luni, 7 octombrie 2013

Ponta şi privatizările: pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Update: Guvernul nu a discutat în şedinţa săptămânală de miercuri, 9 octombrie, proiectul de hotărâre prin care intenţiona să amâne  termenul până la care GFR trebuie să achite toţi banii pentru privatizarea CFR Marfă. 


Nu vreau nicidecum să susţin că Dan Diaconescu ar fi procedat corect în cazul privatizării Oltchim, dar nu pot să nu remarc dubla măsură şi diferenţa majoră de tratament aplicat de Guvern în cazul Oltchim şi al CFR Marfă. 

La Oltchim, Victor Ponta a declarat imediat că Dan Diaconescu este un escroc şi un şarlatan, fiindcă nu a adus în zece zile toţi banii; s-a anulat privatizarea, iar şeful OPSPI a depus plângere penală pentru înşelăciune împotriva lui Diaconescu. 

La CFR Marfă, Ponta n-a mai fost atât de exigent şi în niciun caz ciumă, ci de-a dreptul mumă pentru Gruia Stoica, ultima ispravă fiind intenţia de amânare cu patru luni a termenului de plată integrală, după numeroase alte tergiversări. Astfel, GFR SA ar avea, practic, la dispoziţie aproape opt luni din momentul câştigării licitaţiei (20 iunie 2013 - 10 februarie 2014), deşi altele erau prevederile şi aşteptările iniţiale. 

Să ne reamintim puţin cronologia

- Pe 19 februarie 2013 s-a publicat în Monitorul Oficial Hotărârea nr. 46/2013 privind aprobarea Strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă C.F.R. Marfă - S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia. E important să reţinem ce scrie la punctul 7.4: „Sunt negociabile următoarele prevederi contractuale: a) termenul de plată a acţiunilor ce fac obiectul strategiei, dar nu mai mult de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare a condiţiilor principale ale contractului de privatizare”.