Luată de treburile zilnice, nu mi-am dat seama că astăzi este 20 mai. Mulți își amintesc această dată doar ca fiind ziua primelor alegeri de după Revoluție. Ion Iliescu a fost ales președinte cu un scor zdrobitor: 85,07%, ceea ce i-a făcut pe unii să constate, amar, că nu degeaba a coincis ziua alegerilor cu sărbătoarea creștin-ortodoxă Duminica Orbului.
Pe 20 mai s-a născut, însă, și Corneliu Coposu. Poate că n-aș fi ținut minte această dată, dacă nu m-aș fi gândit, chiar în acei ani tulburi, ce ”cadou” frumos i-a făcut neamul românesc de ziua lui, după 17 ani de pușcărie. Pentru foștii deținuți politici cred că alegerile din 20 mai 1990 au reprezentat un moment extrem de frustrant, aproape de neînțeles. Până și Petre Țuțea a izbucnit într-un moment de supărare: ”Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniță pentru un popor de idioți! De asta numai eu am fost în stare…”, spunea Țuțea cu năduf, după alegeri. Și i-am înțeles supărarea, care l-a făcut pe el, un mare român, să spună acel lucru. Dar Corneliu Coposu nici măcar nu și-a exprimat niciodată amărăciunea pentru rezultatele din 1990 prin vorbe grele, reușind să împrăștie în jurul său speranță și lumină. Că unii au fost orbi, nu a fost vina lui.
Corneliu Coposu a fost pus în libertate în 1964. Pe atunci, viitorul președinte Iliescu avea deja 20 de ani de când intrase în Uniunea Tineretului Comunist și 11 ani de când era membru PCR. În 1956, Ion Iliescu devenise secretar al C. C. al UTC, chiar în anul în care Corneliu Coposu, ținut în arest preventiv din 1947, era condamnat la muncă silnică pe viață, pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" și "crimă contra reformelor sociale". În timp ce fostul deținut politic, absolvent al Facultății de Drept, era nevoit să se angajeze muncitor necalificat ca să supraviețuiască, Iliescu ajungea membru în Comitetul Central al PCR.
După 1989, Ion Iliescu a condus România, din cea mai înaltă funcție, timp de 10 ani. Corneliu Coposu n-a apucat nici măcar să trăiască ziua în care s-a produs alternanța la putere, în 1996. Dar schimbarea de direcție a României i s-a datorat, în mare măsură, și lui. Foarte multe dintre ideile susținute de Corneliu Coposu în 1990, fiind taxat ca ”dușman al poporului”, au fost, chiar dacă târziu și adesea datorită presiunilor occidentale, adoptate de ”oamenii de bine” ai lui Iliescu. Întotdeauna mi-a plăcut titlul unei cărți a lui Richard M. Weaver, folosită de libertarienii din SUA, la un moment dat, ca slogan: ”Ideas have consequences”. Chiar au. Iar istoria este ironică. Cred că numele lui Ion Iliescu va rămâne pe vecie asociat cu mineriadele, în timp ce Corneliu Coposu va fi, mereu, Seniorul.
I-am întâlnit pe amândoi; pe Ion Iliescu o singură dată, în București, la o recepție a Fundației Culturale Române (posibil să-l mai fi văzut la vreun miting, dar astea nu se pun), pe Corneliu Coposu de câteva ori, și la Iași și la București. Culmea este că la evenimentul la care a participat Ion Iliescu am mers cu o invitație care îi fusese, de fapt, trimisă lui Corneliu Coposu. Nici măcar n-am știut că Președintele de atunci va fi prezent la acel cocktail. Mi-am dat seama că e cineva foarte important acolo doar când, la intrare, m-au întâmpinat niște băieți înalți, cu ochi albaștri, care s-au uitat foarte ciudat la mine când am prezentat invitația pe care scria ”Domnului Corneliu Coposu” și apoi m-au căutat în poșetă. A fost prima dată când eram căutată în geantă, de asta am și ținut minte scena. În rest, mare lucru despre senzația pe care mi-a creat-o dl Iliescu nu mai e de povestit. În schimb, îmi aduc aminte cu precizie că dl Coposu mi-a lăsat o impresie puternică, un sentiment de bunătate, candoare și forță greu de descris în cuvinte.
Astăzi s-au împlinit 97 de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu. Pentru ilustrarea acestui text, am găsit în arhiva personală două fotografii inedite în care, în afară de el, mai apar Ion Diaconescu și, în cea de-a doua (în partea stângă), Ioan Bărbuș (1918-2001). Despre ultimul, Vladimir Tismăneanu a scris, recent, un articol frumos, care conține câteva rânduri cu care vreau să închei: ”Nu toată lumea a colaborat, nu toată lumea a îngenuncheat, complicitatea nu a fost ineluctabilă și universală”.
Pe 20 mai s-a născut, însă, și Corneliu Coposu. Poate că n-aș fi ținut minte această dată, dacă nu m-aș fi gândit, chiar în acei ani tulburi, ce ”cadou” frumos i-a făcut neamul românesc de ziua lui, după 17 ani de pușcărie. Pentru foștii deținuți politici cred că alegerile din 20 mai 1990 au reprezentat un moment extrem de frustrant, aproape de neînțeles. Până și Petre Țuțea a izbucnit într-un moment de supărare: ”Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniță pentru un popor de idioți! De asta numai eu am fost în stare…”, spunea Țuțea cu năduf, după alegeri. Și i-am înțeles supărarea, care l-a făcut pe el, un mare român, să spună acel lucru. Dar Corneliu Coposu nici măcar nu și-a exprimat niciodată amărăciunea pentru rezultatele din 1990 prin vorbe grele, reușind să împrăștie în jurul său speranță și lumină. Că unii au fost orbi, nu a fost vina lui.
Corneliu Coposu a fost pus în libertate în 1964. Pe atunci, viitorul președinte Iliescu avea deja 20 de ani de când intrase în Uniunea Tineretului Comunist și 11 ani de când era membru PCR. În 1956, Ion Iliescu devenise secretar al C. C. al UTC, chiar în anul în care Corneliu Coposu, ținut în arest preventiv din 1947, era condamnat la muncă silnică pe viață, pentru "înaltă trădare a clasei muncitoare" și "crimă contra reformelor sociale". În timp ce fostul deținut politic, absolvent al Facultății de Drept, era nevoit să se angajeze muncitor necalificat ca să supraviețuiască, Iliescu ajungea membru în Comitetul Central al PCR.
După 1989, Ion Iliescu a condus România, din cea mai înaltă funcție, timp de 10 ani. Corneliu Coposu n-a apucat nici măcar să trăiască ziua în care s-a produs alternanța la putere, în 1996. Dar schimbarea de direcție a României i s-a datorat, în mare măsură, și lui. Foarte multe dintre ideile susținute de Corneliu Coposu în 1990, fiind taxat ca ”dușman al poporului”, au fost, chiar dacă târziu și adesea datorită presiunilor occidentale, adoptate de ”oamenii de bine” ai lui Iliescu. Întotdeauna mi-a plăcut titlul unei cărți a lui Richard M. Weaver, folosită de libertarienii din SUA, la un moment dat, ca slogan: ”Ideas have consequences”. Chiar au. Iar istoria este ironică. Cred că numele lui Ion Iliescu va rămâne pe vecie asociat cu mineriadele, în timp ce Corneliu Coposu va fi, mereu, Seniorul.
I-am întâlnit pe amândoi; pe Ion Iliescu o singură dată, în București, la o recepție a Fundației Culturale Române (posibil să-l mai fi văzut la vreun miting, dar astea nu se pun), pe Corneliu Coposu de câteva ori, și la Iași și la București. Culmea este că la evenimentul la care a participat Ion Iliescu am mers cu o invitație care îi fusese, de fapt, trimisă lui Corneliu Coposu. Nici măcar n-am știut că Președintele de atunci va fi prezent la acel cocktail. Mi-am dat seama că e cineva foarte important acolo doar când, la intrare, m-au întâmpinat niște băieți înalți, cu ochi albaștri, care s-au uitat foarte ciudat la mine când am prezentat invitația pe care scria ”Domnului Corneliu Coposu” și apoi m-au căutat în poșetă. A fost prima dată când eram căutată în geantă, de asta am și ținut minte scena. În rest, mare lucru despre senzația pe care mi-a creat-o dl Iliescu nu mai e de povestit. În schimb, îmi aduc aminte cu precizie că dl Coposu mi-a lăsat o impresie puternică, un sentiment de bunătate, candoare și forță greu de descris în cuvinte.
Astăzi s-au împlinit 97 de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu. Pentru ilustrarea acestui text, am găsit în arhiva personală două fotografii inedite în care, în afară de el, mai apar Ion Diaconescu și, în cea de-a doua (în partea stângă), Ioan Bărbuș (1918-2001). Despre ultimul, Vladimir Tismăneanu a scris, recent, un articol frumos, care conține câteva rânduri cu care vreau să închei: ”Nu toată lumea a colaborat, nu toată lumea a îngenuncheat, complicitatea nu a fost ineluctabilă și universală”.
Multumesc pentru acest remembre, care ar fi trebuit sa populeze presa romaneasca. Este regretabil, intr-adevar, ca orice declaratíe a lui Ion Iliescu este preluata imediat ca o mare profetie, ca ziua lui de nastere este fel principal in meniul mediatic de 3 martie, in timp ce ziua de nastere a lui Corneliu Coposu este suspect de discret trecuta cu vederea. Multi dintre noi se lamenteaza ca nu avem modele, dar adevarul e ca avem modele pe care le trecem cu vederea pentru a ne justifica lasitatile sau ticalosiile de zi cu zi. Corneliu Coposu, Elisabeta Rizea,Ioan Bărbuș sunt oameni cu care e greu a tii pasul. Imi amintesc cum, in Memorialul durerii, Corneliu Coposu povestea ca timp de 8 ani nu a vorbit cu nimeni, fiind tinut de comunisti in izolare ca fiind extrem de periculos pentru popor. La fel, in timpul mineriadelor iliesciene, a fost nevoie de armata ca sa fie protejat de poporul iliescian ce se simtea amenintat de un om care cerea doar ca Romania sa fie o democratie.
RăspundețiȘtergereAdevarul este altul.
RăspundețiȘtergereCoposu a fost o iluzie pentru cei care si-au dorit un idol politic si nu-l aveau.
Singurul lucru important in viata politica a lui Coposu au fost anii de puscarie. Desi pedepsit pe nedrept, ca multi alti, Coposu a capatat aura martirului, atat de rara dar atat de binefacatoare unui politician activ.
In fond, cine a fost Coposu, inainte de comunism? Un politician cum sunt si acum cu sutele, care nu era cu nimic mai breaz decat generatia politica din care isi extragea origine.
Ba, ca sa fim corecti, era un tucalar destul de penibil pentru ca misiunea sa principala, ca secretar particular si om in casa, era sa-i faca pe plac sefului PNT, Iuliu Maniu, un personaj dubios, care desi s-a bucurat de notorietate, a avut bube mari in biografia sa: agajamentul de ofiter in cadrul serviciilor secrete imperiale austro-ungare, afacerea Skoda, impuscarea muncitoriilor in 1933, plus banuila ca era un homosexual ciudat caruia Cornelul Coposu, fost halterofil, ii servea apucaturile urate.
Despre Coposu lumea a aflat dupa revolutie. Pana atunci, cine stia de existenta lui? Doar apropiatii si familia.
In perioada comunista, dupa esirea din puscarie,Coposu a ramas un colaborator, de voie sau de nevoie al securitati, e drept avad si angajamente scrise in acest sens, si a devenit bun prieten cu generalul de securitate Bucurescu, cu care petrecea sarbatorile de paste si craciunul, cum singur a declarat acest lucru, dupa revolutie.
Dupa 1990, in fruntea PNT-ului, s-a remarcat printr-un fel de capsomanie permanenta. Un Gica contra nevrotic care nu a dus partidul tarnist nicaieri. Cel mult l-a radicalizat, fapt nepotrivit pentru o miscare politica moderna. Pe plan personal, l-a izolat, in interiorul PNT-uli,cat a putut de mult pe Ion Ratiu, poate cel mai inteligent si experimentat politician taranist, pana ce l-a transformat pe acesta in derizoriu, boicotandu-i toate actiunile.
In rest, e bine ca unii il divinizeza pentru ca in viata este nevoie si de modele, iar un individ trecut in eternitate, devenit intre timp idol politic, este numai bun pentru acesta nu gresete, ba in fiecare moment i se mai pune in spate cate o minune pe care unii isi inchipuie ca acesta a infaptuit-o.
Pentru anonimul care a comentat pe 28 mai, ora 18:01: Mi-e pur si simplu mila de dumneavoastra. Singurul motiv pentru care nu sterg de pe site jalnicele dvs. acuzatii la adresa lui Corneliu Coposu si Iuliu Maniu este acela ca vreau ca tinerii de azi, care erau prea mici in 1990 ca sa inteleaga ce se intampla, sa constate efectele propagandei neo-comunistoide, care i-a facut pe unii ca dvs. sa aplaude interventia minerilor din 13-15 iunie.
RăspundețiȘtergereStimata doamna Condur,
RăspundețiȘtergereSunt anonimul de pe 28 mai. Cum cred ca banuiti, am intrat din intamplare pe blogul dumneavostra, pornind de la "pesurse.com".
Am banuit ca o sa aveti un soc cand o sa cititi despre Coposu altceva decat ceia ce v-ati obisnuit. Apropos, imi semnez comentariile cu nyk-ul "perseverent", de unde reactia imediata a unora care nu-s de acord cu comentariile mele:"perseverent in prostie". Puteti sa faceti si dumneavostra la fel, ca sa va mai decarcati.
Nu sunt sociolog, asa ca nu am pretentia ca dau un diacnostic exact, dar am impresia ca oamenii se obisnuiesc in viata cu anumite cliseie cu privire la cei din jur, la personaje politice sau istorice, la evenimente despre care au auzit sau au citit. In acceptiunea noastra,adevarul este unic si ,bineinteles, el coincide numai cu punctul nostru de vedere. Ei, nu-i chiar asa, chiar si adevarul este relativ, mai ales cand vorbim despre oameni, dar acest lucru nu-l bagam in seama sau nu vrem, macar, sa-l luam inseama.
V-ati suparat pentru ca am spus despre Maniu niste lucruri legate de biografia acestuia. Inainte de a va fi suparat, ati verificat ce am spus? Sigur, nu-i usor, trebuie studiat si ia ceva timp. Dar ce ati zice daca afirmatiile mele se confirma? Sincer, cred ca tot suparata ramaneti pe mine, fiindca v-am stricat un automatism al memoriei.
Vorbeati de mineriada din Piata Universitatii. Eu am fost de multe ori acolo, ca sa vad cu ochii mei ce se intampla. Era o chestie pregatita, organizata pe bani. Am intalnit, de exemplu, un fost coleg de scoala care isi facuse o mica afacere: aducea zilnic in piata, pe timpul zilei, ca sa fie tinuta ocupata, 10-12 bagabozi. Aratau jalnic! Pentru aceasta prestatie primea o suta de marci germane(asa era atunci, nu aparuse euro)pe 'cap' de manifestant pentru libertatea noastra, un pachet cu hrana rece si o sticla de bere. Banii ii tinea el iar mancarea si bautura le-o dadea la boschetarii in cauza.
Apropos de Piata Universitatii: nu minerii au distrus sediul PNT din Rosetti, ci gasca lui Dinca Gogosaru, din Chitila. Tiganul asta (astazi membru PDL, seful sectiei de "revolutionari") aducea zilnic cca 100 de insi in piata. Era tot o afacere. El lua banii, aia luau mancarea iar taranistii aveau oameni, pe timpul zilei, la manifestatie. Toate bune pana intr-o zi cand taranistii au ramas fara bani. Dinca a prestat un timp pe datorie, dupa care si-a cerut dreptul. Pentru ca nu si-a luat banii, a facut zob sediu PNT, cu doua-trei zile inainte de a veni minierii. Nimeni de la taranisti n-a zis nici pas, n-au reclamat nimic! In schimb, dupa ce au plecat minerii au dat vina pentru distrugeri pe acestia.
Asta-i adevarul dar daca nu ne convine, nu-l credem!
Poate mai discutam.
Numai bine!
Stimata Doamna Condur,
RăspundețiȘtergereSunt anonimul de pe 28 mai, ora 18:01.
Se spune ca cel mai greu este sa ne schimbam obiceiurile alimentare si tabieturile. Eu asi mai adauga ca la fel de greu este sa acceptam ideia ca idolii nostri sunt oameni, cu bune si cu rele, cu actele lor de sublim dar si cu compromisurile lor penibile.
Ar fi interesant, in timp, daca ati verfica, de exemplu, ce am scris despre Maniu. Daca se confirma, probabil ca tot suparata veti ramane pe mine, pentru ca asa ceva nu se poate!
Daca nu veti da cu barda peste postarile mele, s-ar putea sa va mai surprind neplacut si cu alte ocazii.
Va doresc numai bine!
Semnez: perseverent(uni reactioneaza imediat: perseverent in prostie! faceti si dumneavostra la fel, ca sa va mai usurati)
Stimate domn anonim,
RăspundețiȘtergerePuteti sa-mi faceti o surpriza, dar una placuta, daca in viitoarele postari (pe care le anuntati) veti face un minim efort de a scrie corect in limba romana (concret, poate nu veti mai scrie "alti" cand trebuie scris "altii", "esirea" in loc de "iesirea", "securitati" in loc de "Securitatii", "asi" in loc de "as", "ideia" in loc de "ideea", "uni" in loc de "unii", ca sa va dau doar cateva exemple).
In rest, va doresc si eu numai bine si multe satisfactii politice si literare!
perseverent.
RăspundețiȘtergereDoamna Condur,
Mi s-a mai intamplat sa se faca analiza pe textele mele. Unora le dau o oarecare satisfactie faptul ca mai prind mancand litere. Au dreptate, scriu neglijent si practic un stil "verbal", dar nu vreau sa ma corectez.M-am obisnuit asa, "analfabet". In plus, trebuie sa aiba si cei care nu sunt de acord cu mine o compensatie.
Din cate mi-am dat seama din reactia dumneavostra, desi am scris, de exemplu "uni" in loc de "unii", cum foarte bine ati observat, mi-ati tradus perfect lucrarea in romaneste. De aceia am tras concluzia ca sunt sanse sa comunicam, chiar daca fiecare din noi a citit istoria pe limba lui.
E bine ca va ganditii la binele meu, urandu-mi satisfactii politice, insa trebuie sa va spun ca nu prea am avut parte de asa ceva si, sincer sa fiu, nici nu cred ca este posibil prea curand sa mi se intample un asemenea eveniment(cel putin in urmatorii 20 de ani, sau chiar mai mult).
In rest, sa auzim numai de bine!
Draga perseverentule,
RăspundețiȘtergereSa zicem ca-ti iertam lipsa de cunoastere a limbii romane (intelegem ca, dupa ce esti scolit in rusa, deprinzi mai greu cotloanele sintaxei si morfologiei latine), dar pe cea a istoriei sa stii ca o sa o porti in spate toata viata.
Dupa estimarile mele esti un anonim crescut cu gura la ugerul "Saptamanii pe scurt" din Romania Mare, de unde si toate ideile pe care le-ai expus.
Daca vrei sa inveti istoria pe care nu ai trait-o in mod direct (voi abia va dezmeticeati cand a murit Corneliu Coposu) pune mana si citeste niste carti. Nu publicatii protocroniste. Sau intreaba mai multi oameni care s-au aflat in mijlocul istoriei respective. Ce indrugi tu cu privire la Coposu ne-a spus Vadim, ne-a spus si Barbu (Eugen), ne-a spus si Paunescu, ne-am saturat de cati specialisti comunisti sunt in istoria PNT si a relatiilor dintre Coposu si ceilalti lideri taranisti. Mai incearca.
perseverent.
RăspundețiȘtergereBai baieti, voi nu intelegeti un lucru simplu. Coposu n-a fost nici ucenic, nici apostol, nici sfant. A fost un om politic si atat!Sigurul sau merit politic este ca a suferit pe nedrept.Daca maine s-ar schimba regimul politic in Romania si ar venii iarasi bolsevicii, am avea o intreaga pleiada de eroi ca si Coposu: Iliescu, Constantinescu, Basescu, care ar face puscarie politica ca si cei din anii '50.
Uitam acum ca Coposu s-a bucurat de aceiasi "simpatie", la timpul sau, ca si politicienii de astazi.
Dupa '90 era nevoie de eroi si, mai ales, de adversari calificati impotriva lui Ion Iliescu, care juca de unul singur singur pe teren.
In aceste conditii, "deontologi" de meserie, multi dintre ei din echipa lui Magureanu, cel care a fondat si Grupul de Dialog Social,format din asa zisa societate civila cu epoleti, a inceput sa-i prosteasca pe care isi doreau asa ceva. E drept, ce-i care au inghitit carligu, e greu sa accepte ca au fost prostiti in fata. Acum, nici nu mai conteaza, pentru ca Coposu nu mai e de mult printre noi.
In privinta celor spuse de mine despre Coposu, cum ar fi faptul ca acesta a semnat mai multe angajamente fata de securitate, de exemplu, sunt lucruri verificabile,de notorietate, recunoscute chiar de Coposu. Angajamentele sale au aparut in toata presa, prin anii '90, nu doar intr-un singur ziar.
Apoi, relatia lui Coposu cu generalul de securitate Bucurescu a fost relatata chiar de Coposu, in mai multe interviuri. Eu am auzit prima oara de acest lucru la televizor, urmarindu-l pe Coposu intr-un interviu.
Chestia asta, ca daca dai in mine dai in fabrici si uzine s-a rasuflat!
Oamenii politici nu sunt Iisus Hristos, chiar daca noua ne-a intrat in cap o alta poveste, cu feti frumosi.
O alta mare mistificare a fost Piata Univesitatii, dar asta altadata!