Dacă în 2008 numărul total de parlamentari (la Camera Deputaţilor şi Senat) care au primit mandate a fost de 471, după alegerile de anul acesta numărul parlamentarilor ar putea trece de 600, cel puţin în teorie. Nu numai că nu se va produce o scădere a numărului de parlamentari la 300, aşa cum s-a votat la referendumul din 2009, dar s-ar putea ajunge chiar la o cifră de două ori mare decât cea de 300.
Când s-a adoptat Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului (prin care s-a introdus actualul sistem de vot pe colegii uninominale, dar compensat proporţional), puţini şi-ar fi putut închipui că în România se va ajunge la existenţa unor mega-alianţe de tip USL, care să ţintească scoruri de peste 50% în aproape toate colegiile. Ca atare, destul de puţini au fost aceia care au făcut simularea unor astfel de situaţii, pentru a vedea ce consecinţe ar avea acest lucru, în cazul în care el s-ar întâmpla.
Pentru a vedea care ar fi efectele, voi face un exerciţiu, foarte pe scurt şi cât de simplificat se poate, care să evidenţieze felul în care se atribuie mandatele pe actuala lege.
Să presupunem că avem o circumscripţie electorală (judeţ) X în care sunt 10 colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor, deci avem de atribuit 10 mandate de deputaţi. Să spunem că, la nivel naţional, ating pragul electoral patru competitori electorali: USL (PSD+PNL+PC), ARD (PDL+FC+NR+PNŢCD), PPDD şi UDMR. De asemenea, să facem o simulare cu cifre fictive şi să presupunem că, în judeţul X, distribuţia voturilor valabil exprimate este următoarea:
- USL - 110.000 voturi
- ARD – 60.000 voturi
- PPDD – 29.000 voturi
- UDMR – 1.000 voturi.
Aşadar, la nivel de judeţ, totalul voturilor valabil exprimate obţinute de competitorii care au făcut pragul la nivel naţional este de 200.000. Observăm că, din acest număr, USL are 55% din voturi, iar restul partidelor - 45%.
Conform legii, întâi se calculează coeficientul electoral al circumscripţiei, care, în cazul judeţului X, ar fi: 200.000 împărţit la 10 (numărul de colegii de deputaţi), adică 20.000 (dacă cele două numere nu s-ar fi împărţit exact, cum am pus eu, pentru simplificarea calculelor, s-ar fi luat partea întreagă nerotunjită a acestui raport).
Se calculează apoi câte mandate trebuie atribuite, la nivel de circumscripţie, fiecărui partid/alianţă. Rezultă următoarele:
- mandate la care are dreptul USL: 110.000 împărţit la 20.000 (coeficientul electoral al circumscripţiei) = 5,5. Se reţine partea întreagă, nerotunjită, a câtului, adică USL ar avea dreptul, în această etapă, la 5 mandate de deputaţi în judeţul X.
- mandate la care are dreptul ARD: 60.000/20.000 = 3, deci 3 mandate.
- mandate la care are dreptul PPDD: 29.000/20.000 = 1,45, deci un singur mandat.
- mandate la care are dreptul UDMR: 1.000 /20.000 = 0,005, deci niciun mandat.
Voturile rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, obţinute de fiecare competitor electoral care a făcut pragul, precum şi mandatele ce nu au putut fi repartizate de biroul electoral de circumscripţie se comunică Biroului Electoral Central, pentru a fi repartizate centralizat în a doua etapă, la nivel naţional. Nu voi detalia acum, însă, cum se face distribuirea la nivel naţional, fiindcă s-ar complica foarte mult textul şi nici nu este foarte relevant pentru ceea ce urmează să demonstrez.
Revenind, în această etapă ar rezulta că USL are dreptul la 5 mandate, ARD la 3 şi PPDD la unul, cel de-al 10-lea mandat de deputat urmând să se distribuie într-o altă etapă. „Frumuseţea” apare, însă, dacă presupunem că USL reuşeşte să obţină în fiecare colegiu din judeţul X peste 50%.
Conform legii electorale, art. 48, alin. 11, la nivelul circumscripţiei, într-o primă etapă li se atribuie mandatul tuturor candidaţilor care au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat. În ipoteza noastră, toţi cei 10 candidaţi ai USL primesc mandat fiindcă au obţinut peste 50%, ocupând toate cele 10 colegii.
Vine acum aliniatul (15) din art. 48, care prevede că, în cazul în care unuia sau mai multor competitori electorali (partide, alianţe) nu li s-a atribuit numărul de mandate la care au dreptul în acea circumscripţie electorală, calculat cum v-am arătat mai sus, acestora li se vor atribui atâtea mandate până la concurenţa cu acest număr. Legea afirmă explicit: „Mandatele se alocă suplimentar candidaţilor competitorilor electorali respectivi cei mai bine plasaţi în lista ordonată prevăzută la alin. (12) cărora nu li s-a alocat mandat, în colegiul uninominal în care au candidat, prin creşterea corespunzătoare a numărului de mandate din circumscripţia electorală respectivă şi prin excepţie de la prevederile alin. (9)”. (Notă: alin. 9 este cel care stipulează că în fiecare colegiu uninominal pentru Camera Deputaţilor, respectiv Senat, se atribuie un singur mandat de deputat, respectiv de senator).
Revenind, în cazul judeţului X, aplicarea legii înseamnă că trei candidaţi ai ARD şi un candidat al PPPD vor primi mandate suplimentare, patru colegii urmând să aibă câte doi deputaţi, ceea ce reprezintă o creştere a numărului de deputaţi cu 40%, de la 10 la 14. Fără să mai luăm în calcul că există şi o etapă naţională de distribuire de mandate, rezultă că, dacă situaţia din judeţul X este suficient de răspândită în tot restul ţării, numărul total de deputaţi va creşte semnificativ. Cu cât o alianţă ar avea o distribuţie mai uniformă la nivelul întregii ţări, nu mult mai mare de 50%, dar depăşind foarte puţin scorul de 50% în aproape toate colegiile din ţară, cu atât creşterea numărului de parlamentari va fi mai mare, tinzând, în teorie, către 50%.
Astfel, dacă în 2008 numărul total de parlamentari (la Camera Deputaţilor şi Senat) care au primit mandate a fost de 471, după alegerile de anul acesta numărul parlamentarilor ar putea trece de 600, cel puţin în teorie. Nu numai că nu se va produce o scădere a numărului de parlamentari la 300, aşa cum s-a votat la referendumul din 2009, dar s-ar putea ajunge chiar la o cifră de două ori mare decât cea de 300.
Există, însă, şi alte efecte ce rezultă din actuala situaţie politică, dacă USL va reuşi să obţină un scor de peste 50% la alegerile din decembrie, iar distribuţia, cu excepţia judeţelor atipice în care UDMR schimbă configuraţia, ar fi relativ uniformă, cu foarte multe colegii în care candidaţii USL ar obţine peste 50%. Una dintre consecinţe ar putea fi aceea că aproape orice candidat USL care nu reuşeşte să obţină 50%, indiferent cât de aproape de acest scor ar fi, e ca şi „mort”, fiind aproape sigur că nu mai prinde loc la redistribuire, întrucât colegii săi au ocupat deja toate locurile la care ar avea dreptul USL în judeţul respectiv.
USL ar putea folosi chiar acest argument, al posibilităţii măririi numărului de parlamentari, pentru a forţa din nou o schimbare a legii electorale, deşi au mai rămas doar trei luni până la data alegerilor.
Variantele ar fi, în mare, acestea:
1. introducerea votului uninominal pur – a fost respinsă o dată de CCR şi nu văd cum i-ar putea convinge pe cei din opoziţie să accepte să nu conteste din nou la Curte o astfel de lege, având în vedere că nu îi avantajează deloc – de aceea, cred că această variantă este improbabilă;
2. introducerea unui sistem mixt, cu reducerea numărului de colegii la jumătate şi alegerea a jumătate din parlamentari prin vot uninominal pur şi a celeilalte jumătăţi prin vot proporţional pe listă – având în vedere motivarea CCR când a respins legea uninominalului pur, contestarea la CCR are mari şanse de succes; singura variantă ar fi o înţelegere între putere şi opoziţie să nu conteste nimeni legea; adevărul e că, la nivel individual, o astfel de lege ar putea conveni liderilor naţionali ai opoziţiei, pentru că ea ar putea oferi predictibilitate pentru o parte din mandate, dar, per total, dacă actuala configuraţie politică se menţine, ea ar însemna pierderi semnificative pentru opoziţie pe procentele finale din Parlament. Un astfel de troc ruşinos între garantarea propriilor mandate pentru liderii naţionali ai opoziţiei şi pierderi catastrofale în ceea ce priveşte configuraţia viitorului Parlament nu cred că ar fi acceptată de baza şi liderii locali ai partidelor aflate acum în opoziţie.
3. revenirea la vechiul sistem proporţional pe liste. Această variantă ar conveni, în principiu, tuturor partidelor, dar ar fi ceva mai greu de justificat în faţa publicului, deşi actualul sistem nu s-a dovedit că ar fi adus cine ştie ce beneficii alegătorilor, aşa cum se spera.
4. introducerea unui alt sistem, cum ar fi votul preferenţial pe listă. Aceasta ar fi varianta cea mai bună, din punctul meu de vedere, îmbinând asigurarea reprezentării corecte pentru un sistem pluripartinic precum cel românesc, dar permiţând evidenţierea performanţei electorale individuale pentru candidaţi şi eliminând, într-o oarecare măsură, dezavantajele stabilirii ierarhiei candidaţilor de către conducerea partidelor.
În concluzie, pe actualul sistem electoral, existenţa unei alianţe ai cărei candidaţi ar putea obţine peste 50% în foarte multe colegii duce la creşterea semnificativă a numărului de parlamentari, lucru nedorit de cetăţeni. Sistemul actual rămâne imprevizibil chiar şi pentru candidaţii ai căror partide sunt situaţi foarte bine în sondaje, ceea ce şi explică nemulţumirea actorilor politici faţă de acesta. Totuşi, având în vedere că mai sunt doar trei luni până în ziua alegerilor, ar fi şi mai periculoasă schimbarea sa pe ultima sută de metri, fără a putea evalua toate consecinţele şi existând riscul ca majoritatea să încerce o modificare a legii într-o direcţie care să-i dezavantajeze cu bună ştiinţă pe ceilalţi competitori. Dacă ar fi, totuşi, să se facă o schimbare, consider că varianta revenirii la sistemul proporţional pe liste ar fi, cât de cât, acceptabilă (e verificată, s-a aplicat înainte, nu produce surprize majore sau efecte perverse necunoscute). Totuşi, favoritul meu rămâne votul preferenţial pe listă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu