmit în septembrie 2005 un act de vânzare-cumpărare a unei proprietăţi situate la adresa 19951 Crystal Hills Lane, Los Angeles-Porter Ranch, CA 91326.
























Pare plauzibil ca această tranzacţie să fi fost menită a proteja proprietatea de executare, având în vedere situaţia firmei Jovanda Ltd., înregistrată pe numele soţului, întrucât introducând datele lui Peter Zoltan pe un site oficial din California unde se înregistrează votanţii (Los Angeles Countyregistrar-Recorder/County Clerk), a reieşit că acesta a fost înregistrat la adresa respectivă ca votant pentru alegerile generale din 2 noiembrie 2010. Doar un divorţ ar fi putut explica, altfel decât prin dorinţa de „protejare” a proprietăţii, vânzarea intervenită între soţi. Or, nu am găsit niciun fel de urmă care să sugereze un divorţ (Nicki Zoltan povesteşte pe un blog cum s-a cunoscut şi măritat cu soţul fără alte menţiuni, nu şi-a schimbat numele, iar Peter locuieşte şi acum la aceeaşi adresă).

De altfel, Peter Zoltan nu pare prea norocos în ceea ce priveşte afacerile proprii. În afară de Jovanda Ltd., el a mai avut cel puţin încă o firmă, Karenran, Inc., înregistrată la data de 09/06/1984 la adresa 2112 N Vallejo Wy, Upland CA 91786. Şi această firmă apare ca fiind suspendată.
















Jovanda Ltd., deţinător de acţiuni la Export Erez

Revenind la Jovanda Ltd., demnă de menţionare mi s-a părut o altă urmă lăsată de aceasta pe Internet, de unde reiese că firma a deţinut acţiuni (de prin 1999), la alte două companii: una cu legături directe în Israel, Export Erez, şi alta cu conexiuni în România, AJK Perfect Renaissance.

Export Erez este un nume legat de mai multe firme cel puţin interesante. În 1983 în Israel se înfiinţa firma R.T.V. Ltd., care şi-a schimbat numele în Export Erez Ltd. pe 25 aprilie 1987. Ca activitate principală, Export Erez Ltd. declara producerea şi comercializarea de produse destinate asigurării protecţiei personale (precum veste antiglonţ) şi se declara furnizor al armatei israeliene timp de mai mult de 10 ani. Tot în Israel se înfiinţa, pe 7 martie 1990, un alt SRL, Mayotex Ltd., activitatea sa constând în procesarea şi coaserea materialelor rezistente şi uneori cu proprietăţi anti-glonţ folosite de Export Erez Ltd.

Pe 24 martie 1999 lua naştere, în statul Delaware, Acanthus Acquisition Corporation, care şi-a schimbat numele la mai puţin de două luni, pe 19 mai 1999, în Export Erez USA Inc. În fine, pe 21 aprilie 2000, Export Erez USA devenea proprietarul tuturor acţiunilor firmelor Export Erez Ltd. şi Mayotex Ltd., care aveau activităţi în statul Israel şi Fâşia Gaza, declarând că utilizează forţă de muncă palestiniană, angajată cu cooperarea Autorităţii Palestiniene. Export Erez USA Inc. apărea cu o adresă în Zona Industrială Erez, căsuţa poştală 779, Ashkelon, Israel 78101 şi tel:011 972 7 689 1611, fax 011 972 7 689 9287. Cifra de afaceri a firmei a fost în 1999 de 3.546.683 dolari, iar în 2000 de 3.502.039 dolari.

Jovanda Ltd. a deţinut la un moment dat 350 de acţiuni (2,8%) ale Export Erez USA Inc., pe care am înţeles că le-a primit aproape gratis de la firma menţionată, în schimbul unor servicii.

Pentru a încheia profilul firmei Export Erez USA Inc., mai trebuie menţionat că persoanele din conducere erau, la un moment dat: Joseph Postbinder (patron, director general şi preşedinte atât la Export Erez USA, cât şi la Export Erez Ltd. şi Mayotex Ltd.), soţia sa, Meira Postbinder (54 ani), director financiar, Dan Zarchin (un inginer textilist de 52 de ani care fusese, cândva, director de marketing al kibbutz-ului Noam-Urim din Israel), Tsippy Moldovan (45 ani) şi Shlomo M. Lev-Yehudi (73 ani).

Pe un document de la Securities and Exchange Commission (SEC) găsim avertismentul că “există factori de risc substanţial” legaţi de investiţia în Export Erez USA Inc., un astfel de demers fiind “speculativ”, întrucât s-ar putea ca “investitorii să nu primească nimic de pe urma investiţiei”.
Toate informaţiile prezentate aici şi altele suplimentare pot fi găsite pe site-ul SEC.

În fine, din 25 martie 2002, firma şi-a schimbat (iar) numele în Defense Industries International, Inc., iar Peter Zoltan a fost (sau este încă), după cum reiese de pe site-ul http://www.thenewsgate.com, director şi apoi director pentru operaţiunile din USA al acestei firme, continuând să fie prezentat şi ca “Chairman of the board of directors of Jovanda Ltd.”. Este de-a dreptul fascinant că Jovanda, o firmă care a avut, la maximul ei de fiinţă, 8 angajaţi, avea totuşi un “board” de directori. Tot de pe acelaşi site aflăm că DII Inc. include acum, în afară de Export Erez, Ltd. şi Mayotex Ltd., alte două firme, Achidatex Nazareth Elite (1977) Ltd. şi Dragonwear Trading Ltd., o firmă înfiinţată în Cipru în 2000.

Deşi nu e o companie de mare succes, Defense Industries International, Inc. pare, totuşi, să se descurce pe piaţă, continuând să producă şi să comercializeze echipamente şi dispozitive de protecţie pentru militari şi civili şi fiind listată la bursă (performanţele sale sunt însă modeste, nu plăteşte dividende, iar veniturile celor din conducere sunt mici pentru o companie americană, între 20-35.000 dolari pe an).

Jovanda Ltd., deţinător de acţiuni la o firmă ce producea şi vindea alcool românesc

Cea de-a doua firmă la care Jovanda Ltd. a deţinut acţiuni este AJK Perfect Renaissance, Inc. După informaţiile SEC, AJC este o companie care, prin subsidiarele sale, se ocupa cu producerea şi vinderea de vodkă românească, vodkă aromată şi alte tipuri de alcool din Europa de Est, precum şi cu vânzarea de ceasuri şi bijuterii.

AJK a fost înfiinţată în 24 martie 1999 în statul Delaware, sub numele de Allegiance Acquisition Corporation, care şi-a schimbat numele, în luna iulie a aceluiaşi an, în AJK Perfect Renaissance, Inc. De asemenea, AJK a achiziţionat Ferrand Investment Limited, o firmă înfiinţată într-un “paradis fiscal”, Insulele Virgine Britanice. Ferrand Investment Limited avea trei companii subsidiare româneşti, S.C. Perfect Renaissance S.R.L., S.C. Renaissance S.R.L. şi S.C. Renaissance Alpha 2000 S.R.L.

Astfel, AJK a ajuns să deţină între 90% şi 99.995% din cele trei firme româneşti. Întrucât legea românească nu permitea ca o firmă românească să fie deţinută în întregime de cetăţeni străini, restul de acţiuni pentru două dintre aceste firme îi aparţinea lui Petru Willkovits, cetăţean român, vice-preşedinte al AJK, în timp ce restul din cea de-a treia era deţinută de una din celelalte două.

Produsul principal era reprezentat de Perfect Vodka, iar activităţile cele mai importante erau efectuate de S.C. Perfect Renaissance S.R.L. (înfiinţată pe 11 noiembrie 1994, după datele trimise la SEC, din 1992 – după datele care apar pe site-uri româneşti), care se ocupa de distilarea, îmbutelierea şi vânzarea alcoolului, dar şi de imobiliare. În 1998, S.C. Perfect Renaissance S.R.L. a făcut un împrumut de 3.918.409 (+198.272 asigurarea) dolari de la Bancorex, cu puţin înainte de falimentul băncii, credit preluat de AVAS.

S.C. Renaissance S.R.L s-a înfiinţat pe 15 aprilie 1991 la Timişoara, iar S.C. Renaissance Alpha 2000 S.R.L. pe 22 noiembrie 1994, ele având ca activitate principală importul şi vânzarea de de ceasuri din Asia, precum şi vânzarea de sticlărie şi ornamente.

În anul 2000, AJK declara către SEC că deţine în proprietate sau cu chirie un spaţiu în Israel, unul în SUA şi mai multe în România, printre care şi un spaţiu închiriat (contra sumei de 264 dolari pe an) de 15 mp în Iaşi, la adresa 42-969 Nicolina.

Persoanele implicate în conducerea AJK erau: Jacob Kieselstein, cetăţean israelian născut în România (Chairman, President, Chief Executive and Director), Petru Willkovits (Vice President and Plant Manager), Violeta Chioreanu (Financial Manager), Curtis Sittenfeld (Secretary), Kochava Kieselstein (Director), Juda Erlich (Director), Dalia Levy (Director), Dr. Zvi Yadin (Director).

Cele mai multe acţiuni le deţineau Jacob (Jakov) Kieselstein şi Kochava Kieselstein, alături de Ferrand Investments Limited, Integro Corporate Services (BVI) Ltd. şi Havelet Trust Company. Singura firmă care mai deţinea părţi din AJK era Jovanda Ltd. (4,46%), restul fiind persoane fizice, majoritatea din Romania (inclusiv trei din Iaşi: Nicolae Albu, Mihai Crăcană şi Cătălin Savin). Este foarte posibil ca românii să fi fost angajaţi care au primit cadou pachete de acţiuni.

AJK Perfect Renaissance, Inc., compania ce se prezenta în culori strălucitoare pe piaţa americană, a sfârşit, practic, în faliment. Evoluţia „perlei coroanei”, S.C. Perfect Renaissance S.R.L., a fost catastrofală. Cifra de afaceri s-a prăbuşit începând din 2007. Dacă în 2003 avea 241 de angajaţi, în 2008 rămăseseră doar 13.























AVAS a încercat de trei ori vânzarea societăţii, dar nu s-a prezentat nimeni la licitaţie. În decembrie 2008, autoritatea a vândut creanţa de aproape 2,5 milioane dolari către Adrian Floria, care a preluat şi firma de la fostul proprietar, numai că nu a mai achitat suma datorată la AVAS. S-a reziliat contractul cu Floria şi s-a emis o nouă hotărâre de executare silită. Ulterior, executorul a decis reevaluarea activelor societăţii pentru trecerea la executarea silită şi a scos din nou activele la licitaţie, în 2009 şi 2010, iar în 03.03.2010 a început procedura de insolvenţă, societatea figurând pe site-ul www.antitepari.ro pe lista din noiembrie 2010 a firmelor intrate în faliment. În dosarul nr. 821/30/2010 de la Tribunalul Timiş, existau vreo 30 de creditori care cereau falimentul pârâtei.

S.C. Renaissance S.R.L. a fost şi ea executată de AVAS ca garantă pentru „sora” sa, S.C. Perfect Renaissance S.R.L., iar S.C. Renaissance Alpha 2000 S.R.L. a intrat în scădere accentuată începând chiar din 2000, fiind, practic, inactivă din 2001, singurele care mai figurau în bilanţurile financiare fiind datoriile.

În 2005, procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA) au finalizat urmarirea penală faţă de trei inculpaţi acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni de corupţie, legate de organizarea licitaţiilor şi executarea silită a unor societăţi comerciale de către Administraţia Finanţelor Publice Timişoara. Cei trei erau: Klara Ilona Piroska, director al Administraţiei Financiare a Municipiului Timişoara, acuzată de luare de mită şi complicitate la delapidare, Petru Willkovits, administrator şi director general al SC Perfect Renaissance SRL, acuzat de dare de mită, delapidare, evaziune fiscală, precum şi instigare la fals intelectual la Legea contabilităţii şi fals în înscrisuri sub semnatură privată, respectiv Violeta Chioreanu, director economic la Sc Perfect Renaissance Srl, acuzată de complicitate la dare de mită şi la delapidare, precum şi fals intelectual la Legea contabilităţii.

În 2006, Petru Willkovits a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru dare de mită, delapidare şi evaziune fiscală, Violeta Chioreanu - la doi ani de detenţie pentru complicitate la dare de mită, delapidare şi fals, iar fosta directoare a Administraţiei Financiare Timişoara, Klara Ilona Piroska, la patru ani de închisoare (sursa: România liberă).

Cine se aseamănă se adună

Povestea firmei Jovanda Ltd. părea aproape terminată (firmă suspendată, fără potenţă financiară şi cu legături dubioase). Totuşi, un nou fir duce spre concluzii surprinzătoare şi un alt personaj „interesant” intră în scenă.

În 2003, o firmă numită Diperia Finance Grup a participat la o licitaţie în judeţul Suceava, organizată de Consiliul Judeţean pentru un proiect de investiţii în utilităţi şi mediu.

Diperia Finance Grup s-a prezentat ca reprezentantul în România al unor grupuri de investiţii din Statele Unite, mai exact a grupurilor americane (surpriză?) Jovanda Ltd., Global Frontier Group şi Frontier Finance Group.

Diperia a depus o ofertă de credit de 109 milioane de dolari, rambursabili în 18 ani. Dobânda totală s-ar fi ridicat la circa 23 de milioane de dolari, dar în primii trei ani de derulare a proiectului autorităţile locale nu trebuiau să ramburseze niciun ban.

Licitaţia a fost câştigată, în cele din urmă, de Deutsche Bank. Diperia Finance Grup a pierdut, pe 25 noiembrie, iar preşedintele grupului Diperia, Liviu Mandler, a contestat modul de desfăşurare a licitaţiei, acţionând în judecată Consiliul Judeţean Suceava. Mai mult, el a ameninţat că, dacă justiţia română nu va soluţiona cazul, va apela la organismele internaţionale de profil. Mandler a mai declarat că „neregulile în desfăşurarea licitaţiilor publice din România provoacă neîncrederea partenerilor americani în economia şi în autorităţile româneşti” (sursa: Curierul Naţional).

Să analizăm puţin care erau partenerii americani care deveneau neîncrezători în economia românească. Întrucât cu Jovanda Ltd. ne-am lămurit deja, am investigat puţin Global Frontier Group şi Frontier Finance Group.

Global Frontier Group este o firmă înregistrată în 2001 şi care, în prezent, este ... suspendată!
















Frontier Finance Group este înfiinţată un an mai târziu, în 2002, are aceeaşi adresă şi este tot suspendată.



















Site-ul firmei este încă activ (frontiergroup.com) şi îl indică pe Andrew Harvey drept CEO. Domeniul pe Internet este cumpărat în 2002 şi îl are la contact administrativ şi tehnic tot pe Andrew Harvey, cu adresa de email info@frontierbrokerage.com, numai că domeniul frontierbrokerage.com, deşi cumpărat în trecut, figurează în prezent ca „deleted and available again”.

Pentru ca lucrurile să fie coerente, vine bomboana pe colivă: şi firma Diperia Finance Grup SRL, reprezentantul în România al americanilor „de succes”, este suspendată din 10 octombrie 2006 (şi cu datorii).
























Conform unui model cunoscut deja, şi Diperia Finance Grup SRL s-a format prin schimbarea numelui SC Vita Group S.R.L., iar asociaţii firmei au fost alte trei firme: Diperi Group S.R.L. (CUI 9582581), reprezentată legal de Mandler Liviu-Wylli, Inter Assista Futures Exchange S.A., cu sediul social în Caracal, CUI 14894792, reprezentată legal de Rădulescu Ciprian-Claudiu şi International Holding Services S.R.L. (CUI 15060728), tot din Caracal şi reprezentată tot de Rădulescu Ciprian-Claudiu.

Tot conform modelului binecunoscut, Diperi Group SRL, firmă ai cărei asociaţi sunt Mandler Liviu-Wylli şi Mandler Tanţa, avea, în bilanţul din 2009, pierderi de 49.368 RON şi datorii de 338.477 RON.

Inter Assista Futures Exchange S.A. a fost radiată pe 19 mai 2009. În 2005, CNVM sancţionase firma cu retragerea autorizaţiei de funcţionare ca societate de brokeraj, iar în bilanţul din 2006, ultimul pe care l-am găsit, avea datorii de 650.485 RON.

International Holding Services S.R.L. avea, în bilanţul din 2006, datorii de 1.387.796 RON. În data de 17.11.2008 firma a fost notificată pentru deschiderea procedurii de faliment.

Dacă mergem să căutăm în continuare, şirul datoriilor şi falimentelor nu se opreşte aici. Cu câţiva ani înainte de a fi radiată, Inter Assista Futures Exchange S.A. a făcut pui, fiind unul dintre asociaţii care au constituit firma E-Sign Software Security S.A., implicată într-un scandal legat de introducerea semnăturii electronice. Traseul companiei este, de-acum, previzibil: a fost înfiinţată în 2002 în Caracal, cu numele de E-Sign Romania SA, după care s-a mutat în Bucureşti şi şi-a schimbat denumirea în E-Sign Software Security SA. Din 2006 s-a deschis procedura de faliment, iar în prezent această societate apare la Registrul Comerţului cu menţiunea „faliment”.

Alt „pui” al lui Inter Assista Futures Exchange S.A. a fost Driass International SRL, aflat pe lista firmelor care au tras ţepe cu cecuri fără acoperire. Din 2006 s-a deschis procedura de faliment, iar în 2008 s-a comunicat sentinţa.

Hăţişul de firme-suveică e atât de des, încât riscăm să ne pierdem prin el, iar povestea falimentelor cu datorii lăsate în urmă sau chiar cu escrocherii pare fără sfârşit.

Don’t save Wylli!

Nu-l putem scăpa din vedere pe Liviu-Wylli Mandler, cel care se prezenta în 2004 ca reprezentant al Jovanda Ltd., firma californiană suspendată care l-a îmbrobodit pe Constantin Simirad că vrea să investească 200 milioane Euro în Aeroportul Iaşi.







Foto: Agerpres

Aparent, Dl Mandler este o persoană respectabilă. A deţinut funcţii importante, majoritatea obţinute pe seama apartenenţei la aşa-numitul „grup Robinson” (după numele lui Fredy Robinson): preşedinte şi director general executiv la Cardinal Com, care deţinea Tele 7abc şi Activ FM, fost preşedinte la Banca Dacia Felix (se găsesc pe Internet mai multe articole despre ce s-a întâmplat acolo, cu largul concurs al lui Fredy Robinson, Mandler şi Ion Ilie Mania) şi, mai nou, lider de organizaţie patronală.

În afară de episodul Băncii Dacia Felix şi de participarea la licitaţia proiectului „Suceava – utilităţi şi mediu”, la care susţinea, cum am arătat mai devreme, că poate mobiliza 109 milioane de dolari cu ajutorul a trei firme care sunt astăzi, toate trei, suspendate, în 2006 Liviu Mandler a mai încercat să tragă ceea ce presa a numit "un tun", afirmând că este reprezentantul zonal al fondului de investiţii Masterfield Investment Group, care ar fi fost interesat de preluarea pachetului majoritar la compania de asigurare Ardaf, pentru 40 de milioane de dolari. Numai că, aşa cum observau ziariştii, acest fond era unul fantomatic. Lucrurile sună deja cunoscut: „Site-ul MIG nu precizeaza nicio adresa, pentru contact se ofera un numar de telefon fantoma, iar actionarii par a fi inexistenti. In replica, Mandler sustine ca lipsa de transparenta se datoreaza faptului ca toti actionarii acestui fond de investitii ar fi persoane publice, extrem de importante, care doresc sa ramana in umbra” (Sursa: hotnews.ro).

Cu toate că păcăleala n-a ţinut, Liviu Mandler nu s-a lăsat. În 2007 a reuşit să convingă Primăria şi Consiliul Local din mun. Sighetul Marmaţiei să aprobe o asociere în participaţiune cu Masterfield Investment Group S.R.L., cu sediul în comuna Corbeanca, CUI 14882917, al cărei administrator era chiar el, în vederea „realizării în condiţii reciproc avantajoase a unor proiecte investiţionale în municipiul Sighetu Marmaţiei”. Nu vă pufneşte râsul? Oricum, se pare că Dl Mandler e foarte activ în anii preelectorali şi nu are prea multă fantezie când trebuie să-şi boteze firmele. Numele de Masterfield Investment Group SRL a fost schimbat, la trei luni după asocierea cu CL Sighetul Marmaţiei, în Diperia Project Management S.R.L. (acţionarii firmei, iniţial Mandler şi Halpert Mordechay Shlomo Yona, sunt acum Mandler Liviu Wylli, Stan Sergiu Octavian şi, începând din 2010, Dan Matei Agathon). Şi încă nu s-au terminat Diperiile. În afară de cele două menţionate până acum, mai există: Diperia Media Production SRL (CUI 26056757), Diperia Global Investments SRL ( CUI 24225299) şi Diperia Vita Med SRL (CUI 16482470).

Cea din urmă are un site propriu pe Internet (începând din 2010). Manager general este Tatiana Mandler şi va fi, din câte intuiesc, punctul din care Liviu Mandler va încerca să atace pe alte fronturi decât până acum, fiindcă a găsit altă schemă: păparea de bani europeni (din Fondul Social European) umblând după cai verzi pe pereţi. Dacă aş lucra pe la instituţiile cu atribuţii fiscale aş sta cu ochii ca pe butelie pe proiectele lui Liviu Mandler, fiindcă pur şi simplu nu pot să cred că lupul îşi schimbă năravul.

Acum cică e preşedintele Patronatului Medicinei Integrative, care este „o practică medicală orientată spre vindecarea globală a pacientului prin activarea capacităţii autoregenerative intrinsecă a organismului, care se bazează pe îmbinarea medicinei alopate convenţionale cu diferite terapii complementare şi alternative - fitoterapie, dietoterapie, terapii psihologice, Ayurveda, acupunctura, homeopatie, biorezonanţa”. A găsit câţiva doctori care-i cântă în strună şi vrea să credem că, după ce are tot acest istoric cu Dacia Felix, Diperia Finance Grup, Masterfield Investment Group şi altele, nu mai vrea bani, ci l-a apucat brusc grija de bolnavii de cancer şi de reinserţia socială a persoanelor cu dizabilităţi. Fraieri românii, dar fraieri şi europenii. Domnule Mandler, băgaţi, vă rog, în proiecte şi ghicitul, şi moroii, şi magia, şi mâţele negre, că există o piaţă bună de muls şi pe aceste teme. De ce sunteţi modest?

Concluzii: greşeala lui Constantin Simirad

Cei care sunt tributari teoriei conspiraţiei îl bănuiesc pe Mandler că e agent Mossad. Alţii vorbesc despre mafia israeliană care a invadat România. Dacă doriţi mai multe amănunte pe această temă, o simplă căutare pe Internet a numelui „Liviu Mandler” vă va aduce detalii despre personaj şi despre activităţile sale. Eu cred că, dincolo de etnii şi religii, ar trebui să vedem dacă oamenii pe care îi analizăm sunt cinstiţi sau nu. Decât să spunem că ne-a invadat Mossad-ul, mai bine ne-am întreba dacă nu cumva ne-au invadat escrocii, care să se adauge largului grup de ţepari autohtoni. Aşa am înţelege că nu e nevoie de servicii de contraspionaj care să ne protejeze şi nici de patrioţi de cârciumă, ci de logică elementară, bun simţ şi mai puţină lăcomie, ca să nu mai muşcăm şi cârligul gol. Sincer, mie nu mi se pare că Mandler ar corespunde profilului de agent Mossad, el îmi aminteşte mai mult de Nati Meir, un vânzător de iluzii pentru fraieri. Şi, slavă Domnului, avem şi de ăştia destui.

Pe de altă parte, e normal ca un preşedinte de Consiliu Judeţean să se aplece cu atenţie asupra oricărei oferte investiţionale care ar putea duce la dezvoltarea comunităţii. Dar la fel de normal este ca, înainte de a se întâlni cu orice investitor şi înainte de a ieşi public cu un anunţ pe o temă atât de importantă ca aeroportul, să se informeze. Nu trebuie să aştepte ca presa să tragă semnale de alarmă asupra propunerilor dubioase. Orice funcţionar din Consiliul Judeţean putea să documenteze puţin cazul Jovanda Ltd., înainte ca Dl Simirad să fluture minunea.

Astfel, ar fi ieşit foarte repede la iveală câteva lucruri:
- Jovanda Ltd. nu are şi nu a avut niciodată potenţa financiară pentru a promite investiţii de 200 milioane Euro;
- Jovanda Ltd. este o firmă suspendată (şi, din câte am înţeles, în insolvenţă, din moment ce are nevoie de administrarea unui avocat specializat în falimente) în statul California;
- Jovanda Ltd. a avut legături cu firme care au păgubit statul român sau chiar au fost implicate în acte cercetate penal: S.C. Perfect Renaissance S.R.L., S.C. Renaissance S.R.L. şi S.C. Renaissance Alpha 2000 S.R.L. (prin intermediul AJK Perfect Renaissance), sau Diperia Finance Grup SRL;
- prin intermediul Diperia Finance Grup SRL, firma care s-a prezentat acum câţiva ani la Suceava ca reprezentant al companiei Jovanda Ltd., aceasta din urmă a fost asociată cu alte două firme suspendate;
- însuşi patronul Jovanda Ltd., Peter Joshua Zoltan, are la activ cel puţin două firme proprii suspendate şi niciun fel de rezultate notabile în investiţii;
- Jovanda Ltd. a fost reprezentată în România de personaje precum Liviu Mandler, implicat în falimente în serie, tentative de ademenire a unor firme şi autorităţi, firme-suveică şi fonduri de investiţii fantomă. De asemenea, toţi cei care au avut legături apropiate de afaceri cu Mandler par să urmeze acelaşi model: înfiinţează mai multe firme, le schimbă des numele şi sfârşesc cel mai adesea prin a le falimenta. Pur şi simplu nu-i înţeleg pe oamenii din politică sau administraţie dispuşi să se afişeze alături de Mandler. Eu m-aş feri ca de dracu’.

În final, vreau să-i anunţ pe cei de la Consiliul Judeţean că sunt foarte bucuroasă: tocmai am primit un email de la un avocat foarte amabil din Nigeria, care m-a anunţat că am moştenit de la o rudă foarte îndepărtată 221 milioane de dolari. Nu trebuie decât să-i dau avocatului toate datele personale şi să pun într-un cont câţiva bănuţi pentru nişte mici comisioane. Imediat ce intru în posesia banilor, promit că jumătate îi donez pentru Aeroportul Iaşi.