A fost și Mihai Gâdea la shopping?

Poate că ați reținut cum l-a întrebat aseară Mihai Gâdea pe Crin Antonescu dacă a cumpărat ceva din Milano, explicând că, dacă a cumpărat un lucru oricât de mic, înseamnă că e adevărat ce a spus Antena 3, că a fost la shopping la Milano. Mi-ar plăcea, însă, ca dl Gâdea să ne spună și el dacă a fost la shopping. La shopping de like-uri pentru pagina sa de Facebook.

Dacă ne uităm la statistica oferită chiar de Facebook, putem urmări pe grafic numărul de noi like-uri pe săptămână (figurat cu linie gri).

Lanțul românesc cu verigi din hârtie, tras de o găină fără cap

Se știe că rezistența unui lanț e dată de rezistența celei mai slabe verigi. Intervenția după un accident sau dezastru este rapidă și eficace doar dacă toate instituțiile implicate formează un lanț în care toate zalele se comportă corespunzător. Dacă nu, doar întâmplarea te mai salvează.

Accidentul aviatic din Apuseni, în urma căruia, din păcate, și-au pierdut viața doi oameni, a fost un astfel de moment în care am putut vedea principiul rezistenței lanțului în acțiune și ne-am putut da cu toții seama că multe dintre verigile lanțului instituțional în care ne încredem sunt făcute din hârtie. Din hârtia unor proceduri de prin sertare, a unor legi și numiri politice de oameni în tot felul de funcții, hârtii care, însă, nu ne pot proteja de frig în pădure decât dacă le-am avea la îndemână, ca să facem focul cu ele.

Accidentul acesta a fost și un fel de tragic experiment psihologic, sociologic și politic, în care am putut vedea România ca într-o oglindă din aceea care mărește detaliile pe care nu le observăm bine în mod normal: am văzut că preocuparea principală a multora dintre cei cu funcții de conducere e să arunce pisica moartă în curtea altuia, că nici nu respectă 100% procedurile, dar nici nu sunt dispuși să-și asume răspunderea unei soluții în afara zonei de confort instituțional, că ne pot omorî, la propriu, zvonurile și rostogolirea de informații neverificate, că, într-adevăr, iadul poate fi pavat cu intenții bune și că, în genere, mulți dintre noi, chiar de bună-credință, ne învârtim ca niște curci bete exact în momentele în care ar trebui să dăm mai mult dovadă de precizie și eficacitate.

Toată țara a încercat să înțeleagă ce s-a întâmplat. Un popor de specialiști adevărați sau închipuiți, în fața camerelor de televiziune sau în fotoliul din fața televizorului, a comentat deja, oficiali fugăriți de presă au dat declarații de voie, de nevoie... Dar, dând la o parte fir cu fir, fără intenția de a găsi cu orice chip vinovați sau inocenți, ițele evident hiperbolizate sau confuziile determinate de emoția momentului, din păienjenișul ăsta de vorbe și fapte încep să apară explicații, entuziasm, eroism, erori, incompetență, minciuni, nesimțire și prostie. Mai ales multă prostie. O prostie mai deasă decât ceața din Apuseni în ziua fatidică, o prostie groasă, cleioasă, sufocantă și adesea nesimțită.