”Nu-mi pare bine c-ai luat țeapă”

Acum vreo doi ani, când Dan Cârlan, pe atunci secretar de stat la Ministerul Mediului, lansa public ideea unui Parteneriat pentru Bahlui, nu prea i-a contestat nimeni paternitatea proiectului, pentru că nu credea multă lume că acesta va avea și niște rezultate concrete. Ba mulți l-au și ironizat, considerând că totul e doar o ficțiune. Chiar și peste un an, presa încă se întreba, poate pe bună dreptate, ce șanse are proiectul, iar răspunsurile mergeau mai degrabă în direcția că e unul fantezist.

Săptămâna aceasta, când au apărut primele excavatoare în zona Podului Metalurgiei, să vezi minune! Încep să apară comentariile că ideea nu e nouă, ci din anii ’70, și că a mai zis nu știu cine ceva despre asta, acum nu știu câți ani. OK, e normal că, acolo unde ai un râu care trece printr-un oraș, s-au mai gândit mulți alții înainte că ar trebui amenajat. Dar realitatea e că, deși se mai vorbise despre asta, nu s-a prea făcut niciun pas concret.

Pe 7 martie, la inaugurarea șantierului, autoritățile locale - în păr… E firesc, de vreme ce mai multe instituții au semnat Parteneriatul pentru Bahlui și contribuie la proiect. Nu mi s-a părut deplasat, ba, dimpotrivă, aș zice că e chiar normal faptul că au fost intervievați și primarul, și președintele Consiliului Județean, și reprezentanții altor instituții. Dar nu mi s-a mai părut la fel de normal când am văzut astăzi (probabil în reluare, habar n-am), pe un post local, știrea despre eveniment, care nici măcar nu-l menționa pe Dan Cârlan ca fiind prezent la fața locului, darămite să arunce două vorbe despre rolul său în demararea proiectului. Dacă acesta n-ar fi fost suficient de aproape de primar încât să apară în cadru, într-un colț, în timp ce i se lua un interviu primarului, telespectatorii nici n-ar fi știut că omul a fost acolo sau că are vreo legătură cu ceea ce se întâmplă.

Am văzut în toată țara, inclusiv în Iași, cum șefii vremelnici ai unor instituții își pun numele pe plăcuțele de marmură ale unor obiective construite din fonduri publice, de parcă ar fi venit cu bani de-acasă. Nici statuile nu scapă de aceste plăcuțe ”personalizate”, transformându-se, uneori, în adevărate monumente ale vanității aleșilor sau numiților. Mi se pare ridicolă această practică și de aceea nu vreau să susțin, cu niciun chip, că numele lui Dan Cârlan ar trebui să apară pe vreo placă pe malurile Bahluiului. Dar mi se pare un gest elementar de decență să i se menționeze public partea de merit care i se cuvine pentru urnirea proiectului. Cum mi se pare normal ca acesta să-și asume și partea de responsabilitate, dacă proiectul nu se va realiza așa cum ne-a promis (la câte am văzut și auzit în țara asta, cred că avem dreptul și chiar datoria să fim oarecum circumspecți până la recepția lucrărilor, mai ales că am înțeles că încă nu există aprobarea formală de la Bruxelles).

Între timp, aflu că postul de televiziune la care m-am referit n-a fost singura instituție de presă care a adoptat aceeași politică. În contrapartidă, a apărut un spot publicitar despre proiect, în care Dan Cârlan zice câteva vorbe. Sincer, mie mi se pare ciudat să fie nevoie de publicitate plătită pentru a se prezenta echilibrat un proiect de interes public, incluzând și persoanele care au avut sau au un rol în realizarea acestuia. De pe site-ul proiectului, www.e-bahlui.ro, aflu că ”rezervarea domeniului, găzduirea, construcția, întreținerea și dezvoltarea website-ului sunt finanțate din fonduri exclusiv personale” de către Dan Cârlan și că ”echipa editorială își desfășoară activitatea pe bază de voluntariat”. Asta nu-i rău, ba, dimpotrivă, cred că ar trebui să încurajăm și să apreciem voluntariatul.

Deocamdată, mi s-a părut nedrept felul în care a fost tratat Dan Cârlan zilele acestea, de către unii jurnaliști, politicieni sau diverși comentatori pe Internet (și acum mă refer strict la proiectul Bahluiului, nu la declarațiile sale politice de tip ”I’ll be back”, precum în The Terminator, care ar merita o analiză separată). Fără a mă erija în cavalerul dreptății, pur și simplu nu mi se pare corect să tac.

Dacă aș fi constatat că știrile despre proiectul de amenajare a Bahluiului sunt prezentate normal, probabil că nici prin gând nu mi-ar fi trecut să mă apuc să-l laud pe Dan Cârlan, ci doar aș fi bifat, în sinea mea, un început promițător al unui proiect pe care puțini l-au creditat cu șanse. Dar boicotarea dlui Cârlan și încercarea de a asocia proiectul numai cu alte personaje au fost prea vizibile în știrea pe care am urmărit-o azi, iar unele comentarii de pe Internet inutil de răutăcioase, ca să nu-mi trezească o reacție.

O fi având dl Cârlan multe păcate, dar, atunci când încearcă să facă un lucru care este bun pentru comunitate, nu pot să mă alătur corului celor care chicotesc, frecându-și mânuțele de bucurie că ”i s-a luat fața” (mediatic vorbind). Manifestările de tipul ”ce bine-mi pare c-ai luat țeapă” mie-mi sună, mai degrabă, ca o complicitate veselă la o tentativă de furt intelectual. Iar efectul nu va fi doar acela, particular, că promotorii unor idei vor fi privați de recunoașterea meritelor, atunci când acestea chiar există, ci și acela că ne va fi tot mai greu să cooperăm, gândindu-ne că s-ar putea să luăm, oricum, ”țeapă”. N-ar fi mai bine să schimbăm refrenul?