marți, 13 octombrie 2009

A cazut Guvernul, ce urmeaza? (Media coverage fara pretentii)

La ora 16:30 se pare ca presedintele Traian Basescu va iesi cu o declaratie de presa.
Toata lumea se intreaba ce va spune. Eu cred ca va avea o atitudine foarte "oficiala" si "institutionala", anuntandu-ne ca a luat nota de caderea guvernului, ca suntem intr-un moment dificil in care peste criza economica se suprapune o criza politica si ca, asa cum ii cere Constitutia, va proceda la consultari cu partidele.
Desi dl. Traian Basescu are renumele de a fi imprevizibil, nu cred ca ne putem astepta la surprize majore la ora 16:30, ci cred ca va fi prudent.
Pana una-alta, am pus pe blog un nou sondaj, in care va invit sa-mi spuneti daca va bucurati sau nu de caderea Guvernului.

Update ora 16:44: Nu am nimerit-o 100%, dar am fost totusi pe aproape. Presedintele a mentionat, cum banuiam, Constitutia, doar ca a facut-o intr-un mod mai extins decat ma asteptam, citand chiar paragrafe din legea fundamentala. A anuntat inceperea consultarilor cu partidele. A mentionat criza politica, doar precizand ca va incerca sa reduca la maximum efectele acesteia. In plus de ce ma asteptam, Presedintele a alocat o mare parte din discurs multumirilor aduse Guvernului Boc, mentionand si calculele politice legate de alegerile prezidentiale ca principala cauza a caderii guvernului.

Update, ora 17:04: Chiar acum au loc consultari la Cotroceni cu grupul minoritatilor. Ideea principala sustinuta de acest grup este cea a stabilitatii. Varujan Pambuccian a prezentat trei solutii posibile pentru guvern. Deocamdata se discuta despre blugii dlui Pambuccian :-). Grupul minoritatilor evita sa se pronunte asupra unei optiuni din cele trei solutii.

Update, ora 17:32: La 17:45 vor incepe consultarile cu UDMR. Deocamdata se vehiculeaza cateva nume pentru viitorul premier: Emil Boc sau Corina Gatej (consilier prezidential) ori, de cealalta parte, Klaus Werner Johannis cu un cabinet de tehnocrati (varianta PNL, la care s-ar putea ralia si PSD). Mai nou, unii spun ca si Theodor Stolojan (PDL) ar putea intra in carti. Oricum, se pare ca nici PNL, nici PSD nu intentioneaza sa vina cu un "greu" politic din randurile lor. Mircea Geoana a anuntat, deocamdata doar in nume propriu, ca nu va merge in seara aceasta la consultari la Cotroceni, ci abia maine. PNL este asteptat la consultari la ora 18:30, PSD+PC la 19:15, iar PDL la 20:00. Din punctul meu de vedere, daca unul dintre partide (in speta PSD) refuza sa se prezinte, e o eroare strategica, oferindu-i o libertate mai mare de miscare Presedintelui Basescu.

Update, ora 17:50: Televiziunile au intrerupt transmisia de la consultarile cu UDMR inainte de a putea identifica clar solutia sustinuta de Uniune. Mi se pare insa demna de mentionat atitudinea Presedintelui: asculta aparent calm, dar in minte imi vin, fara voia mea, imagini din documentare Discovery sau Animal Planet, cu tigri sau alti pradatori feroce, care stau nemiscati inainte de a-si ataca decisiv "victima". Si imi mai amintesc ca, oricata mila m-ar putea incerca pentru biata antilopa, tot pradatorul e starul fascinant al documentarului.

Update, ora 18:20: Declaratiile UDMR dupa consultari: a fost doar o prima runda de consultari la Cotroceni, pana acum ne-am intalnit cu colegii din PNL si vrem sa ne intalnim si cu celelalte partide, inclusiv cu colegii din PDL, solutia ar "putea" fi un premier independent, dar nu e singura, vrem un guvern anti-criza, propunerea PNL, Klaus Johannis, e una viabila, dar pot fi si alte variante, UDMR nu are o nominalizare proprie.

Update, ora 18:39: Delegatia PNL (Crin Antonescu, Radu Stroe, Ludovic Orban, Relu Fenechiu) este in acest moment la Cotroceni. Presedintele a inceput prin a-i anunta ca a cazut Guvernul :-)))). PNL l-a nominalizat pe Klaus Johannis. Traian Basescu dialogheaza, pune intrebari despre un posibil guvern de tehnocrati si le atrage atentia sa nu faca erori, ca un premier nu poate fi complet independent de Cotroceni, de unde vine numirea. Presedintele rade, le spune ca se teme ca liberalii au probleme cu istoria.
Intre timp, apar nume noi printre posibilii nominalizati in postul de premier: Adrian Videanu si Vasile Blaga. Cea din urma numire ar putea fi chiar mai enervanta pentru PSD decat re-numirea lui Emil Boc.

Update, ora 19:19: E ca in cantecelul acela pentru copii: ora 19:15 a sosit, omul negru n-a venit! PSD nu s-a prezentat inca la Cotroceni. Daca strategia partidului e sa nu se prezinte, revin si spun ca, dupa parerea mea, e o strategie proasta.

Update, ora 19:35: A trecut ora stabilita, a trecut si sfertul academic, cred ca e clar ca PSD nu se prezinta in seara aceasta. Daca as fi in locul lui Traian Basescu, as intra in sala si as permite presei sa filmeze, pentru a puncta la opinia publica lipsa PSD-ului. In fine, apar noi si noi nume printre posibilii nominalizati pentru a forma Guvernul, dar nu o sa le mai prezint. Este evident ca avem de-a face fie cu intoxicari, fie cu bagarea in seama a unor surse necredibile. Deja sunt aproape 10 variante, fiecare prezentata cu eticheta "de pe surse", care este uneori doar o strategie de vanzare a unor gogosi.

Update, 20:07: Delegatia PDL este in acest moment la Cotroceni. Presedintele a reiterat multumirile si laudele adresate guvernului Boc. Atitudinea este, in mod evident, diferita fata de cea de la celelalte consultari. Emil Boc a spus ca detaliile in legatura cu varianta sustinuta de PDL vor fi oferite abia dupa iesirea presei din sala. De fapt, singurii care s-au grabit sa-si prezinte clar optiunea in timpul celor 5 minute cu mass media de fata au fost cei de la PNL.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu