Pentru început, trebuie să recunosc faptul că am ezitat mult înainte de a decide să scriu ceva despre Gala Zece pentru România, ediţia regională pe Moldova. Chiar nu voiam să caut cu orice preţ nod în papură. Însă, pe măsură ce momentele penibile s-au adunat şi tot mai multe dedesubturi ale galei au ieşit la iveală, pur şi simplu n-am mai putut să mă abţin.
Îmi pare sincer rău pentru unii dintre oamenii de la Realitatea TV, cei care nu se văd pe sticlă, şi care aseară, în momentele în care eu mă uitam şi mă minunam de ceea ce vedeam, sigur stăteau în spatele scenei smulgându-şi părul din cap. Îmi pare rău şi de artiştii veritabili sau de alte personalităţi care au crezut că vin la un spectacol de elită şi s-au trezit la cu totul altceva.
Senzaţia generală a fost de eveniment încropit în grabă sau schimbat în ultimul moment. Totul a mers rău: erorile tehnice au curs gârlă, prezentatorii s-au încurcat de mai multe ori şi arătau mai fâstâciţi decât la oricare alt eveniment la care i-am mai văzut, iar publicul părea, în unele momente, încremenit de jenă (singurii mai entuziaşti dintre spectatori păreau, în mod ciudat, doar cei cercetaţi de DNA, arătaţi suspect de des în prim-planurile din sală).
Nominalizaţii la diferitele categorii au fost prezentaţi pe nişte cartoane ce păreau făcute cu două minute înainte de intrarea în emisie, întrucât arătau neprofesionist şi erau prost încadrate (când erau mai multe nume, ultimul nici nu apărea, din cauza crawler-ului care îl acoperea). Organizatorii au dat dovadă de lacune serioase în cultura generală, nominalizând şi premiind persoane din judeţul Buzău, ca şi când acesta ar fi în Moldova. Au fost probleme cu plasmele şi cu sunetul. Au fost momente în care Melania Medeleanu, Mihai Tatulici şi Florin Piersic nu se sincronizau deloc şi senzaţia era fie că nu cunosc desfăşurătorul, fie că li se spun lucruri contradictorii în cască. Când au fost mai mulţi premiaţi, fetele care îi ajutau pe prezentatori la distribuirea trofeelor nu-i recunoşteau pe invitaţi şi nu ştiau cui să dea diplomele.
Dar, din punctul meu de vedere, momentul cel mai neinspirat a fost cel al premierii lui Gheorghe Nichita pentru Palas (proiect declarat ilegal de două instanţe judecătoreşti, prin decizii definitive şi irevocabile), spre stupoarea chiar a unora dintre spectatori. Sincer, mă aşteptam ca Mihai Tatulici să gândească lăutăreşte şi să-i ofere un premiu celui care a plătit „muzica” (deşi banii erau ai tuturor ieşenilor, nu din buzunarul primarului). Dar chiar să nu găsească alt pretext pentru premiu decât controversatul proiect, iar Florin Piersic să citească „Palas înseamnă Gheorghe Nichita”, recunosc că nu m-am aşteptat. Asta dacă nu cumva Tatulici are un ciudat şi pervers simţ al umorului, fiindcă altfel nu pot să-mi explic de ce un om normal la cap ar fi vorbit de funie în casa spânzuratului. Legat de acelaşi episod, o scenă care nu a apărut pe sticlă a fost
