Newsiasi.ro

luni, 9 septembrie 2013

Roşia Montană, what’s next?


Nu-mi propun să discut aici care ar fi soluţia corectă pentru acest subiect atât de controversat, fiindcă, în acest moment, aproape că nu mai contează. Indiferent care ar fi aceea, problema se tranşează la alt nivel, iar consecinţele, nu doar asupra Roşiei Montane, ci asupra întregii societăţi, ar putea fi foarte importante pe termen mediu şi lung.

Încă de când au început protestele pe tema Roşia Montană, m-am gândit că există următoarele posibilităţi de evoluţie:

1. Puterea îşi asumă responsabilitatea deciziei sale iniţiale, iar proiectul se aprobă în ciuda protestelor.

Încă de atunci era evident că probabilitatea ca acest scenariu să se întâmple era, totuşi, mică, fiindcă avem de-a face cu oameni laşi şi cu interese mult mai mari decât o exploatare minieră, fie ea şi de tipul celei de la Roşia Montană. Credeţi că unuia care simte, de exemplu, că îşi riscă libertatea sau supravieţuirea politică îi mai pasă care este, de fapt, soluţia corectă pentru Roşia Montană?

Chiar dacă, ipotetic vorbind, s-ar fi luat şpăgi, băieţii ăştia sunt în stare să tragă ţeapă şi mituitorilor, dacă sunt în joc poziţia şi interesele lor majore. Am remarcat mai demult că au stofă de ţepari: le-au tras o dată ţeapă votanţilor cărora le-au promis, când erau în opoziţie, că nu aprobă proiectul şi au vrut, când au ajuns la guvernare, să dea drumul exploatării; acum, când au văzut că se îngroaşă gluma, nu cred că au vreun disconfort moral să le tragă ţeapă şi celor cărora le-or fi promis că aprobă proiectul (indiferent dacă au făcut-o pentru că au considerat că e un proiect util sau pentru că au parafat înţelegeri dubioase pe sub masă). Şi tot aşa, din ţeapă în ţeapă ba unora, ba altora, timpul trece şi ei rămân la putere.

2. Proiectul este respins, caz în care apar variante precum:

a) protestele continuă, participanţii fiind încurajaţi de succes, pentru a rezolva şi alte probleme sau, în final, chiar pentru a forţa schimbarea Guvernului: probabilitatea este foarte mică, având în vedere tipologia unei părţi semnificative a manifestanţilor, aceiaşi care au protestat iarna trecută, dar care n-au mişcat un deget în favoarea statului de drept în vară, ba dimpotrivă (gen Claudiu Crăciun, ca să dau un exemplu).

b) protestatarii se duc acasă, foarte mulţumiţi de victoria pe care au repurtat-o, mulţi dintre ei cu ideea că Victor Ponta e, totuşi, băiat bun, iar USL destul de OK, fiindcă, iată, i-a ascultat. Acest scenariu are probabilitate mare, având în vedere, aşa cum am spus mai sus, tipologia, opţiunile şi traseul politico-ideologic ale multora dintre protestatari.

Riscul, din punctul meu de vedere, e ca, în schimbul unei cedări pe o temă de care oricum nu le păsa aşa de tare, fiindcă nu-i afecta direct şi personal atât de mult (cum îi afectează justiţia, de exemplu), guvernanţii să fie în mod nemeritat credibilizaţi pentru o situaţie pe care oricum au gestionat-o catastrofal şi să-şi poată face în continuare mendrele pe subiecte care afectează, în fond, societatea, chiar mai mult decât proiectul Roşia Montană (corupţie, funcţionarea defectuoasă a statului de drept, răsturnarea scării valorilor, minciuna ca tactică de guvernare etc.)

Există însă şi un risc pentru guvernare, acela ca, obişnuiţi ca la orice protest mai de amploare guvernanţii să cedeze, astfel de situaţii să tot apară, până când guvernarea devine aproape imposibilă, orice grup care reuşeşte să scoată câteva mii de oameni în stradă având pretenţia la acelaşi tratament şi ajungând să se manifeste chiar violent dacă acest lucru nu se întâmplă.

Şi atunci apare întrebarea: ce credeţi că va alege în viitor Victor Ponta? Să cedeze de fiecare dată sau să piardă puterea şi să-şi accepte moartea politică la 41 de ani?

Dacă va fi o politică a cedărilor succesive pentru supravieţuire politică, apare altă întrebare importantă: cine credeţi că va avea, în viitor, capacitate mai mare de mobilizare, de presiune, precum şi disponibilitate la protest? Ideologic, va fi vorba de cei cu vederi de stânga sau de dreapta? Pe alt criteriu, grupurile de interese ilegitime sau altruiştii care luptă pentru binele comun? Cei care militează pentru valori sau cei care o fac pentru interese personale directe? Un om de afaceri, un profesor, un foarte bun şi solicitat zugrav sau un tânăr anarhist anticapitalist, fără serviciu? Unul care riscă să ajungă la puşcărie sau unul care visează la o societate mai bună? Un om care vede şi analizează în orice nuanţele, sau un manihest fără dileme? Întrebările sunt aproape retorice, iar consecinţele asupra parcursului României decurg.

Aşadar, Roşia Montană nu mai este acum doar despre minerit, cu sau fără cianuri. Roşia Montană poate însemna acum şi un tipping point.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu