13-15 iunie 1990... Trei zile care au inceput cu aproape sase luni inainte si au durat cativa ani dupa...
1990 a fost anul in care Romania s-a impartit in doua parti disproportionate. Si impartita a ramas, chiar daca unii au trecut, in timp, dintr-o parte in alta. Eu am fost in partea aceea mica-micuta, care parea nesemnificativa atunci, care era hulita de vajnicii "oameni de bine" si chiar in pericolul de a fi oricand pocnita cu poseta in cap de cate o gospodina cu un "inalt simt civic" . Dar nu-mi pare rau. Daca m-as intoarce in timp, tot in acea parte as alege sa fiu.
Pentru mine, 1990 inseamna detalii pe care mi le amintesc infricosator de limpede si astazi, dar si amintiri incetosate, amestecate, inecate in fumul gros al unui sentiment de revolta care m-a luat atunci pe nepregatite. Anul 1990 a insemnat pentru mine anul pierderii unei iluzii, in care traisem confortabil pana atunci, iluzia ca sistemul comunist din Romania se mentinuse doar cu ajutorul aparatului de represiune. Atunci am inteles, pentru prima data, ca manipularea e mai periculoasa decat tancurile. Ani de zile m-am simtit in propria tara ca intr-un roman de Kafka.
N-as renunta insa, pentru nimic in lume, la amintirile pe care le am din acei ani, fiindca atunci am inteles o lectie de care multi romani au fost privati, orbiti de inexplicabila (pentru mine) fascinatie fata de un personaj pernicios ca Ion Iliescu. Am inteles pe viu, nu din carti, diferenta dintre democratie si votul majoritatii. Am inteles ca alegerile se pot fura nu neaparat cu sacul, ci si cu televizorul. L-am descoperit pe Gustave Le Bon, cu a sa "Psihologia maselor", inainte de a-l citi. Am aflat ca si criminalii zambesc.
De aceea inca port cu mine, ca pe niste comori inestimabile, toata revolta, frustrarea si neputinta pe care le-am trait in anii '90. De aceea stiu ca, pentru a te salva, in anumite momente trebuie sa inoti contra curentului, de aceea stiu ca e mai important sa crezi in ceva decat sa fii aclamat de multimi, de aceea stiu ca liderii politici sunt trecatori si nu trebuie sa te bazezi niciodata decat pe tine insuti, de aceea stiu ca adevarul supara uneori, dar vindeca intotdeauna.
De aceea sunt ceea ce sunt. Multumesc, Ion Iliescu!
