Porcul anticonstituțional

Mă irită primarii care se plâng că nu pot rezolva problemele comunității fiindcă parlamentarii nu au făcut suficient lobby la București ca să primească administrația locală bani în plus. Când i-am ales, nu ne-au spus că prestația lor depinde, în mod decisiv, de cea a parlamentarilor din circumscripție. Și, până la urmă, cum gândesc ei că ar trebui să fie viața de primar? Parlamentarii să aducă bani cu nemiluita și primarii doar să-i cheltuiască? Mersi, dacă-i dai un card, de cheltuit bani până și o pițipoancă știe, fără să urmeze cine știe ce cursuri speciale în domeniu.

Nu-mi plac nici parlamentarii care se laudă că ”au adus mulți bani”. Lăsăm la o parte faptul că uneori nici nu e adevărat, iar ei cotcodăcesc întruna, ca găina care a făcut o mărgică. Dar chiar dacă ar fi adevărat, tot n-ar trebui să spună aceste lucruri în public, din motive pe care le voi detalia mai jos.

În mandatul 2000-2004, când era PSD la guvernare, politicienii ieșeni din acest partid erau criticați că ”nu fac precum cei de la Bacău”, care au adus mai mulți bani orașului/județului lor, prin influența pe care o aveau la centru. Țin minte că eram într-o zi invitată la o emisiune, când am auzit același refren: de ce nu fac pesediștii ieșeni ca Hrebenciuc & Co? Am încercat să explic atunci că ”grupul de la Bacău” nu poate și nu trebuie să fie un exemplu.

Bugetul guvernamental disponibil pentru toate județele este ca un tort cu mărime finită, iar fiecare felie crescută în mod artificial prin trafic de influență sau, ca să-i spunem frumos, lobby, înseamnă că o altă comunitate din România va primi mai puțin decât i s-ar cuveni, dacă s-ar aplica aceleași criterii pentru toți. Cu alte cuvinte, nu poți să te bucuri că ai prins o halcă mai mare decât meritai, fără să înțelegi că, în acest fel, l-ai spoliat pe altul. Modelul spre care trebuie să tindem nu este cel de a deveni din spoliați spoliatori, ci de a impune niște criterii clare și corecte după care să se facă alocările bugetare către comunitățile locale.

Până la urmă, care este adevărul privitor la lobby-ul parlamentar în scopul alocărilor preferențiale? Pe de o parte, nu putem fi atât de naivi încât să credem că el nu se practică. Doar că e puțin... ilegal.

Conform articolului 69 din Constituția României, mandatul parlamentarilor este reprezentativ, orice mandat imperativ fiind nul. Deputații și senatorii sunt ”în serviciul poporului” în ansamblul său, nu doar al alegătorilor din circumscripție sau colegiu. Așadar, câtă vreme această Constituție este în vigoare, cetățenii (și aleșii înșiși) trebuie să înțeleagă că, indiferent dacă alegerile se desfășoară în colegii uninominale, parlamentarii trebuie să reprezinte cât de bine pot întregul popor, nu doar pe cei din unitatea administrativ-electorală în care au fost aleși. Chiar dacă nu ne place, ideea pe care trebuie s-o susținem public este aceea că banii trebuie alocați după necesități și priorități, nu după domiciliul parlamentarilor. Regula e regulă tot timpul, nu doar când ne convine. Ce facem, îi criticăm pe unii că trimit banii pe criterii politice, după care cerem ca și ”ai noștri” să facă la fel?

În spiritul Constituției, ”obligația” doar față de alegătorii din colegiu rămâne un mesaj strict electoral, generat de dorința parlamentarilor de a-și menține funcția și privilegiile, în timp ce răspunderea față de interesul întregii națiuni este adevăratul mandat al oricărui parlamentar, fie el din Iași, Constanța sau București, din PSD, PDL sau PNL.

Pe de altă parte, în toate județele există parlamentari atât la putere, cât și în opoziție. Dacă presupunem că toți parlamentarii din partidul aflat, la un moment dat, la guvernare ar interveni în favoarea circumscripțiilor lor, rezultă că banii s-ar aloca la fel cum s-ar face în absența intervențiilor, întrucât nu există județ care să nu aibă cel puțin un parlamentar aflat la putere. Singura situație în care o comunitate ar primi mai mult decât ar face-o în absența intervenției este cea în care, prin anumite metode, un parlamentar reușește să ”deturneze” banii destinați, în mod normal, circumscripției unui coleg.

Așa cum am spus, am fi naivi să credem că această practică nu există. Nici măcar n-am inventat-o noi. În America i se spune pork barrel. Se pare că originea termenului se găsește într-un obicei de dinainte de Războiul civil, de a le da sclavilor de pe plantații, ca recompensă sau la ocazii speciale, un butoi cu carne de porc în saramură, aceștia înghesuindu-se pentru a obține o bucată cât mai mare. Politica de pork barrel este criticată și în SUA, deși, fiind un stat federal, raporturile senatorilor cu alegătorii din statul pe care-l reprezintă sunt diferite. Cu atât mai mult nu este un lucru cu care un parlamentar român ar trebui să se laude sau unul pe care să-l solicităm public parlamentarilor noștri, al căror mandat reprezentativ este consfințit prin Constituție. Până la urmă, e ca și cum am cere oficial cuiva să intervină pe lângă un judecător să ne dea nouă dreptate, în defavoarea celeilalte părți, indiferent ce spune legea. Dacă banii ”obținuți” de un parlamentar ar apărea de undeva din neant, în plus față de bugetul național, practica ar fi justificată. Dar orice ban de la buget care vine în plus la o comunitate, doar pe baza lobby-ului sau a influenței la centru a unui lider local, înseamnă un ban în minus la o altă comunitate, căreia i se cuvenea.

Mulți ar putea spune că nu contează, important e să vină mai mulți bani la noi, sau, cu alte cuvinte, „mai bine plângă mama lui”. Dar, acceptând acest principiu care poate funcționa, la un moment dat, în favoarea noastră, pe baza unui avantaj temporar, înseamnă nu numai să facem un lucru incorect, ci și să ne punem în poziția în care, mai devreme sau mai târziu, vom ajunge noi înșine victimele împărțirii discreționare. Pe termen mediu și lung, cum atât partidele aflate la guvernare cât și influența diferiților lideri locali se schimbă, lucrurile se uniformizează între diferitele comunități, iar tot ce obținem este că ne furăm singuri căciula o vreme. Au de câștigat doar cei care se bat cu pumnul în piept că au adus bani și transformă acest mesaj într-unul aducător de voturi, sau cei care, administrând acești bani, își iau din ei ”dreptul de șmecher”.

Desigur, mi-ar plăcea ca în locul în care trăiesc să fie cât mai multe fonduri la dispoziție. Dar vreau ca acest lucru să se obțină prin aplicarea corectă și competentă a descentralizării, prin elaborarea cât mai multor proiecte care să merite finanțare și printr-o legislație care să stimuleze mediul de afaceri și munca. Guvernul și Parlamentul trebuie ținute ”sub observație”, astfel încât să încurajeze toate cele menționate. În rest, atragerea de investiții într-o zonă se face prin inițiativă privată susținută de comunitate și prin activitatea administrației locale. Începând din 1990 până azi, eu nu am votat niciodată un parlamentar ca să ”aducă” bani la mine în circumscripție. L-am votat ca să mă reprezinte, nu ca să mă mituiască, oferindu-mi, ca unui sclav, o halcă de porc smulsă dintr-un butoi din ce în ce mai gol.