Ponta şi privatizările: pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Update: Guvernul nu a discutat în şedinţa săptămânală de miercuri, 9 octombrie, proiectul de hotărâre prin care intenţiona să amâne  termenul până la care GFR trebuie să achite toţi banii pentru privatizarea CFR Marfă. 


Nu vreau nicidecum să susţin că Dan Diaconescu ar fi procedat corect în cazul privatizării Oltchim, dar nu pot să nu remarc dubla măsură şi diferenţa majoră de tratament aplicat de Guvern în cazul Oltchim şi al CFR Marfă. 

La Oltchim, Victor Ponta a declarat imediat că Dan Diaconescu este un escroc şi un şarlatan, fiindcă nu a adus în zece zile toţi banii; s-a anulat privatizarea, iar şeful OPSPI a depus plângere penală pentru înşelăciune împotriva lui Diaconescu. 

La CFR Marfă, Ponta n-a mai fost atât de exigent şi în niciun caz ciumă, ci de-a dreptul mumă pentru Gruia Stoica, ultima ispravă fiind intenţia de amânare cu patru luni a termenului de plată integrală, după numeroase alte tergiversări. Astfel, GFR SA ar avea, practic, la dispoziţie aproape opt luni din momentul câştigării licitaţiei (20 iunie 2013 - 10 februarie 2014), deşi altele erau prevederile şi aşteptările iniţiale. 

Să ne reamintim puţin cronologia: 

- Pe 19 februarie 2013 s-a publicat în Monitorul Oficial Hotărârea nr. 46/2013 privind aprobarea Strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă C.F.R. Marfă - S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia. E important să reţinem ce scrie la punctul 7.4: „Sunt negociabile următoarele prevederi contractuale: a) termenul de plată a acţiunilor ce fac obiectul strategiei, dar nu mai mult de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de aprobare a condiţiilor principale ale contractului de privatizare”. 

Roşia Montană, declaraţia de independenţă faţă de neveste

Sarabanda poziţionărilor şi repoziţionărilor în cazul Roşia Montană i-a derutat pe mulţi. Problema asta pare un fel de iceberg: avem senzaţia că se vede doar o mică parte şi e greu de ghicit ce e sub apă. Dar, dacă la unele întrebări (cum ar fi aceea dacă şi către cine s-au făcut plăţi informale) nu se poate da un răspuns fără a intra în zona speculaţiilor facile, se pot găsi, totuşi, unele posibile explicaţii şi privind doar la partea vizibilă a icebergului.

Roşia Montană, what’s next?

Nu-mi propun să discut aici care ar fi soluţia corectă pentru acest subiect atât de controversat, fiindcă, în acest moment, aproape că nu mai contează. Indiferent care ar fi aceea, problema se tranşează la alt nivel, iar consecinţele, nu doar asupra Roşiei Montane, ci asupra întregii societăţi, ar putea fi foarte importante pe termen mediu şi lung.

Încă de când au început protestele pe tema Roşia Montană, m-am gândit că există următoarele posibilităţi de evoluţie:

1. Puterea îşi asumă responsabilitatea deciziei sale iniţiale, iar proiectul se aprobă în ciuda protestelor.

Încă de atunci era evident că probabilitatea ca acest scenariu să se întâmple era, totuşi, mică, fiindcă avem de-a face cu oameni laşi şi cu interese mult mai mari decât o exploatare minieră, fie ea şi de tipul celei de la Roşia Montană. Credeţi că unuia care simte, de exemplu, că îşi riscă libertatea sau supravieţuirea politică îi mai pasă care este, de fapt, soluţia corectă pentru Roşia Montană?

Chiar dacă, ipotetic vorbind, s-ar fi luat şpăgi, băieţii ăştia sunt în stare să tragă ţeapă şi mituitorilor, dacă sunt în joc poziţia şi interesele lor majore. Am remarcat mai demult că au stofă de ţepari: le-au tras o dată ţeapă votanţilor cărora le-au promis, când erau în opoziţie, că nu aprobă proiectul şi au vrut, când au ajuns la guvernare, să dea drumul exploatării; acum, când au văzut că se îngroaşă gluma, nu cred că au vreun disconfort moral să le tragă ţeapă şi celor cărora le-or fi promis că aprobă proiectul (indiferent dacă au făcut-o pentru că au considerat că e un proiect util sau pentru că au parafat înţelegeri dubioase pe sub masă). Şi tot aşa, din ţeapă în ţeapă ba unora, ba altora, timpul trece şi ei rămân la putere.

2. Proiectul este respins, caz în care apar variante precum:

România, mereu paradoxală

România e ţara în care toate lucrurile merg rău, ne îndreptăm într-o direcţie greşită, toţi politicienii luaţi în ansamblu sunt răi, dar, paradoxal, când trecem la nominalizări, aproape toţi sunt buni. 

USL e bun, doar a fost votat în draci.

Iliescu e bun, doar e preşedintele de onoare al PSD, partid care a fost votat de mulţi. 

Ponta a plagiat, ştim, dar e bun, doar aşa a reieşit la vot. 

Gigi Becali înjură pe toată lumea, dar e bun, doar a fost şi el votat. 

Lumea face glume deocheate cu pipiţele necunoscute puse pe liste, dar le votează. 

Dan Voiculescu e turnător şi inculpat penal, dar e bun, doar a luat vreo 70%, iar postul său de televiziune, care îi susţine la milimetru interesele, le place multor români. 

Adrian Năstase e la puşcărie pentru acte de corupţie, dar e bun, fiindcă e "deţinut politic", iar Ponta l-a menţionat şi i-a mulţumit public în mai multe rânduri. Poporul vrea întâi ţepe pentru corupţi, iar după aceea îi votează cu entuziasm, fiindcă la noi "se fură", nu fură X sau Y. 

Regele, alungat prin 1990 de pe aeroport de Iliescu, acum e bun: doar i-am văzut pe Gâdea şi compania, idolii românilor, cum îşi ţuguiau buzele zicând "Majestatea sa". 

UDMR-iştii sunt, şi ei, destul de buni, suficient de buni ca Ponta şi Antonescu să semneze protocoale secrete de guvernare cu ei înainte de alegeri, iar unii să fie luaţi acum secretari de stat sau consilieri ai primului ministru. 

Foşti ţărănişti, pe care Iliescu, Voiculescu şi alţii din tabăra acum bună îi considerau vinovaţi de toate cele, sunt acum buni: însuşi Ciorbea a fost luat sub aripa protectoare a Forţei bune.