Teo Trandafir si strategia "rock the boat"

Intr-un colegiu in care PDL se gaseste in minoritate pe votul politic si are iarasi de luptat "singur impotriva tuturor", acest partid nu avea decat doua posibilitati: fie sa vina cu un candidat-politician atat de bun incat sa spulbere efectiv concurenta, fie sa incerce strategia "rock the boat", adica sa zgaltaie atat de tare barca, incat sa fie impredictibil cine va cadea in apa. Pentru aceasta a doua varianta, suprinzatoarea desemnare a lui Teo Trandafir e o alegere foarte buna.

__________________

De cand s-a anuntat ca Teo Trandafir va candida din partea PDL in colegiul 19 din Bucuresti, multi comentatori au sarit sa spuna ca e o decizie foarte proasta. Din punct de vedere strategic, mie mi se pare o idee care, desi nu e stralucita si nici novatoare, nu poate fi desfiintata, totusi, chiar asa de usor.


1. Da, e adevarat ca "importul" unui candidat cu notorietate poate ridica un semn de intrebare asupra resurselor umane ale PDL. Dar cam toate partidele romanesti au apelat, din cand in cand, la aceasta tactica si chiar nu e niciunul in pozitia de a arunca prima piatra (mai ales PC, daca va mai amintiti de Mihai Leu & Co).
Cei care deplang acest mod de a face politica provin mai cu seama din randurile specialistilor in stiinte politice sau ale analistilor, dar n-am remarcat nicio sanctiune consistenta pentru acest tip de strategie din partea masei alegatorilor. Pur si simplu, uneori merge, alteori nu.

2. Nu, nu sunt o admiratoare a Dnei Trandafir si nici macar nu i-am urmarit emisiunile. Cu toti invitatii discutabili pe care aflu ca i-a avut, nu i se poate, totusi, reprosa ca ar fi o vedeta de carton, care sa-si fi construit notorietatea pe baza scandalurilor amoroase, a silicoanelor sau a pictorialelor prin reviste pentru barbati. Desi intrata in ultima vreme intr-un con de umbra, Teo Trandafir isi pastreaza inca atuul, acela ca da senzatia unei persoane sufletiste, implicate si destul de credibile. Are o certa experienta in comunicarea cu oamenii (nu ma refer doar la emisiuni, ci si la acele caravane ProTV, care ar putea constitui un adevarat antrenament pentru campania electorala). E un inceput bun pentru un candidat, mai ales in confruntarea cu Liliana Minca, o doamna intrata in memoria colectiva ca "directoarea antipatica de la Loterie", cu salarii imense si ceva suspiciuni asupra institutiei.
Pana la urma, daca vrem sa facem o analiza corecta, trebuie sa ne punem in pielea alegatorilor, care nu au de optat intre Teo si Ion Iliescu, de exemplu. La modul cel mai cinstit, daca nu ati face parte din minoritatea (redusa ca pondere) a membrilor de partid sau a "nucleelor dure" de sustinere ale acestora, pe cine ati alege voi intre Teo Trandafir si Liliana Minca?

3. Comparatia cu cazul Prigoana jr. e nepotrivita. Honorius Prigoana era, ca personaj monden, de mana a doua. Bruma de notorietate pe care o avea se datora tatalui, iar in ceea ce priveste imaginea dadea publicului senzatia neplacuta ca e un imberb "neterminat", ajuns candidat prin nepotism. Oricat a incercat sa schimbe aceasta imagine, n-a reusit. In schimb, Teo Trandafir are ceva substanta, nu e o "fata de bani gata" din Dorobanti, notorietatea ei (desi in scadere) e construita si consolidata in timp. Unii alegatori ar putea s-o voteze si din curiozitate, sa vada cum s-ar comporta in noua postura.
In plus, daca analizam contracandidatii, constatam ca Radu Stroe, cu toate pacatele lui, era intr-adevar un politician, pe cand Liliana Minca, desi implicata in politica de ceva vreme, inca nu pare astfel (de altfel, multi din cei de la PC au aceasta problema, de a fi in politica fara sa para cu adevarat oameni politici).

4. PDL se bate in colegiul 19 cu PSD-PC si PNL, care au majoritatea si un primar de sector de la PC de partea lor. Strategic vorbind, ar fi existat oricum o incercare de demolare a candidatului PDL, "facut sandwich" intre toate celelalte partide. Chiar daca PDL venea cu un om politic de anvergura, nu s-ar fi putut evita acest scenariu, ba inca s-ar fi incercat starnirea antipatiei fata de politicieni, pe care o are, in general, populatia (fiindca, asa cum spuneam mai sus, Dna Minca nu da chiar aceasta impresie).
Unui politician consacrat de la PDL i s-ar fi pus in carca toate neimplinirile personale si ale guvernului, incercandu-se, in mod sigur, declansarea votului negativ. Asa, unghiul atacurilor e ceva mai inchis, probabil va fi criticat aproape exclusiv partidul si e posibil ca Teo sa fie prezentata ca o "victima". Aceasta strategie are insa riscul (pentru cei care o folosesc) de a declansa o reactie suplimentara de simpatie fata de Teo din partea alegatorilor.

5. Intr-un context in care exista cateva partide aliate impotriva PDL, acesta nu avea decat doua posibilitati: fie sa vina cu un candidat-politician atat de bun incat sa spulbere efectiv concurenta (dar tot existau riscurile descrise la punctul anterior), fie sa incerce o strategie careia i-as spune rock the boat, adica sa zgaltaie atat de tare barca, incat sa fie imprevizibil cine va cadea in apa. Pentru aceasta a doua varianta, suprinzatoarea desemnare a lui Teo Trandafir e o alegere foarte buna.
Cu doi candidati-politicieni, eventual mediocri, probabilitatea votului politic era mare si ar fi actionat in defavoarea PDL. Cu Teo Trandafir, e mai greu de anticipat reactia electoratului, ceea ce inseamna o sansa pentru democrat-liberali. Depinde acum cat de bine vor gestiona cele doua parti scurta campanie electorala.