Stenogramele invizibile: Omerta sau testul televiziunilor

Pentru multi comentatori, jurnalisti si politicieni, recentele stenograme ale discutiilor telefonice ale lui Sorin Ovidiu Vintu nu exista. Un palc de 20 de sindicalisti care protesteaza reprezinta, desigur, o stire de mare impact, intoarsa pe toate fetele, analizata, ras-comentata si amplificata ore in sir. In schimb, faptul ca toata floarea cea vestita a politicii si jurnalismului romanesc se pupa, se sfatuieste si chiar sta in pozitia ghiocelului in fata unui personaj cel putin dubios nu prezinta, pentru unii, suficiente elemente ca sa fie considerat o informatie de interes public. Interesant, nu?

Cei care spun, totusi, cateva ceva despre stenogramele respective, o fac in lehamite, cu jumatate de gura si, de preferat, doar pe Internet. Dupa ce stramba putin din nas la tipul de discurs al lui Vintu, urmeaza, inevitabil, alte doua idei, considerate mult mai importante si sustinute cu o vehementa ciudata:

Who the X is SOV?

Luni, talentatul domn SOV a ieşit iar în public, încercând o altfel de abordare decât cea din interviul acordat după ieşirea din arest. De data aceasta, am văzut o scenetă cu o Oana Stancu marţială şi un SOV politicos, abordarea regizorală părându-mi-se, la modul general, mai degrabă neconvingătoare.

Ultimele apariţii ale personajului SOV au reuşit, totuşi, să mă convingă de unele lucruri.

Primul este acela că avocaţii domnului Vîntu ar trebui, dacă pot, să-l pună pe acesta sub interdicţie, pe motiv că-şi face singur rău, precum sinucigaşii.