Astă-seară înregistrăm în familie

Pe vremea când eram în liceu, la Suceava, doi amici veneau de la Cetatea de Scaun. Pe drum, văd ei o apă stătută, bâhlită, verde de la câtă mătasea-broaștei era în ea. Unul dintre ei, să-i spunem M., n-are ce face și-i zice celuilalt: ”Pariu că n-ai curaj să te bagi în apa aia împuțită!”. Sigur pe el că niciun om întreg la cap n-ar intra îmbrăcat în bâhlița aceea, mai ales că urma să traverseze orașul pentru a ajunge acasă, M. plusează: ”Uite, dacă intri în apă, îți dau 1000 de lei”.

Era pe vremea lui Ceaușescu, iar pentru niște tineri suma aceea reprezenta o mică avere, chit că nu puteai să cumperi cu ea decât un cartuș de Kent de la bișnițari sau o pereche de blugi ”originali”. Până una-alta, era aproape jumătate din salariul lunar al unui om de rând, ceea ce nu era deloc de lepădat pentru un licean.

Celălalt, ispitit nu atât de provocarea în sine, cât de suma pusă la bătaie, se asigură întâi că oferta era serioasă și, după ce stă puțin pe gânduri, strâmbând din nas, se bagă până la brâu în băltoacă, spre marele haz al ”sponsorului”. Iese ud, murdar și duhnind a resturi vegetale în descompunere.

Partea jenantă de-abia acum venea, fiindcă, așa cum am spus, urma să iasă din parc și să meargă pe străzi în halul în care era. Încercând să se curețe un pic, trebuia să suporte și persiflarea de care avea parte de la tovarășul de drum. La un moment dat, enervat, îi aruncă lui M.: ”Măcar eu am avut curajul să accept provocarea, degeaba te hlizești ca prostul. Na, uite că îți dau și eu 1000 de lei, tu ai curajul să te bagi?”

M. avea deja regrete când se gândea cu ce sumă îi este dator amicului său. Distracția nu meritase atâția bani. S-a gândit că prietenul lui a intrat în apă și, până la urmă, nu e mare scofală. Așa că, precum vă imaginați, în oraș s-au întors doi băieți cu hainele murdare și împuțite, fiecare având în buzunar tot atâția bani câți avusese când a plecat de-acasă. S-au ”distrat” pe gratis.

Mi-am adus aminte de această poveste când am urmărit jocul înregistrărilor furnizate de Sebastian Ghiță și Sorin Ovidiu Vântu. A dat Ghiță ”cântecelul” cu SOV, în care acesta spune că a împușcat, la propriu, sute de oameni, pe care i-a îngropat prin dealurile din Moldova, hop și înregistrarea despre care Ghiță spune că a făcut-o SOV, din care reiese că, ulterior primei discuții, cei doi încă mai făceau schimb de experiență jurnalistică, dacă-i putem spune așa. Printre organe sexuale ce pigmentează discursurile de-o parte și de alta, cei doi își bârfesc angajații, povestesc cum aranjează una și alta, fac planuri de afaceri și își dau cu părerea despre politică. Scuze, fac analize politice.

Cum ies cei doi din aceste înregistrări? Murdari, împuțiți și fără ca vreunul să câștige ceva, exact precum cei doi amici din Suceava. Numai că la SOV și Ghiță nu e vorba doar de niște mătasea-broaștei, ci de niscaiva chestii penale. Fiindcă în aceste probe audio nu vedem doi oameni de afaceri, unul vinovat și altul inocent, ci, vorba lui Dan Tapalagă, două portrete ale golanului la tinerețe și la bătrânețe. Amândoi liberi în acest moment. Încă.